Continuă întăririle la Rapid! Victor Angelescu anunţă alte transferuri: „Mai avem două posturi de acoperit”

Viviana Moraru Publicat: 20 iunie 2022, 13:18

Comentarii
Continuă întăririle la Rapid! Victor Angelescu anunţă alte transferuri: „Mai avem două posturi de acoperit

Victor Angelescu, în timpul unei conferinţe de presă / Hepta

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google Google News As.roUrmărește AS.ro pe Discover

Victor Angelescu, unul dintre acţionarii de la Rapid, a anunţat că vor mai veni jucători la clubul din Giuleşti, în această pauză competiţională. Rapid s-a întărit serios şi se pregăteşte de noul sezon, în care are ca obicetiv principal calificarea în play-off.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Rapid este una dintre cele mai active echipe din Liga 1, în privinţa transferurilor. După venirea lui Dan Şucu la conducerea clubului, „giuleştenii” au anunţat transferurile lui Florin Ştefan, Valentin Costache şi Andrei Ciobanu, printre alţii.

Victor Angelescu anunţă noi transferuri la Rapid

Victor Angelescu a declarat că echipa încă mai are nevoie de întăriri. Totodată, acesta se declară mulţumit de jucătorii care s-au alăturat lotului condus de Adrian Mutu, în această pauză competiţională.

„Ne bucurăm că am reușit să aducem acești jucători, am avut un plan destul de bun și am început devreme negocierile. Până acum, ne-a ieșit, am adus jucătorii pe care ni-i doream. Teoretic, mai avem două posturi pe care vrem jucători. E sigur că ne dorim un atacant, sunt mai multe discuții.

Am anunțat că bugetul va fi în jur de 7 milioane de euro. Obiectivul este play-off-ul. Sepsi are un buget considerabil și au făcut lucrurile OK. Luăm în calcul și Farul, UTA pentru play-off. Cea mai bună echipă are cinci titluri la rând, nu trebuie să o mai spun eu. CFR Cluj are prima șansă”, a declarat Victor Angelescu, pentru Pro Arena.

Reclamă
Reclamă

Rapid a anunțat oficial transferul lui Florin Ștefan

Rapid a anunțat oficial transferul lui Florin Ștefan de la CFR Cluj. Fundașul stânga a semnat un contract valabil pentru următoarele două sezoane cu echipa lui echipa antrenată de Adrian Mutu.

„Mă bucur foarte mult că am semnat cu Rapid, un club de mare tradiție, colegii m-au primit foarte bine, au fost foarte deschiși. Abia aștept să joc pe noul Giulești, unde sper să câștigăm meci de meci. Suporterii noștri sunt foarte frumoși și sperăm să avem împreună numai bucurii”, a spus Florin Ștefan conform fcrapid.ro.

Florjn Ștefan a avut de ales între formația giuleșteană și UTA Arad. Conform prosport.ro, Rapid va achita suma de 200.000 de euro pentru transferul lui Ștefan, care a bifat numai 11 apariții pentru ardeleni în sezonul 2021/2022.

Reclamă

Florin Ștefan a fost dorit și de Gigi Becali la FCSB, în 2019. La vremea respectivă, fundașul se afla la Sepsi, iar covăsnenii au cerut 1 milion de euro în schimbul său. Patronul FCSB a considerat că suma respectivă este mult prea mare, iar transferul nu s-a mai materializat.

Rapid a realizat deja 3 transferuri în această vară: Paul Iacob, de la Chindia, Andrei Ciobanu, de la Farul, și Valentin Costache, de la CFR Cluj. Pe de altă parte, clubul a prelungit înţelegerile cu veteranii din apărare, Dragoş Grigore, Cristi Săpunaru şi Junior Morais.

Rapid a renunţat la 8 jucători

Nu mai puţin de opt jucători au părsit Giuleştiul. Mulţi dintre ei au contribuit la revenirea giuleştenilor pe prima scenă a fotbalului românesc.

  • Hlistei (27) 85 meciuri / 32 goluri
  • Goge (30) 132 meciuri / 50 goluri
  • Dandea (34) 50 meciuri / 3 goluri
  • Bălan (32) 56 meciuri / 18 goluri
  • Carnat (24) 22 meciuri / 3 goluri
  • Alami (29) 23 meciuri / 3 goluri
  • Costin (37) 40 meciuri / 1 gol
  • Leasă (23) 2 meciuri / 0 goluri
Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va ajunge Dan Petrescu antrenorul FCSB în era "Gigi Becali"?
Loading ... Loading ...
Citește și:
10:16

Dinamo nu l-a convins pe Adrian Mutu, chiar dacă e pe primul loc în Liga 1: „Îngrijorător. Nu-mi place!”

10:01

Noua perlă de la Real Madrid a bătut recordul lui Leo Messi şi a scris istorie pentru echipa sa

10:00

Două milioane de euro pentru transferul titularului de la FCSB. Ce oferte a primit jucătorul

9:45

335.000.000 de euro: Neymar, rege în Brazilia! Cum a dat lovitura Santos datorită fostului star de la Barcelona

9:29

„Presiune e peste tot”. Antrenorul care nu se teme de Gigi Becali și ar gestiona situația de la FCSB: „Nu văd o problemă”

9:22

Italienii au dat verdictul despre Radu Drăguşin după Venezia – Fiorentina 2-4

1 OUT de pe lista FCSB-ului! Gigi Becali a luat decizia şi acum e oficial 2 VideoAccident horror în prima zi pe noul circuit de la Madrid! Monopostul a luat foc imediat 3 Gigi Becali a anunțat cum va arăta atacul FCSB-ului după ultimele transferuri: „Am vorbit cu Petrescu” Cine iese din echipă 4 UPDATEAlexandru Musi, OUT din lotul lui Dinamo pentru meciul cu Csikszereda. Ce problemă are jucătorul și cât poate absenta 5 Dumitru Dragomir a numit principala favorită la titlu în Liga 1! Marea greșeală făcută de Gigi Becali: „Crezi că e tâmpit?” 6 Costel Gâlcă a dat-o în judecată pe Rapid! Suma pe care o are de recuperat din Giuleşti
Citește și