Detaliile măcelului din Ucraina! ”8 oameni au murit, printre care și un copil”. Anunțul tulburător

Antena Sport Publicat: 20 aprilie 2022, 11:23

Comentarii
Detaliile măcelului din Ucraina! ”8 oameni au murit, printre care și un copil”. Anunțul tulburător

Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Război în Ucraina | Andriy Pyatov (37 de ani) a vorbit cu tristețe și teamă în glas despre războiul declanșat de Rusia la ordinul lui Vladimir Putin. Portarul lui Șahtior Donețk a oferit detalii tulburătoare auzite de pe front, unde oamenii nevinovați continuă să își piardă viața.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Andriy Pyatov face apel la liderii statelor din Europa și cere să lucreze împreună pentru a opri războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina.

Andriy Pyatov, terifiat de războiul din Ucraina: “Te trezești și vezi cum mor oamenii”

Legendarul portar ucrainean este terifiat de veștile pe care le primește din țara sa. Foarte mulți cetățeni continuă să își piardă viața din cauza bombardamentelor rușilor, iar Pyatov face apel către conducători să facă tot posibilul să pună stop terorilor din Ucraina.

“Tot ce se întâmplă acum trebuie să se oprească. Totul trebuie să se oprească prin negociere. Vrem ca toți liderii să se întâlnească, să se așeze împreună la masă și să oprească tot ce se întâmplă. Am spus deja că cel mai rău lucru care se poate întâmpla este reprezentat de moartea copiilor, mamelor, bunicilor… Cu toții facem apel ca totul să se oprească și Rusia să se retragă de pe teritoriul nostru.

Suntem îngrijorați pentru familie, prieteni și toți oamenii din Ucraina. Să vă povestesc despre ce simțim. Despre cum ne-am trezit ieri dimineața și am văzut cum zboară rachetele spre Liov, iar 8 oameni mor, printre care și un copil. Apoi, ziua următoare, te trezești și vezi cum oamenii mor în Harkov, Nicolaev și Mariupol…

Reclamă
Reclamă

E greu să te mai gândești la fotbal. Toată lumea este afectată. Ca orice om, suntem influențați de mesajele pozitive din Ucraina și ne simțim inspirați. Dar acum sunt puține. Sperăm, credem, ne rugăm și ajutăm în orice fel putem. Vom trimite toate fondurile adunate (n.r. – din meciurile caritabile) către oamenii aflați în nevoie, către copii pentru că, credeți-mă, sunt foarte mulți care au nevoie.”, a spus Andriy Pyatov, potrivit sport.ua.

Wladimir Klitschko, fostul campion de box, a făcut un nou anunț, prin care susține că Europa ar avea multe de pierdut dacă Rusia ar reuși să câștige războiul început în Ucraina.

”Noi nu putem pierde acest război sau ne vom pierde suveranitatea și libertatea. Dacă se întâmplă asta, pierdem totul, la fel și Europa. Trebuie să ne apărăm. O să câștigăm”, a fost mesajul lui Wladimir Klitschko, pe contul său de Twitter.

Reclamă

Volodimir Zelenski, mesaj despre armata lui Vladimir Putin

Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski a afirmat miercuri noaptea că armata rusă se va înscrie pentru totdeauna în istoria lumii drept “cea mai barbară şi inumană”. El a afirmat că dacă Ucraina ar fi avut acces la armamentul necesar, pe care partenerii săi îl deţin, războiul s-ar fi încheiat deja.

“În acest război în Ucraina, armata rusă se va înscrie pentru totdeauna în istoria lumii drept cea mai barbară şi inumană armată. Uciderea intenţionată a civililor, distrugerea cartierelor rezidenţiale, a infrastructurii civile, folosirea tuturor tipurilor de arme, inclusiv a celor interzise de convenţiile internaţionale, este semnătura armatei ruse. Şi aceasta este ticăloşia care va marca statul rus ca o sursă a răului absolut timp de generaţii.

Noi ne opunem armatei considerate a doua sau a treia cea mai puternică din lume. Dacă am fi avut acces la toate armele de care avem nevoie, pe care partenerii noştri le deţin şi care sunt comparabile cu cele utilizate de armata Federaţiei Ruse, am fi pus deja capăt acestui război şi am fi instaurat pacea şi ne-am fi eliberat teritoriul de sub ocupaţie.

Este nedrept că Ucraina este forţată în continuare să ceară ceea ce partnerii au deja depozitat de ani de zile. Dacă au armele de care Ucraina are nevoie, dacă au muniţia de care avem nevoie aici şi acum este datoria lor morală înainte de toate să ne ajute să apărăm libertatea.”, a afirmat preşedintele Ucrainei.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga finala Ligii Campionilor în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
19:36

FotoScenografie unică, pe Ghencea, la 40 de ani de când Steaua a câştigat Cupa Campionilor! Imagini impresionante

19:24

Revine la centru după aproape trei luni de suspendare! Arbitrul care va oficia din nou în Liga 1

19:03

CCA a luat decizia finală! Cine va arbitra CFR Cluj – Universitatea Craiova

18:56

FotoCel mai crunt destin al unui câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua! S-a sinucis, după un şir întreg de drame

18:49

Cel mai tare clip pe care îl vei vedea azi. Timothee Chalamet îi recrutează pe Belingham și Lamine Yamal pentru un meci istoric

18:18

Filipe Coelho nu se gândește la titlu, deși meciul cu CFR Cluj îi poate aduce pe olteni aproape de trofeu

1 Gigi Becali n-a stat pe gânduri: pe cine vrea premier al României, după căderea Guvernului lui Ilie Bolojan 2 Adrian Mutu, şocat de ce a putut spune Giovanni Becali: “Nu cred! Înseamnă că a îmbătrânit şi el” 3 Vlad Chiricheş, aşteptat să semneze! Echipa unde e dorit fostul jucător al FCSB-ului 4 Gigi Becali s-a răzgândit! Jucătorul rămâne la FCSB, după ce a fost dat ca și plecat: “Nu se pune problema” 5 Gigi Becali, victorie în procesul cu Steaua şi Florin Talpan. Suma uriaşă pe care nu o va mai plăti: “S-a terminat” 6 “Plec cu el să căutăm jucători” Anunţul lui Mihai Stoica despre antrenorul care a luat două titluri la rând cu FCSB!
Citește și