Manchester United a fost spulberată de Liverpool, scor 0-4. Cu un prim „11” modest, „diavolii” au fost surclasați de marea rivală pe Anfield, iar la final Ralf Rangnick a răbufnit. Managerul interimar al lui United a spus că se simte umilit și a anunțat că se pregătește o „revoluție” pe Old Trafford, la vară.
Manchester United n-a avut nicio șansă în meciul cu Liverpool. Luis Diaz, Mohamed Salah (dublă) și Sadio Mane au marcat pentru trupa lui Jurgen Klopp, care a urcat pe primul loc în Premier League.
Liverpool – Manchester United 4-0 | Ralf Rangnick a ajuns la capătul răbdării: „Vor veni 10 jucători la vară!”
La finalul partidei de pe Anfield, Ralf Rangnick a răbufnit. Managerul german a spus că se simte umilit pentru rezultatul rușinos din derby-ul cu Liverpool. Rangnick a dezvăluit că se pregătește o reconstrucție masivă a lotului lui United, la vară.
Conform declarației lui Ralf Rangnick, 10 jucători vor fi aduși pe Old Trafford, odată cu Erik ten Hag. Tehnicianul olandez este ca și instalat pe banca tehnică a lui Manchester United. De asemenea, cel puțin 4 jucători din lotul actual vor părăsi echipa la finalul sezonului.
La finalul meciului de pe Anfield, Rangnick a lăudat la scenă deschisă marea rivală, precum și pe Jurgen Klopp.
„Este rușinos, dezamăgitor… poate chiar umilitor. Trebuie să acceptăm că sunt la 6 ani distanță în fața noastră. Odată cu sosirea lui Jurgen Klopp, au schimbat lucrurile la club și au reușit să ducă nu doar echipa, ci și orașul la un alt nivel. Asta trebuie să se întâmple și la noi în următoarele perioade de transferuri.
Nu cred că o altă formație de start ar fi schimbat ceva. În prima repriză nu am fost destul de buni. Nu am câștigat nicio minge, am fost ultimii în toate zonele importante din teren.
Va exista o reconstrucție la United. Vor veni 6, 7, poate chiar 10 jucători noi. Cu siguranță se va face o reconstrucție, am știut asta încă din primele mele 3-4 săptămâni aici. Pentru noi, staff-ul tehnic, este foarte rușinos să stăm aici și să vorbim la o conferință de presă ca asta. Trebuie să recunoaștem că sunt mai buni decât noi. Liverpool are jucători mai buni decât noi, iar asta se reflectă în rezultatul de astăzi.
Liverpool este una dintre cele mai bune echipe. Poate chiar cea mai bună. Iar noi suntem departe de așa ceva.”, a spus Ralf Rangnick, după Liverpool – Manchester United 4-0, citat de Daily Mail.
Primii jucători care vor părăsi United, la finalul sezonului. Erik ten Hag este așteptat pe Old Trafford
Liverpool s-a impus cu scorul cumulat de 9-0 în cele două dueluri disputate cu marea rivală Manchester United, în actualul sezon din Premier League.
Erik ten Hag este așteptat pe Old Trafford la vară, pentru a demara reconstrucția. Mangerul olandez va semna un contract valabil pe 4 ani. Ten Hag va aduce cu el mai mulți jucători, în timp ce alții sunt pregătiți să își încheie aventura la United.
Edinson Cavani, Jesse Lingard, Juan Mata și Nemanja Matic vor fi primii jucători care vor pleca de la Manchester United la finalul sezonului, atunci când le va expira contractul. Paul Pogba se află în aceeași situație. Conducătorii de pe Old Trafford i-au propus prelungirea înțelegerii, însă starul francez încă nu a decis dacă va rămâne sau nu.
- Liverpool – Manchester United 4-0
- Ralf Rangnick a ajuns la capătul răbdării: „Vor veni 10 jucători noi în vară!”
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Post schimbat pentru Radu Drăguşin, în duelul „de foc” cu Manchester City! Ce scriu englezii despre fundaşul român
- Ce spune Ruben Amorim despre sosirea sa la Manchester United: „Sunt omul potrivit la momentul potrivit”
- Obiectivul stabilit de Pep Guardiola, după ce şi-a prelungit contractul cu Manchester City! Avertisment pentru rivale