Închide meniul

Cine este uriașul fundaș de națională dorit de Gigi Becali la FCSB! Are aproape 2 metri și peste 40 de selecții la prima reprezentativă

Cosmin Cioboată Publicat: 21 iunie 2022, 14:38

Comentarii
Cine este uriașul fundaș de națională dorit de Gigi Becali la FCSB! Are aproape 2 metri și peste 40 de selecții la prima reprezentativă

Gigi Becali este patronul FCSB / Hepta

Solomon Kvirkvelia este uriașul fundaș central de națională pe care Gigi Becali vrea să-l aducă la FCSB. Jucătorul din Georgia, în vârstă de 30 de ani, a adunat 45 de selecții pentru reprezentativa țării sale. În cea mai mare parte a carierei, Kvirkvelia a evoluat în Rusia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gigi Becali a anunțat că va mai aduce la FCSB doi fundași centrali, indiferent dacă transferul lui Joyskim se va materializa sau nu.

Cine este Solomon Kvirkvelia, uriașul fundaș de națională dorit de Gigi Becali la FCSB

Unul dintre cei doi fundași monitorizați de patronul vicecampioanei este Solomon Kvirkvelia. Acesta este singurul fundaș central din naționala Georgiei care îndeplinește trăsăturile prezentate de Becali:

“E în echipa națională a Georgiei, are 1,96 metri”, a spus Gigi Becali, la Pro Arena.

În prezent, Solomon Kvirkvelia evoluează la FC Gagra, penultima clasată din campionatul Georgiei. Cotat la 1 milion de euro de transfermarkt.com, fundașul de picior drept a adunat 45 de apariții pentru naționala țării sale, începând din 2014.

Reclamă
Reclamă

În cea mai mare parte a carierei a evoluat în Rusia, la Rubin Kazan, Neftekhimik, Lokomotiv Moscova și Rotor Volgograd. După experiența din Rusia, uriașul apărător de 1,96 metri a ajuns în Ucraina, la Metalist Harkov.

Jucătorul monitorizat de Gigi Becali a revenit în țara natală în primăvara acestui an, după 12 ani petrecuți în străinătate, fiind forțat de războiul declanșat de Vladimir Putin în Ucraina. Fundașul georgian a semnat cu FC Gagra, pentru care a adunat 12 apariții în actualul sezon.

4 trofee a cucerit Solomon Kvirkvelia în carieră: un titlu în Rusia (2017) și 3 Cupe ale Rusiei (2012, 2017, 2019). El a fost desemnat de două ori cel mai jucător din Georgia, în 2014 și 2017.

Reclamă

Gigi Becali rezolvă problemele din defensivă! Patronul FCSB are doi fundași centrali în vizor

Pe lângă Solomon Kvirkvelia, Gigi Becali a dezvăluit că mai are în vizor un fundaș grec:

“Nu s-a complicat nimic. Am înțeles că e în drum spre București (n.r. – Dawa). Vrea, bine, nu vrea, rămâne la Botoșani. De la 4.000 de euro primea 12.000. Dacă vrea mai mult, să fie sănătos. Mai am un grec și un georgian. E în echipa națională a Georgiei, 1,96 metri. Și am și un grec, de 1,92. E posibil să mai aducem. Aici am fost deficitari. Greu să câștigi campionatul dacă n-ai fundași centrali.

Noi n-am avut fundași centrali deloc. O să vină să semneze contractul (n.r. – Dawa). El are două soluții: ori rămâne la Botoșani încă un an, ori semnează cu mine. Nu mai poate ajunge la CFR. Poate peste un an, să rămână la Botoșani și apoi să meargă la CFR. Botoșani a semnat cu noi deja, nu poți semna două contracte (n.r. – cu FCSB și CFR).”, a declarat Gigi Becali, pentru sport.ro.

FCSB avea mare nevoie de întăriri în linia defensivă, după plecările lui Paulo Vinicius și Andrei Miron. În plus, formația patronată de Gigi Becali l-a pierdut și pe Iulian Cristea, accidentat grav la națională. Vicecampioana a rezolvat deja transferul lui Rachid Bouenna. Latifundiarul din Pipera vrea să mai aducă la echipă cel puțin încă un fundaș central pentru a nu repeta dificultățile din sezonul trecut.

Transferul lui Joyskim Dawa la FCSB ar putea pica

Mai devreme în cursul zilei de marți, Valeriu Iftime, finanțatorul lui FC Botoșani, a anunțat că Dawa încă nu a semnat cu FCSB și se antrenează în continuare alături de formația moldoveană.

“Să văd dacă pleacă Dawa. El e la mine la antrenament și înțeleg că nu se înțelege cu FCSB-ul”, a spus Valeriu Iftime, pentru playsport.ro.

La fel ca și Gigi Becali, Mihai Stoica asigură că FCSB are variante de rezervă în cazul în care Dawa nu va semna cu “roș-albaștrii”.

“Mai trebuie să luăm doi fundași centrali. Se vorbește de Dawa, știți foarte bine că a declarat Iftime că s-a semnat între cluburi. N-a semnat jucătorul. Eu m-am ocupat strict de Bouhenna, am rezolvat-o în seara asta. Mai departe, știți foarte bine ce părere am despre Dawa.

Dacă se semnează, foarte bine. Dacă nu, eu am alte variante pregătite. Chiar dacă semnează Dawa, mai luăm un fundaș. Dacă nu semnează, mai luăm doi. Celelalte variante sunt jucători străini care provin din alte campionate”, a spus Mihai Stoica, conform orangesport.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va mai prinde Louis Munteanu echipa naţională după transferul la DC United
Loading ... Loading ...
Citește și:
8:11
Cristi Chivu nu stă la discuţii la Inter: “Dacă se întâmplă altfel, mă enervez, și mă enervez rău”
7:58
Marius Şumudică a dat cărţile pe faţă! Ce se întâmplă cu Tavi Popescu
7:42
Aryna Sabalenka, declaraţii uriaşe despre Sorana Cîrstea: “Este o jucătoare incredibilă”
7:27
Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka 3-6, 3-6. Sori se opreşte în optimile de la Brisbane
23:43 7 ian.
Parma – Inter 0-2. Cristi Chivu şi-a învins fosta echipă şi şi-a mărit avansul în fruntea clasamentului
22:50 7 ian.
Denis Drăguş, gata să îşi relanseze cariera, după ce a bătut palma cu noua echipă: “Nu a fost uşor ce s-a întâmplat”
1 FotoRăsturnare de situaţie în divorţul lui Ilie Năstase de soţia lui, Ioana! Anunţul fostului mare tenismen român 2 FotoMama din Dorohoi a jucătorului naţionalei României a surprins în Antalya. I-a băgat în şedinţă pe Andrei Nicolescu şi Curelea 3 Rapid, gata să cedeze 3 jucători pentru a lua un fotbalist de la o rivală: “Nu cred că a contat golul cu FCSB” 4 Românul, transferul carierei la Galatasaray! Mutare de 7 milioane de euro 5 La ce oră se joacă duelul “de gală” Sorana Cîrstea – Aryna Sabalenka? Meciul, pe cea mai mare arenă din Brisbane 6 Prima ofertă primită de Ciprian Deac după ce a fost lăsat acasă de Daniel Pancu: “Îţi garantez”
Citește și