Închide meniul

La mulţi ani, Marius Lăcătuş! “Fiara” împlineşte 58 de ani. Mesajul celor de la CSA Steaua pentru cel mai titrat fotbalist român din istorie + “Oferta” primită de ziua lui

Dragoș Vasile Publicat: 5 aprilie 2022, 13:22

Comentarii
La mulţi ani, Marius Lăcătuş! Fiara împlineşte 58 de ani. Mesajul celor de la CSA Steaua pentru cel mai titrat fotbalist român din istorie + Oferta primită de ziua lui

Marius Lăcătuş, în cadrul unei conferinţe de presă / Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta

Marius Lăcătuş împlineşte azi, 5 aprilie, 58 de ani. Cel mai titrat fotbalist român din istorie a primit un mesaj special din partea celor de la CSA Steaua. De asemenea, “Fiara” a primit şi o “ofertă”, tot de ziua lui.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Marius Lăcătuş a câştigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986, şi Supercupa Europei, în 1987, cu Steaua Bucureşti. “Militarii” au transmis un mesaj special pentru legenda lor.

Marius Lăcătuş împlineşte 58 de ani

“LA MULȚI ANI, MARIUS LĂCĂTUȘ!

Unul dintre cei mai reprezentativi fotbaliști din istoria Stelei, Marius Lăcătuș împlinește astăzi 58 de ani!

De 10 ori campion al României cu formația din Ghencea, 6 Cupe ale României, 3 Supercupe, “Fiara” a fost unul dintre cei doi marcatori în finala Cupei Campionilor Europeni de la Sevilla 1986.
Lăcătuș este cel mai prolific marcator al Stelei în cupele europene cu 17 goluri marcate”, a transmis CSA Steaua.

Reclamă
Reclamă

https://www.facebook.com/CSASTEAUA/photos/a.364389030269815/7448067308568583/

Tot de ziua sa, Marius Lăcătuş a primit un mesaj de la George Ogăraru. Managerul centrului de copii și juniori de la CSA Steaua îl aşteaptă cu braţele deschise în Ghencea.

“La mulți ani, Marius Lăcătuș, simbol al spiritului de luptă al Stelei! Vei avea mereu un loc aparte în inimile noastre ❤️💙!!

Reclamă

P. S. Sper ca în viitorul apropiat, conducerea clubului să te readucă acasă!”, a scris George Ogăraru.

https://www.facebook.com/george.ogararu.officialpage/posts/524065932409569

Marius Lăcătuş, legenda stelistă care a cucerit trofee şi inimile fanilor

Marius Lăcătuş a câştigat Cupa Campionilor Europeni, în 1986, şi Supercupa Europei, în 1987, cu Steaua Bucureşti. „Fiara” şi-a trecut în cont şi 10 titluri de campion al României, fiind cel mai titrat fotbalist român din istorie.

Lăcătuş a reuşit 80 de goluri în 200 de meciuri, în prima sa perioadă la Steaua, între 1983 şi 1989. Au urmat alte 60 de goluri în 157 de meciuri, după revenirea în Ghencea, între 1993 şi 2000.

Fostul mare atacant a jucat pentru echipa naţională la două ediţii ale Cupei Mondiale şi la un turneu final al Campionatului European. A lipsit însă de la marea performanţă din SUA 1994, când România a ajuns în sferturile de finală. Lăcătuş a marcat de 13 ori în 84 de meciuri pentru tricolori.

CSA Steaua a retras oficial tricoul legendarului Marius Lăcătuş

CSA Steaua a retras oficial tricoul legendarului Marius Lăcătuş la inaugurarea noului stadion din Ghencea.

Pe 7 iulie 2021 a fost sărbătoare în Ghencea! CSA Steaua a inaugurat „bijuteria” de 100 de milioane de euro, iar celebrul tricou al lui Marius Lăcătuş a fost retras oficial.

„Fiara” a purtat numărul 7 în perioada în care evolua în tricoul roş-albastru, iar steliştii au luat decizia de a îl retrage în semn de respect pentru marele jucător. Pe gazon, Marius Lăcătuş a izbucnit în lacrimi.

EXCLUSIV AS.ro LIVE | Marius Lăcătuș a povestit cum a fost prima zi pe care a petrecut-o la Steaua

Marius Lăcătuș a scris istorie la Steaua, echipă cu care a cucerit Cupa Campionilor Europeni și 10 titluri în campionatul României. Invitat la AS.RO LIVE, “Fiara” a dezvăluit cum a fost prima zi în tricoul roș-albastru.

Adus de la Brașov, în 1983, Lăcătuș i-a spus lui Cătălin Oprișan prin ce a trecut în momentul în care a ajuns în Ghencea.

“Nu aș fi vrut să fii în situația mea. Am ajuns în Gara de Nord, m-a luat o echipă a Armatei, m-a dus la club, mi s-au făcut poze și apoi m-au dus la stadion. Eram acolo pe hol, am coborât panta dintre cele două vestiare și a venit nea Imi.

Mi-a zis: ‘Dumneavoastră…’. Sunt Marius Lăcătuș. În mintea mea am zis…dacă nu mă recunoaște, e groasă. Ce caut eu aici?. În vestiar erau niște jucători cu o experiență grozavă, nu știam pe unde să mă așez”, a declarat Marius Lăcătuș la emisiunea AS.RO LIVE.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cina va câştiga titlul mondial în Formula 1?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
23:50 4 dec.
Tragerea la sorţi a grupelor World Cup 2026, în direct pe Antena 1 și live în AntenaPLAY (19:00). Toate detaliile
23:37 4 dec.
Eugen Neagoe, savuros după ce echipa sa a primit 4 de la Craiova: „Nu pot să mă duc să sar eu la cap”
23:26 4 dec.
Filipe Coelho, după ce Universitatea Craiova a dat recital în Cupă: „Câteodată e mai bine să fii jucător”
23:21 4 dec.
Jucătorii Craiovei, verdict după venirea lui Filipe Coelho: „Ne acomodăm destul de repede”
23:02 4 dec.
Neluțu Varga, replică fără menajamente după discursul dur al lui Louis Munteanu: „În locul lui aș tăcea”
22:55 4 dec.
Petrolul – Universitatea Craiova 0-4, în Cupa României. Oltenii au defilat pe ”Ilie Oană”
1 FotoDan Şucu, investiţie de 180 de milioane de euro în afacerea în care l-a implicat şi pe fiul său! 2 Nicolae Stanciu, dat ca şi transferat la FCSB. Cine face anunţul: “Nu vine la Rapid” 3 Universitatea Craiova l-a demis! Antrenorul a plecat după meciul din Conference League 4 Gigi Becali a pus ochii pe un jucător important al lui Dinamo înaintea derby-ului: “Are loc la noi” 5 EXCLUSIVOvidiu Mihăilă, mesaj tranşant după gestul incredibil făcut de Bazaliu: “Dacă mai vrea să facă parte din lot…” 6 Gigi Becali vrea să-l dea afară, însă jucătorul refuză să plece de la FCSB. Suma care ar trebui să-i fie plătită
Citește și