Comandantul CSA din 1998 aruncă în aer scandalul FCSB – CSA Steaua! Cristian Gațu, fostul campion mondial la handbal, a dezvăluit șirul evenimentelor care au dus la preluarea echipei de fotbal din cadrul CSA de către Viorel Păunescu, iar ulterior de Gigi Becali.
După ce și-a încheiat cariera fabuloasă de sportiv, Cristian Gațu a devenit comandat în cadrul CSA, în 1997. Acesta a povestit că, un an mai târziu, “s-a hotărât desprinderea secției de fotbal de CSA, prin proces civil al divizării”.
Comandantul CSA din 1998 aruncă în aer scandalul FCSB – CSA Steaua: “Echipa lui Becali este Steaua!”
Fostul mare sportiv spune că a fost martor și în 2003, la semnarea actelor de către Gigi Becali.
“Fără Păunescu și Becali, Steaua nu mai era nimic, nu că divizia a cincea. Mai rău, se desființa. Am fost nevoiți să facem trecerea, altfel nu mai existam. Gigi Becali nu a furat Steaua. Din 2003, AFC Steaua Bucuresti putea să facă orice voia cu patrimoniul său, să o înstrăineze. Verificați Statul de bază pe care s-a făcut acest lucru.”, a spus Cristian Gațu, pentru Gold FM.
Cristian Gațu a explicat pe larg șirul evenimentelor de la începutul anilor 2000:
“Domnul ministru de atunci Victor Babiuc a insistat să devin comandantul clubului. De două ori am refuzat. Acolo era deja Cornel Oțelea, prietenul meu bun. Am acceptat abia când acesta plecase. Am preluat o gestiune negativă. Când am ajuns prima dată la birou, era coadă. Deja trei oameni îmi cereau banii, datoriile. Erau datorii multe și mari. Vorbim de iulie 1997.
Am primit și un ordin ferm, dar și insistent. Textual, domnul Babiuc mi-a spus așa: Domnule Gațu, când ați venit la Steaua, v-am rugat să faceți remanieri. Să desființații secții fără valoare și să dați echipa de fotbal, să o separați de club. Acest al doilea lucru l-am făcut. Nu puteam închide însă secții unde erau antrenori si campioni olimpici, precum box și haltere, cum mi s-a sugerat.
Prin februarie, în fatidicul an 1998, au sosit pe adresa clubului două adrese care pot reprezenta marturii. De la FRF, semnată Mircea Sandu și de la LPF, semnata Mitică Dragomir. Ca fapt divers, niciunul din cei doi nu semnase, cineva pentru semnătură era trecut. Erau somații. Cum că dacă până la 1 mai, anul 1998, nu separăm echipa de fotbal de club, Federația nu mă mai înscrie în cupele europene, iar Liga nu mă mai înscria în campionatul României.
