Roger Federer este impresionat de parcursul avut de Rafael Nadal în acest an. Spaniolul a triumfat în ambele turnee de Grand Slam din 2022, Australian Open şi Roland Garros.
Roger Federer se pregăteşte să revină pe terenul de tenis, după o absenţă de aproape un an. Ultima partidă disputată de elveţian a fost în sferturile de la Wimbledon, din sezonul trecut. Motivaţia lui Roger Federer pentru a reveni în circuit este chiar rivalul Rafael Nadal.
Roger Federer, impresionat de rivalul Rafel Nadal
Rafael Nadal a avut un traseu impresionant în 2022. Cu victorii la Australian Open şi Roland Garros, „El Matador” a devenit tenismenul cu cele mai multe turnee de Grand Slam câştigate, 22. Roger Federer şi Novak Djokovic se află în urma lui Nadal, cu 20 de turnee majore cucerite.
Roger Federer a avut doar cuvinte de laudă la adresa performanţei reuşite de Nadal la Roland Garros. Spaniolul a câştigat cel de-al 14-lea trofeu pe zgura pariziană.
„Este incredibil ceea ce a reușit Rafa. Recordul lui Pete Sampras, pe care eu l-am doborât, era de 14 tituri de Grand Slam, iar el are 22 deja. Acum Rafa a câștigat Roland Garros de 14 ori. Este incredibil.
Mă bucur mult pentru ceea ce a reușit, îmi scot pălăria în fața lui. După cel de-al 10-lea, al 11-lea…mă gândeam deja: ‘Nu se poate așa ceva’. În el continuă să crească lista. Este gigantic”, a declarat Roger Federer, pentru Tages- Anzeiger, citat de marca.com.
Când poate reveni Rofer Federer pe terenul de tenis
Roger Federer este dornic să revină în circuit cât mai repede. Elveţianul a fost operat la genunchi de trei ori, în ultimii ani. Federer se recuperează după ultima intervenţie chirurgicală, şi a declarat că va reveni la antrenamente în această vară. În circuit, Federer ar urmă să revină în toamnă, odată cu turneul de casă de la Basel, ce se va disputa pe hard indoor.
De la începutul lui 2020, Roger Federer a evoluat doar în 6 turnee, bifând 19 meciuri.
„Aștept aprobarea medicilor. Sunt gata să dau totul din nou. Mă simt ca un cal de curse care își zgârie boxa și vrea să concureze. În această vară sper să pot da drumul la antrenamente. Aștept cu nerăbdare să vin acasă seara, după o zi grea de antrenament și să fiu complet epuizat”, a declarat Roger Federer, citat de eurosport.ro.
Totodată, elveţianul, cu 20 de titluri de Grand Slam în plamares, a declarat că nu va mai putea evolua la foarte multe turnee din circuitul ATP. De asemenea, a menţionat faptul că şi familia sa este nerăbdătoare să-l vadă din nou pe terenul de tenis.
„Nu voi mai juca 20 de turnee pe sezon; programul va fi mult mai gestionabil. Știu că, copiii mei ar fi bucuroși să revadă anumite locuri. Fie că este Londra sau Miami”, a mai declarat Roger Federer, citat de tennisworldusa.org.
Simona Halep se pregăteşte de Wimbledon
Simona Halep a început pregătirea pentru sezonul de iarbă din acest an. Românca va evolua la turneul de la Birmingham, în perioada 11-19 iunie, unde este a 4-a favorită a competiţiei.
Simona Halep va participa şi la Wimbledon, turneu pe care l-a câştigat în 2019. Premiile din acest an s-au mărit considerbil, Grand Slam-ul urmând să debuteze pe 27 iunie. Creşterea premiilor vine în urma deciziei organizatorilor de a nu acorda puncte în acest an la Wimbledon.
La All England Club, Halep va reveni după un an de absenţă. În 2021, Simona nu a putut evolua pe iarba londoneză din cauza accidentării care a ţinut-o departe de teren luni bune. Anul acesta, organizatorii vor oferi premii record. În contextul în care nu se vor acorda puncte, premiile mărite reprezintă o consolarea din partea oficialilor.
Decizia de a nu se acorda puncte în acest sezon vine în urma faptului că sportivii din Rusia şi Belarus nu vor fi acceptaţi pe tabloul principal. Aceştia sunt excluşi din cauza războiului dintre Ucraina şi Rusia.
Astfel, la turneul de la All England Club se vor pune la bătaie premii în valoare de 40,3 milioane de lire sterline. Doar pentru simpla prezenţă în primul tur al turneului, sportivii vor fi recompensaţi cu 50.000 de lire sterline.
- Roger Federer, impresionat de rivalul Rafael Nadal
- Roger Federer pregăteşte revenirea pe terenul de tenis
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Italia s-a calificat în finala Cupei Davis. Jannik Sinner şi Berrettini, imperiali cu Australia
- Novak Djokovic va fi antrenat de Andy Murray! Anunţul momentului în tenis: „Oricum nu i-a plăcut retragerea”
- Italia a întors scorul cu Argentina şi s-a calificat în semifinalele Cupei Davis! Dublă victorie pentru liderul mondial Jannik Sinner