Închide meniul

Mircea Lucescu, făcut praf de ultraşii lui Dinamo Kiev: “E un mercenar!” De la ce a pornit un nou scandal

Dan Roșu Publicat: 18 aprilie 2022, 15:22

Mircea Lucescu, făcut praf de ultraşii lui Dinamo Kiev: E un mercenar! De la ce a pornit un nou scandal

Mircea Lucescu, antrenorul lui Dinamo Kiev/ Profimedia Images

Mircea Lucescu a fost criticat dur de ultraşii lui Dinamo Kiev. Antrenorul român e considerat responsabil pentru decizia clubului de a nu-şi lăsa jucătorii la echipa naţională şi a fost numit “mercenar” de suporteri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

“În acest moment dificil pentru ţara noastră, considerăm că poziţia ruşinoasă a conducerii FC Dinamo provoacă încă o dată pierderi de imagine clubului din Kiev şi este contrară intereselor Ucrainei.

Recent, au fost anunţate actualizări privind datele meciurilor naţionalei Ucrainei pentru Cupa Mondială. Inutil să spunem că participarea Ucrainei la astfel de competiţii mondiale este un prestigiu pentru ţară, iar în condiţiile actuale este o altă consolare pentru populaţia noastră. Pentru publicul larg, naţionala de fotbal a Ucrainei este principala echipă a ţării.

Mircea Lucescu, făcut praf de ultraşii lui Dinamo Kiev

Cu toate acestea, ultima declaraţie a conducerii Dinamo este surprinzătoare. Oamenii s-au confruntat cu o situaţie în care patronii de la Dinamo au pus clubul mai presus de naţională, iar propriul interes mai presus de oameni, sub masca regulamentului FIFA şi a părerii mercenarului român Lucescu, care nu poate înţelege esenţa sancţiunilor sportive împotriva Rusiei.

Într-un moment în care naţionala Ucrainei are toate şansele să meargă la Cupa Mondială, iar antrenorul său principal anunţă cantonamentul, conducerea lui Dinamo insistă că meciurile amicale care nu au nicio semnificaţie sunt mult mai importante decât pregătirea primei reprezentative. Echipa considerată o comoară naţională refuză să se supună intereselor echipei naţionale, exact aşa arată pentru publicul larg, iar asta se întâmplă într-un moment în care întreaga lume se uită la Ucraina!

Reclamă
Reclamă

În ciuda atitudinii noastre extrem de negative faţă de UAF, condusă încă de necondamnaţii Pavelka şi Kostiucenko, de naturalizările ruşinoase şi fotbalul pe paşapoarte, acţiunile clubului Dinamo cu greu nu pot fi considerate sabotaj împotriva echipei naţionale.

Igor Surkis, criticat de suporterii lui Dinamo Kiev

Jocurile cu granzii fotbalului european pentru care Dinamo a fost lăsată în străinătate nu par să aibă loc. În loc de Milan, Barcelona, ​​Ajax şi PSG, ni se oferă să urmărim meciuri cu Levski, Cluj şi Austria Viena. Galatasaray este pe locul 14 în campionat, iar Eintracht pe locul 10. Sunt rivali super-importanţi, din cauza cărora jucătorii de la Dinamo nu pot merge la naţională chiar acum. Încă există oameni naivi care cred că fraţii Surkis îşi ţin promisiunile.

De asemenea, conform informaţiilor noastre, Grigorii Surkis (n.r. – fratele lui Igor Surkis) s-a întors la Kiev şi negociază cu autorităţile ucrainene pentru a-şi păstra locul sub soare. Avem un vis mare, că Ucraina şi fotbalul în special vor scăpa în sfârşit de toată această murdărie după război”, se arată în comunicatul fanilor echipei Dianmo Kiev.

Reclamă

Diferendul între Federaţia Ucraineană de Fotbal şi Dinamo Kiev a apărut după ce selecţionerul Oleksandr Petrakov a decis să convoace lotul naţional la 29 apilie pentru un stagiu de pregătire şi meciuri amicale, în vederea barajului pentru calificarea la Cupa Mondială din Qatar.

