Închide meniul

Simona Halep, avertizată după înfrângerea cu Danielle Collins! CTP: „A fost mai timidă acum, asta nu e bine”

Dan Roșu Publicat: 12 mai 2022, 13:59

Reclamă
Simona Halep, avertizată după înfrângerea cu Danielle Collins! CTP: „A fost mai timidă acum, asta nu e bine

Simona Halep, pregătită să servească, în timpul unui meci de la Roma / Profimedia Images

Simona Halep a fost avertizată după înfrângerea cu Danielle Collins (6-7, 3-6) de către Cristian Tudor Popescu. Jurnalistul susţine că românca nu a mai fost agresivă precum în duelurile de la Madrid, cu Zhang, Badosa şi Gauff.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„Singurul lucru care m-a îngrijorat este faptul că Simona a mai renunțat la jocul agresiv, venea și în față în primele 3 meciuri de la Madrid. A fost mai timidă acum, asta nu e bine. Dincolo de scoruri și rezultate, e important ca Simona să continue să joace în acest fel, să încerce să câștige pe mâna ei, nu pe mâna adversarei, să nu aștepte greșeala.

Totuși, când ai în față o jucătoare precum Collins, care lovește decisiv de câte ori are ocazia, chiar și atunci când nu are ocazia, e foarte greu să faci un joc de inițiativă. Oricum, Simona ar fi putut să facă mai multe, chiar dacă probabil tot n-ar fi câștigat.

Simona Halep, avertizată după înfrângerea cu Danielle Collins

Pur și simplu, a fost mai bună. Simona a făcut tot ce a putut, a încercat să reziste loviturilor diabolice ale lui Collins. Nu știu dacă există în momentul de față un rever în cross cu două mâini în circuitul WTA mai bun decât al lui Collins. Adversara Simonei a găsit niște unghiuri în regim de viteză absolut ieșite din comun, este una dintre cele mai bune jucătoare ale lumii!

Acum, Simona nu mai e nici între primele 20 și evoluează împotriva unor jucătoare din TOP 10. E nevoită să joace în primele tururi cu astfel de adversare foarte valoroase. Nu am ce să-i reproșez, poate doar că ar fi trebuit să riște ceva mai mult la un moment dat, pentru că nu mai avea ce pierde. Când era condusă în setul doi, cu 1-5, a făcut 3-5, dar era târziu. Abia atunci a început să returneze mai curajos și să riște mai mult”, a spus CTP, citat de gsp.ro.

Reclamă
Reclamă

Simona Halep a fost lăudată de Danielle Collins

Simona Halep a fost lăudată de Danielle Collins, după ce americanca s-a impus cu 7-6, 6-3, în turul 2 de la Roma, dotat cu premii totale de 2.527.250 de euro. Finalista de la Australian Open a avut nevoie de două ore și două minute pentru a trece de româncă.

„O urmăresc pe Simona de mult, e o sportivă pe care o admir, atât ca atlet, dar cât şi ca competitor, e o mare luptătoare. Simt că lucrurile au mers în favoarea mea azi, asta şi pentru că îi cunosc jocul lui Halep foarte bine, am urmărit-o de foarte multe ori. Am ieşit pe teren cu planul de a juca foarte agresiv şi a fi consistentă în acelaşi timp.

Dacă îi laşi timp, îţi returnează toate mingile. Au fost suişuri şi coborâşuri în jocul meu, mai ales pe propriul serviciu, dar din fericire am găsit la timp ajustările necesare. Am fost răbdătoare, nu am pus presiune pe mine însăşi”, a spus Danielle Collins.

Reclamă

Simona Halep, eliminată la Roma

Simona Halep, locul 21 WTA, a fost învinsă, miercuri, cu scorul de 7-6 (1), 6-3, de americanca Danielle Collins, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 7, în turul al doilea al turneului de la Roma.

Meciul de pe arena Pietrangeli a fost unul cu emoţii pentru Simon Halep, din cauza unui moment care i-ar fi putut pune din nou în pericol cariera. La scorul de 3-4, Halep a alunecat şi şi-a „îndoit” glezna dreaptă, aducând aminte de accidentarea gravă suferită anul trecut, tot la Roma. Din fericire, ea a putut continua partida fără să ceară asistenţă medicală.

Simona Halep a câştigat ediţia din 2020 a turneului de la Roma, iar anul trecut a părăsit competiţia în turul al doilea, după ce a suferit o accidentare gravă la gamba stângă, care a privat-o de cea mai mare parte a sezonului. Ea mai are două finale pierdute în capitala Italiei, în 2017 şi 2018, ambele în faţa Elinei Svitolina din Ucraina.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va reuşi tripla istorică în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
18:54

„Pur și simplu s-a aruncat” Dezvăluiri cutremurătoare despre moartea lui Aaron Boupendza: „Lua nişte plicuri”

18:24

„Sunt foarte mulți oameni care profită!” Ioan Ovidiu Sabău, semnal de alarmă după moartea lui Aaron Boupendza

17:58

Video„Se poate distanţa etapa asta” Verdictul „eurofantasticului” Sorin Paraschiv în lupta pentru titlu!

17:40

Video„Cine ia titlul?” Răspunsul „eurofantasticului” Sorin Ghionea! Ce a spus de Craiova lui Mirel Rădoi

17:35

Florin Prunea știe care este „marea problemă” de la FCSB! Mesajul transmis înaintea derby-ului cu CFR Cluj

17:20

VideoAntenaSport Update. Cele mai tari ştiri ale zilei de 17 aprilie

1 Turcii anunță că Aaron Boupendza ar fi fost ucis! Cine urmează să fie arestat 2 Jurgen Klopp ar accepta să îi ia locul lui Carlo Ancelotti la Real Madrid! Anunţul momentului 3 „Era în depresie” Discurs furibund după moartea lui Aaron Boupendza: „L-aţi distrus” 4 Dinamo a câștigat procesul cu Vasile Șiman! Ce se întâmplă cu ieșirea din insolvență 5 „Se vede că nu-l mai avem pe el”. Thibaut Courtois, reacţie fermă după ce Real Madrid a fost eliminată din Champions League 6 Lovitura încercată de Gigi Becali pe piaţa transferurilor! Vrea la FCSB un internaţional român!
Citește și