Războiul iniţiat de Vladmir Putin în Ucraina stârneşte tot mai multe semne de întrebare. Sunt deja 71 de zile de conflict armat, iar un număr uriaş de civili şi-au pierdut viaţa în Ucraina. Militarii ruşi au pus la pământ Mariupolul, dar situaţa este teribilă şi în alte oraşe. Locuitorii din Chernihiv sunt şocaţi de bombardamentele de a ei din oraş.
Stadionul „Yuri Gagarin” a fost bombardat trei nopţi la rând şi a ajuns să fie de nerecunoscut. Decizia luată de trupele lui Putin a uluit pe toată lumea. Ofiţerul de presă al echipei Desna, care evolua pe această arenă, este total bulversat. Nu îşi poate explica de ce unităţile militare din oraş sunt intacte, în timp ce stadionul a fost atacat fără întrerupere la începutul războiului.
Stadionul „Yuri Gagarin”, din Chernihiv, bombardat trei nopţi la rând
„Cu ce i-a deranjat stadionul„, a răbufnit Doroshko, care i-a arătat cu degetul pe ruşi.
„În prima zi de război, a fost bombardată tribuna de est. A fost un atac cu rachetă, nu ştim sigur. În noaptea următoare a fost un atac din dronă, aproximativ 6-7 lovituri. Un sector al tribunelor, baza, terenul de fotbal şi toaletele… toate au fost avariate. În a treia noapte a avut loc un raid aerian şi au fost aruncate 8 bombe. Recent am găsit un obuz neexplodat.
De ce anume a fost bombardat stadionul? E greu de înţeles ce e în capul acestor idioţi, cu ce i-a deranjat stadionul. Nici nu ştiu ce să răspund. Au fost atacate şi o maternitate, un centru de dializă şi un hotel din centrul oraşului. Au distrus, în mod deliberat, clădirile în care erau civili. Toate unităţile militare din oraş sunt intacte„, a declarat Dmytro Doroshko pentru sport.ua.
Stadionul pe care echipa din prima ligă, FC Desna, obișnuia să își joace meciurile de “acasă”, arată îngrozitor. Pe gazon au căzut mai multe obuze şi sunt cratere uriaşe.
Un proiectil de 500 de kg a fost descoperit pe stadionul lui FC Desna
Patronul clubului Desna a dezvăluit că a fost descoperită o bombă neexplodată, la scurt timp după ce mai mulți copii ucraineni au jucat un meci pe terenul afectat.
„Copiii au ajutat la stângerea dărâmăturilor și a rămășițelor, din acest motiv le-am permis să joace fotbal pe stadion. La câteva zile după meciul copiilor, o bombă de 500 de kilograme neexplodată a fost găsită pe stadion. Vă puteți imagina? Sunt destule astfel de descoperiri în Chernihiv acum.
Hotelul nostru de două stele, care găzduia cabinetele medicale, sala de fitness, o piscină, o saună, camerele, toate au fost distruse de bombardamente.
Întreaga infrastructură a clubului a fost complet distrusă, deci este extrem de dificil să vorbim despre planuri de viitor înainte de încheierea războiului. Sper că Ministerul Sportului să ne despăgubească pentru stadion.
Desna a investit nu mai puțin de 22 de milioane de hrivne. Dacă punem la socoteală și cabinetele medicale, investiția se ridică la aproximativ 40 de milioane”, a spus Vladimir Levin.