Închide meniul
NEWS ALERT

CFR Cluj este campioana României! Jucătorii lui Dan Petrescu au câștigat al 5-lea titlu consecutiv. Fiesta în Gruia!

Iulian Focșăneanu Publicat: 15 mai 2022, 23:23

Reclamă
CFR Cluj este campioana României! Jucătorii lui Dan Petrescu au câștigat al 5-lea titlu consecutiv. Fiesta în Gruia!

CFR Cluj este campioana României. Dan Petrescu a reușit o performanță uriașă!

Dan Petrescu, un nou titlu cu CFR Cluj / SportPictures / Flaviu Buboi / Sport Pictures via Hepta

CFR Cluj este campioana României. Echipa antrenată de Dan Petrescu și-a asigurat matematic titlul, cu o etapă înainte de finalul sezonului 2021-2022. A învins-o pe Universitatea Craiova, în Gruia, scor 2-1, și trofeul rămâne la Cluj-Napoca.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

CFR este pentru al 5-lea an la rând câștigătoarea Ligii 1. A ajuns astfel la 8 titluri cucerite în întreaga istorie a clubului și este a treia cea mai titrată echipă din România. „Feroviarii” au făcut un sezon de senzație, pe care l-au dominat de la un capăt la altul.

CFR Cluj este campioana României după victoria cu Universitatea Craiova! FCSB, un nou titlu ratat!

Vișiniii au încheiat toate calculele cu o săptămână înaintea derby-ului cu FCSB, din ultima etapă, despre care se spunea că ar fi „finala campionatului”. Au profitat de remiza făcută de rivali pe Arena Națională, cu FC Voluntari, scor 2-2, și au dat marea lovitură. S-au îndepărtat astfel la patru puncte de echipa lui Gigi Becali și au sărbătorit câștigarea unui nou titlu.

Nana Boateng a deschis scorul după doar 88 de secunde. Imediat după reuşită, care a fost din ofsaid, Dan Petrescu şi-a făcut cruce. Gabriel Debeljuh a majorat avantajul ardelenilor în repriza secundă, după o gafă a lui Valerică Găman. Oltenii au revenit în joc după ce Mateiu a redus din diferenţă cu un şut din voleu la colţul lung. Echipa lui Laurenţiu Reghecampf a avut mai mule ocazii, însă nu a mai reuşit să puncteze, iar CFR Cluj a cucerit titlul.

CFR Cluj a obținut prima dată trofeul în sezonul 2007-2008, cu Ioan Andone pe bancă. Pe 10 iunie 2017 a fost numit antrenor Dan Petrescu, cel care a făcut minuni și a contribut la câștigarea titlurilor din 2018, 2019, 2020, 2021 și 2022.

Reclamă

Și Edi Iordănescu, actualul selecționer al României, a avut un rol uriaș. El a stat pe banca lui CFR la finalul sezonului trecut, atunci când și-a trecut în cont primul său titlu de campion.

Cum a câștigat CFR Cluj titlul în sezonul 2021-2022

CFR Cluj a început ca din tun campionatul, cu Marius Șumudică pe bancă. A avut șase victorii la rând, moment în care a izbucnit un scandal monstru la echipă și „Șumi” a fost demis de Neluțu Varga. În locul lui a fost adus Dan Petrescu, antrenorul care a câștigat titluri pe bandă rulantă cu CFR.

Ardelenii au pierdut cu FC Botoșani și Rapid, dar au încheiat cu un avans uriaș sezonul regulat. După 30 de etape aveau 76 de puncte, cu 14 mai mult decât urmăritoarea FCSB. Roș-albaștrii au profitat de înjumătățirea punctelor.

Reclamă 4 / 0/3

Cred că este cel mai bun sezon din istoria fotbalului românesc, ca și rezultate în sezonul regulat. Acum, că se joacă play-off, e altceva. Dar acest record nu aduce nimic. Asta e problema noastră.

Cine naiba se aștepta să fie o asemenea diferență? Sunt șocat de câte puncte are CFR. Nu cred că se va mai întâmpla vreodată. Dacă se va întâmpla așa ceva, în momentul ăla mă las de antrenorat. Nu se va mai întâmpla!„, declara Dan Petrescu la finalul sezonului regulat.

În play-off, clujenii au părut a reuși să mențină ritmul, dar a urmat o perioadă teribilă pentru ei. În decurs de o săptămână au suferit două înfrângeri cu principalele urmăritoare. Universitatea Craiova a învins-o cu un gol marcat de Roguljic în minutul 90+6, după care CFR a pierdut acasă cu FCSB. Octavian Popescu a înscris unicul gol în minutul 74.

Totul părea a se decide în ultima etapă, în derby-ul FCSB – CFR Cluj care urmează să se dispute la Buzău. Echipa lui Gigi Becali a avut șansa să urce pe primul loc, dar a fost egalată la doi de FC Voluntari printr-un gol marcat din poziție suspectă de ofsaid. CFR Cluj a profitat, a învins-o pe Universitatea Craiova, și și-a apărat astfel titlul de campioană.

CFR Cluj scrie istorie. Cine sunt fostele campioane ale României

CFR poate visa astfel că va egala o performanță istorică. Poate amenința recordul stabilit de Chinezul Timișoara și Steaua București, ambele cu câte șase titluri la rând în campionatul României. Bănățenii au fost de neoprit între sezoanele 1921-1922 și 1926-1927, iar roș-albaștrii au avut o serie magnifică între 1992-1993 și 1997-1998.

Echipa lui Dan Petrescu a ajuns astfel la 8 titluri cucerite în istoria clubului și a depășit-o pe Venus București. Numai Steaua/FCSB și Dinamo au triumfat de mai multe ori.

Care sunt fostele campioane ale României:

Reclamă

FCSB nu a mai câștigat titlul în Liga 1 din 2015.

Recomandări
Citește și:

Care va fi finala UEFA Champions League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
17:45 Cristina Neagu, discurs războinic înaintea returului infernal cu Metz: „E nevoie de un meci perfect” 17:12 Siyabonga Ngezana a dezvăluit problemele cu care s-a confruntat când a ajuns la FCSB: „A fost primul şoc” 16:40 VIDEOEduard Ionescu, Elena Zaharia şi Ioana Sîngeorzan, victorii pe linie la Saudi Smash 2024, în AntenaPLAY 16:33 VideoAlexandra Tudor prezintă AntenaSport Update! Cele mai tari ştiri ale zilei de 2 mai 15:44 Germania va avea 5 echipe în Liga Campionilor, în sezonul următor 15:26 Campionatul Mondial de hochei, două super-turnee de tenis de masă şi spectacolul fotbalistic sunt în mai, în AntenaPLAY 15:23 Gică Hagi şi-a fixat obiectivul, înainte de Farul – Sepsi: „Cel mai important!” Cu ce probleme de lot se confruntă 14:05 EXCLUSIVVictor Piţurcă a răbufnit după declaraţiile lui Gigi Becali: „Nu mai vorbesc în viaţa mea cu Gigi Becali” 13:53 Se „rupe” Arena Naţională! Câte bilete s-au vândut deja la derby-ul FCSB – CFR Cluj 13:11 David Popovici a ajuns să umble cu laptele românesc după el, de frica alimentelor contaminate Vezi toate știrile
Citește și