Răzvan Raț a discutat cu cei trei ucraineni doriți de Gigi Becali la FCSB și a dezvăluit motivul pentru care aceștia nu vor să semneze până la finalul sezonului cu gruparea roș-albastră.
Sergiy Sydorchuk (Dinamo Kiev), Taras Stepanenko (Șahtior Donețk) şi Sergiy Kryvtsov (Șahtior Donețk) sunt jucătorii pe care Gigi Becali îi vrea la FCSB. Totuși, aceștia nu au de gând să semneze, iar Răzvan Raț a explicat motivul.
Răzvat Raț a explicat de ce jucătorii ucraineni doriți de Gigi Becali nu vor să semneze cu FCSB
„Eu țin legătura cu ei în fiecare zi și sunt la 300 de metri de casa unde stau eu. Am vorbit chiar astăzi cu ei, râdeam împreună. La început nu râdeau, era pentru ei un șoc. Le-am zis ‘Wake up, aici e România, nu sunteți unde credeți voi’. Ei nu înțelegeau cum.
‘N-am spus niciodată că semnăm. De unde tot tam-tam-ul ăsta?’ Din ce am citit, pentru că n-am văzut în direct, există o frază în care patronul FCSB-ului spune că Mircea Lucescu și-ar fi dat acordul în numele jucătorilor. Nu știu dacă e adevărat, n-am văzut live. Dar se înțelegea practic asta.
Nu, nu există varianta România la momentul ăsta. Ei sunt ofertați și din alte părți, dar la momentul ăsta există recomandări să nu o facă. Din partea anumitor… Sunt recomandări. Pentru că totuși e o chestie de interpretare, da?
Ei au putut trece granița pentru că au mai mult de trei copii. Dar există și cealaltă parte care n-a putut să treacă granița (n.r. fotbaliștii fără cel puțin trei copii). Se poate interpreta acest lucru. Oficial, pot semna, dar nu cred că e cazul. Vor să se antreneze. Mai ales ca jucător profesionist, nu poți sta doua luni și să nu faci nimic. E un lucru normal”, a declarat Răzvan Raț, potrivit digisport.ro.
Gigi Becali a rupt tăcerea! Ce se va întâmpla cu cei 3 jucători ucraineni pe care vrea să-i transfere la FCSB
Gigi Becali a lămurit situația celor 3 jucători ucraineni, Sergiy Sydorchuk (Dinamo Kiev), Taras Stepanenko (Șahtior Donețk) şi Sergiy Kryvtsov (Șahtior Donețk), care se antrenează la baza FCSB-ului, alungați din țară de război.
Patronul “roș-albaștrilor” ar vrea ca fotbaliștii ucraineni să joace pentru echipa lui, dar aceștia au spus că doar se vor antrena la baza din Berceni.
“Ei vor să se antreneze. Dacă ai poftă să joci și vrei să joci, e în interesul tău. Dacă vrei să joci, joci. Dacă nu. nu. Nu e condiționată. Nu e o chestiune de interes. Ca dovadă, el nu vrea să joace acum, în situația în care se află (n.r. – în contextul războiului). Sergiy Sydorchuk e căpitan de echipă și a venit să vadă condițiile. Cum e mai bine pentru ei? Să joace sau doar să se antreneze? E interesul lor, nu al nostru.
Ăsta e fotbalist care joacă la orice echipă (n.r. – despre Sergiy Sydorchuk). Omul e fotbalist de mare clasă. Ne-ar ajuta, dar asta e. Vedem. El a spus că deocamdată nu joacă, în situația în care este. El mă interesa cel mai mult (n.r. – dintre cei 3 jucători ucraineni). Sunt 38 de persoane (n.r. – jucători ucraineni, refugiați) și vor sta aici (n.r. – la baza FCSB-ului). Le-am arătat condițiile, le-au plăcut.
Cei 3 se vor antrena separat pentru echipa națională a Ucrainei. Ideea a fost de a ajuta. Se vor pregăti alături de echipa FCSB-ului sau separat, cum vor ei. Nu am nevoie de bani, nu le-am cerut nimic, ca să nu se interpreteze. Dacă dă Domnul, iau campionatul și așa”, a spus Gigi Becali, pentru sport.ro.
- „FCSB sau România?” Ilie Dumitrescu nu a stat pe gânduri şi a ales performanţa anului 2024 în fotbalul românesc
- Mesajul lui Cristi Balaj pentru FCSB, înaintea duelului roş-albaştrilor cu Hoffenheim
- Alex Mitriţă, mesaj superb pentru Edi Iordănescu: „Lumea o să mă creadă nebun, dar îi mulţumesc”. Lecţia învăţată de la fostul selecţioner