
Sputnik / Aleksey Nikolskyi via Hepta
Au trecut 36 de zile de la declanşarea războiului din Ucraina şi, după o lungă aşteptare, au apărut informaţii că negocierile dintre cele două părţi, care au loc la Istanbul, se îndreaptă spre un numitor comun. Trimişii lui Vladimir Putin au oferit veşti încurajatoare, dar acestea au fost negate vehement chiar unul dintre apropiaţii conducătorului de la Kremlin, Ramzan Kadîrov. Liderul cecen nu a lăsat loc de interpretări.
Kadîrov, cel care este patron onorific la echipa de fotbal Ahmat Groznîi (n.r. a schimbat numele din Terek Groznîi în onoarea tatălui său), a ţinut să anunţe că Putin nu ia în calcul să pună capăt prea curând războiului. Mai mult decât atât, l-a contrazis public pe Vladimir Medinsky, negociatorul-şef al Rusiei, care a declarat că la Moscova se iau măsuri pentru detensionarea conflictului, inclusiv reducerea activităţii militare în jurul Kievului.
Ramzan Kadîrov nu crede în negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina
„Nu vom face nicio concesie! Medinsky a făcut o greșeală, s-a exprimat incorect. Dacă voi credeți că Putin va renunța la ce a început așa cum ni s-a prezentat, acest lucru nu e adevărat”, a spus Ramzan Kadîrov pentru reuters.com.
Trupele lui Kadîrov s-au implicat în luptă şi au fost trimise în Ucraina pentru a-i ajuta pe militarii ruşi. De altfel, în urmă cu două săptămâni, Ramzan spunea că sunt nu mai puţin de „o mie” de voluntari ceceni în drum spre Ucraina.
Printre cei care negociază încetarea războiului este şi Roman Abramovich, cel care a trecut prin momente teribile după ce ar fi fost otrăvit cu un agent chimic, care a fost folosit şi în Primul Război Mondial. Deţinătorul pachetului majoritar de acţiuni de la Chelsea ar fi orbit pentru câteva ore, în timp ce pielea i se desprindea de pe mâini şi de pe faţă. Asta nu l-a oprit şi, la numai câteva zile distanţă, a zburat la Moscova pentru a-i oferi lui Vladimir Putin o notă scrisă de mână de preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski.
Coform celor de la Daily Mail, Vladimir Putin tocmai a luat o decizie drastică şi a interzis orice menţiune a numelui lui Roman Abramovich în media de stat din Rusia.
Daniel Pancu a stârnit un scandal după afirmaţiile făcute despre liderul cecen
Fostul internaţional român, Daniel Pancu, a surprins pe toată lumea în momentul în care l-a lăudat pe aliatul lui Vladimir Putin, Ramzan Kadîrov.
„E născut lider, e un luptător prin excelență și am o amintire foarte puternică legată de el. Înainte de o întâlnire cu Putin în Rusia, i-a întârziat avionul două ore și a venit căpitanul de echipă să mă ia cu mașina. Ramzan Kadîrov voia să stea cu mine alea două ore cât a întârziat Putin și să petrecem timpul împreună la masă. E cea mai mare formă de respect! Își dorea să mă vadă, ce gândesc și ce simt. Deci pot spune că am avut o relație excelentă și o am în continuare”, fost afirmaţia făcută de Daniel Pancu într-un interviu acordat fanatik.ro.
