Mirko Ivanovski e de părere că Dusan Uhrin e responsabil pentru retrogradarea lui Dinamo. Atacantul macedonean e sigur că echipa din Ștefan cel Mare s-ar fi salvat dacă Flavius Stoican ar fi rămas pe banca tehnică. Ivanovski susține că Dinamo a avut lot de play-off, nu de Liga 2.
„Frate, lotul era de play-off! Eu cred că toți jucătorii au tras pentru Dinamo. Și adversarii ne ziceau: ‘Cum naiba sunteți așa slabi bla bla?!’. Eu știu echipa de la antrenamente, din interior, nu era una de retrogradare.
Mirko Ivanovski dă vina pe Dusan Uhrin pentru retrogradarea lui Dinamo
Trebuia să rămână Stoican! Uhrin n-a făcut nimic! Mai mult am pierdut cu el. Nu lucra tactic, la antrenamente, nu vorbea cu jucătorii, nu știa să-i motiveze. Nimic! Trebuia să rămână Stoican. Toți am vrut asta, mai puțin DDB, din ce-am înțeles. Toți jucătorii, absolut toți, vreo 35, și ăia care jucau, și ăia care nu jucau, îl iubeau pe Flavius, toți erau fericiți cu Stoican. Și vezi că Stoican a prins toate meciurile grele la începutul anului, a avut ghinion. Cu el mergeam mai bine în play-out și la baraj.
Păi noi nu știam ce jucăm! Suporterii au crezut că Uhrin va face miracole, au crezut că e Mesia. Din ce-am înțeles, din ce-am citit, Zăvăleanu și Mureșan nu au dorit schimbarea, ci doar DDB. Uhrin, de când a venit, a zis că pregătim barajul. Iar după fiecare eșec, spunea: ‘Nu știu eu, întrebați jucătorii!’. Pe bune?! Dar, tu, antrenor, ce faci? Ce-ai făcut? Spunea într-una: ‘Jucătorii, jucătorii’. A spus: ‘Suporterii au avut o ședință cu jucătorii’. Păi, tu unde erai? Din primul moment de când a sosit, Uhrin a avut 3-4-5 jucători pe care nu i-a schimbat și dacă evoluau într-un picior. Schimbă-l, frate, dacă joacă slab! El a pregătit doar 7-8 jucători pentru baraj, a fost o alegere neinspirată”, a declarat Mirko Ivanovski, conform gsp.ro.
Victor Pițurcă: „Retrogradarea lui Dinamo a fost previzibilă!”
Fostul selecționer nu e surprins că echipa din Ștefan cel Mare a căzut în eșalonul secund. Victor Pițurcă crede însă că Liga 1 va fi mai săracă fără alb-roșii.
„Retrogradarea lui Dinamo a fost previzibilă, pentru că echipa a jucat foarte slab. Înțeleg cu greu de ce Dinamo a jucat atât de prost, deoarece Dinamo nu avea jucatori atât de slabi. Au ajuns să joace și cu o echipă de Liga a 2-a și să nu conteze în joc, deci au meritat pur și simplu să retrogradeze.
Păcat în primul rând pentru acest club și pentru acest nume, este păcat ca Dinamo să nu mai fie în prima ligă și este păcat să fie Mioveni sau Hermannstadt. Dinamo este Dinamo, are în spate sute sau chiar milioane de suporteri, era un plus pentru campionatul nostru care oricum este slab.
Clar în campionat nu mai sunt oamenii de fotbal de altădată, nu mai sunt profesioniști, oameni care au jucat fotbal s-au integrat unii care n-au reușit în meseria lor și au venit în fotbal și acesta este și unul dintre motivele pentru care a ajuns fotbalul atât de jos”, a spus Victor Pițurcă, conform sptfm.ro.
Dinamo a retrogradat pentu prima dată în istoria de 74 de ani a clubului după ce a pierdut barajul cu „U” Cluj, 1-3 la general.
Dinamo a avut nu mai puțin de cinci antrenori de-a lungul sezonului dezastruos și a folosit peste 50 de jucători.
Mihai Stoica ştie din ce cauză a retrogradat Dinamo
MM anunţă că declinul rivalei a pornit cu adevărat în momentul în care Cristi Borcea a decis să îşi vândă pachetul de acţiuni, în 2012. Negoiţă ar fi plătit atunci aproximativ 1.3 milioane de euro.
Oficialul lui FCSB asigură că, spre deosebire de Cristi Borcea, Ionuţ Negoiţă nu a fost şi un fan al lui Dinamo.
”Negoiţă n-a simţit nimic pentru Dinamo. Borcea era disperat, trăia pentru Dinamo. Poate că făcea şi el nefăcute, dar Borcea era dinamovist. Cu Borcea, în timpul meciurilor nu se poate discuta. Nu l-am simţit pe Negoiţă dinamovist”, a declarat Mihai Stoica la orangesport.ro.
Cu Negoiţă la conducerea clubului, „câinii” au cucerit un singur trofeu. Este vorba de Cupa Ligii, în sezonul 2016/2017, competiţie care a fost desfiinţată între timp. Din 2007 nu a mai fost Dinamo campioana României.
- Mirko Ivanovski l-a făcut praf pe Dusan Uhrin
- Bosnia – România (7 iunie, 21:45, Antena 1) şi România – Finlanda (11 iunie, 21:45, Antena 1)
- Marele Premiu din Qatar e în AntenaPLAY, în perioada 29 noiembrie - 1 decembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Dinamoviştii laudă lovitura dată de FCSB: „Vreau să îi felicit! Au făcut un transfer extraordinar”
- Zeljko Kopic vrea mai multe goluri după Petrolul – Dinamo 0-1: „Acolo e vorba şi de inspiraţia jucătorilor”
- Astrit Selmani, acuzaţii dure pentru un jucător de la Petrolul: „Mi-a înjurat familia!” Ce a spus despre scandalul de la România – Kosovo