Campioana Ucrainei refuză să elibereze jucătorii selecţionaţi înainte de 23 mai, motivând că echipa antrenată de Lucescu are şi ea partide amicale stabilite pentru următoarea perioadă.

“Scuzaţi-mă, dar cine este Lucescu pentru ţara noastră?”

Şi fostul selecţioner Miron Markevic i-a criticat pe Lucescu şi pe patronul clubului din Kiev, Igor Surkis, şi a îndemnat ca jucătorii de la Dinamo să nu mai fie primiţi la naţională dacă nu se prezintă la 29 aprilie.

“Scuzaţi-mă, dar cine este Lucescu pentru ţara noastră? Există o naţională a Ucrainei şi va mai spun ceva. Este imposibil, deja trece toate graniţele! Pentru noi, cel mai important lucru este ca echipa să meargă în Qatar. Sunt surprins că în acest moment poate exista o poziţie precum cele ale lui Surkis şi Lucescu. Nici eu nu înţeleg de ce tac fotbaliştii. De ce nu spun că vor să meargă la echipa naţională?

Ei trebuie să vorbească şi să spună: <Pe 29 aprilie mergem la naţională! Nu vreţi să ne daţi drumul, vom merge noi!>. Ar trebui să decidă fotbaliştii, nu Surkis şi Lucescu. Îi îndemn pe dinamovişti să renunţe la tot şi să meargă la naţională dacă iubesc cu adevărat Ucraina şi vor să meargă la Cupa Mondială! Dacă nu vin acum, nu trebuie să fie chemaţi din nou. Drumul către echipa naţională trebuie să fie închis pentru ei. Acum este momentul să nu renunţăm la ţară”, a declarat fostul selecţioner, citat de presa ucraineană.

Programul lui Dinamo Kiev

Dinamo ar trebui să întâlnească în următoarea perioadă în meciuri amicale formaţiile FC Basel, Rennes, Austria Viena, Eintracht Frankfurt şi Levski Sofia.

Naţionala Ucrainei va disputa, la 1 iunie, în deplasare, cu Scoţia, semifinala barajului pentru turneul final din Qatar. Câştigătoarea acestei confruntări va întâlni Ţara Galilor la 5 iunie, în finala play-off-ului.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Istvan Kovacs cel mai bun arbitru român din istorie?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
18:18

Simone Inzaghi pleacă de la Inter şi semnează cu Al-Hilal! Anunţul făcut de Fabrizio Romano

18:11

Ianis Zicu este noul antrenor de la Farul Constanța

18:08

Daniel Bîrligea, mesaj de luptă înainte de meciul cu Austria: “Vrem să aducem României calificarea la Mondial”

17:58

Bruno Fernandes a refuzat milioanele arabilor! Starul de la Manchester United i-a spus NU lui Al-Hilal

17:50

Mircea Lucescu s-a implicat personal în unul dintre transferurile acestui mercato din Liga 1!

17:36

“Am vorbit cu el!” Un patron din Liga 1, ofertă pentru transferul lui Malcom Edjouma!

1 UPDATEOFICIAL Liviu Ciobotariu e noul antrenor al Petrolului 2 “Sunt prieten cu Gigi Becali!” Patronul de la Metaloglobus, revoltat după promovare: “Taxele mele se duc la Steaua” 3 EXCLUSIVCând revine Ianis Hagi! Se recuperează la Mogoşoaia alături de naţionala României 4 Florin Pîrvu, după ce Voluntari a ratat Liga 1: “Nu-l felicit în niciun caz pe Adrian Mihalcea” 5 Plecări pe bandă rulantă de la Universitatea Craiova! Mirel Rădoi a renunţat la doi jucători în două ore 6 Max a dat chix la final! Concluzia lui Adrian Georgescu, după Marele Premiu al Spaniei
Citește și