Diana Şucu pare că a pornit un război cu Daniel Pancu, cel care este antrenor la Rapid. Soţia patronului din Giuleşti a lansat un atac la adresa tehnicianului, după ce Andrei – fiul familiei Şucu – a fost criticat de Daniel Pancu la finalul meciului Rapid – Csikszereda, scor 2-0.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ce a spus Diana Şucu la antresa antrenorului? „Oare câți dintre noi, adulți sau copii, am deschide frigiderul, am vedea două torturi superbe, știind că sunt ale familiei noastre și, într-o măsură, și ale noastre, și am avea răbdarea să așteptăm să ne vină rândul să gustăm? Poate că primul impuls ar fi să ne dorim un tort întreg. E al nostru, al familiei noastre… Și totuși, uneori, îți dorești doar să guști. Nici măcar o felie.

Doar o îmbucătură mică, atât cât să-i simți gustul, să-i descoperi aromele și să înțelegi ce ingrediente îl fac atât de special. Să-l cunoști prin propriile simțuri, dincolo de ceea ce ți-au povestit ceilalți. A muncit, s-a antrenat și și-a dorit să afle unde se află cu pregătirea lui. Acea mică îmbucătură însemna și o întrebare sinceră: cât am învățat și cât mai am de învățat?”, a scris Diana Șucu, pe Instagram. Postarea a fost ştearsă după câteva ore.

Replica lui Daniel Pancu
Replica lui Daniel Pancu

Daniel Pancu a răspuns şi el, semn că nu a trecut nepăsător peste ce a afirmat soţia lui Dan Şucu.

Tehnicianul Daniel Pancu s-a folosit de un citat din Aristotel. „Există un singur mod de a evita critica: fă nimic, spune nimic şi fii un nimic”, a scris antrenorul.