Ianis Hagi, vedetă în Scoţia: “Lumea a început să vorbească frumos! Este văzut foarte bine!”

Dragoș Vasile Publicat: 30 mai 2022, 22:30

Comentarii
Ianis Hagi, vedetă în Scoţia: Lumea a început să vorbească frumos! Este văzut foarte bine!

Ianis Hagi, bucurie la finalul unui meci / Profimedia

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Ianis Hagi este vedetă în Scoţia. Mihai Popescu, fostul jucător al celor de la Hearts, a vorbit despre cum este văzut fiul “Regelui”, care evoluează la Rangers din 2020, de suporteri şi nu numai.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ianis Hagi a suferit o accidentare teribilă la ligamentele genunchiului drept, în luna ianuarie. Mijlocașul român a avut nevoie de intervenție chirurgicală, în urma căreia a rămas cu o cicatrice urâtă pe partea laterală a piciorului.

Ianis Hagi, vedetă în Scoţia

“Urma probabil să avem cel puțin o întâlnire pe plan sportiv, după care urma să ne și vedem, dar din păcate, eu am plecat, am jucat în ligi diferite. Ăsta a fost drumul fiecăruia. Ianis este văzut foarte bine în Scoția și nu doar în Scoția, dar fiind acolo și auzind lumea vorbind despre el, sincer mă bucur pentru că lumea a început să vorbească frumos despre jucătorii români.

Pentru că cel puțin prima dată când am fost, nu cred că eram foarte apreciați, cel puțin în Scoția. Și asta mă bucură, că am început să le schimbăm gândirea despre noi. Îmi pare rău că Ianis s-a accidentat, ei au avut momente foarte bune în prima parte a campionatului și Rangers a demonstrat că e o echipă foarte puternică, i-am și văzut jucând finala Europa League. De aceea spun că îmi pare rău pentru el că nu a avut posibilitatea să joace și să sperăm că vor continua traseul bun”, a declarat Mihai Popescu, potrivit digisport.ro.

Ianis Hagi trage din greu după accidentarea horror suferită

Ianis Hagi trage din greu ca să revină pe teren, după accidentarea horror suferită la începutul anului. Internaționalul român, de la Rangers, muncește zilnic la sala de recuperare, alături de fizioterapeutul său, și așteaptă cu sufletul la gură momentul în care va reveni pe teren.

Reclamă
Reclamă

Hagi Jr. a rămas încrezător după operație, iar acum petrece 5-6 ore pe zi în sala de recuperare. În prezent, Ianis se află la Amsterdam, în Olanda, sub atenta observație a preparatorului fizic trimis special de Rangers.

Ianis Hagi a prezentat în mediul online cum arată o zi din viața lui, după accidentarea suferită la genunchi. Alături de fiul “Regelui” se află și mama sa, Marilena, care îl sprijină necondiționat în cele mai grele momente din cariera sa.

”Așadar, începutul unei noi săptămâni, noi obiective, mai multă muncă, așa că înapoi la treabă. Prima zi din săptămână este mereu cea mai plăcută pentru că faci mai multe exerciții, ridici greutăți mai mari și vezi progresul.

Reclamă

Cel mai mult îmi place când lucrez cu Jared, preparatorul fizic. Datorită acelor mișcări cu care trebuie să te obișnuiești din nou, începând cu mers normal și continuând marș sau pași laterali. Pare că e ușor, dar nu e. Evident, pentru cineva cu o astfel de accidentare”, a spus Ianis Hagi, în cadrul mini-documentarului postat pe contul de Instagram.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine va câştiga Cupa României?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:20

„Trebuie să salvăm sezonul”. Florin Tănase, cu gândul la barajul de Conference League, după FCSB – Unirea Slobozia 0-0

0:08

Andrei Raţiu, unul din cei mai buni jucători în Rayo Vallecano – Girona 1-1! Ce notă a primit

0:06

Neymar, convocat de Carlo Ancelotti în lotul lărgit al Braziliei pentru Campionatul Mondial

0:00

Decizia luată de Gigi Becali la FCSB pentru barajul de Conference League, după remiza cu Unirea Slobozia

23:57 11 mai

VIDEOBenfica – Braga 2-2 și Rio Ave – Sporting 1-4. Jose Mourinho, în pericol să rateze Champions League!

23:48 11 mai

“Noi vom merge la baraj” Nu au primit licenţa, dar preşedintele e convins că vor avea câştig de cauză la TAS!

1 Chivu, fără milă după titlul câștigat cu Inter! Jucătorul pe care „românul nu vrea să-l mai vadă” 2 Siyabonga Ngezana, mutarea carierei. Gigi Becali încasează banii 3 Marius Şumudică o dă de gol pe Dinamo! Transferurile pregătite de “câini”: “Peste nivelul celor de acum” 4 Surpriză uriaşă la FCSB! Cine poate sta pe bancă la barajul din Conference League 5 „Nebunie” curată: au luat titlul cu un gol în minutul 90+16 chiar în fața marii rivale! 6 Matei Popa a început să plângă în FCSB – Unirea Slobozia. Fază de cascadorii râsului în apărarea roș-albaștrilor
Citește și