Premierul României a anunţat că David Popovici va fi premiat cu un milion de lei (200.000 de euro), din Fondul de rezervă al Guvernului României, pentru cele două medalii de aur câştigate la Campionatul Mondial de nataţie. Decizia a fost aplaudată la nivel naţional, dar a stârnit şi anumite semne de întrebare. Răzvan Florea l-a avertizat pe Nicolae Ciucă că e un precedent periculos.
„Deschizi o cutie a Pandorei„, a ţinut să îi transmită întotătorul român care a câştigat medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Atena, în 2004, în proba de 200 de metri spate.
Premierul României, avertizat de Răzvan Florea. Ce a spus depre premiul de un milion de lei promis lui David Popovici
„Banii pe care-i ia el de la Dinamo sunt bani mulți pentru România, dar, după părerea mea, acest copil îi merită cu vârf și îndesat.
Sunt destul de sceptic în a-i da dreptate domnului prim-ministru sau nu. Ce facem la anul dacă vine unul de la scrimă și ia două medalii la mondiale? Dacă faci asta, deschizi o cutie a Pandorei. Este vorba de cineva care mai stă o săptămână, o lună, un an în funcție și îi este bine lui. Dacă îi plăcea David Popovici, afla înainte de el. A luat 3 medalii la europenele de juniori. A plecat din clubul Steaua, clubul armatei. Domnul Ciucă vine din armată„, a declarat Răzvan Florea pentru wowbiz.ro.
David Popovici va primi şi o rentă viageră, după retragerea din activitate. Medaliat cu argint la Campionatele Europene din 2004 şi câştigător de trei al bronzului (1998 la 100m şi 200m, 2006 la 200m), Florea a tras un semnal de alarmă.
„Rentele acelea sunt blocate la salariul minim pe economie din 2017. Rentele noastre viagere ar trebui să crească la fel cum crește salariul, numai că ele sunt blocate în decembrie 2017.
David are o întreagă echipă cu el. Sportul a evoluat foarte mult, dovadă stau și rezultatele de astăzi. Eu nu consumam atât de mulți bani. Aveam un antrenor care era și tată, și biochimist, și nutriționist, și preparator fizic. David are toată susținerea Federației de vreo 2-3 ani încoace, de când a demonstrat că e un sportiv de valoarea. Cred că tot ce a cerut a primit și nu le rămâne decât să aibă grijă de el în continuare. Cred că staff-ul și pregătirea lui David costă câteva mii de euro pe lună„, a mai spus fostul întotător.
Popovici va încasa o sumă uriaşă din Fondul de rezervă al Guvernului
David Popovici va încasa o sumă uriaşă din Fondul de rezervă al Guvernului României. Premierul Nicolae Ciucă a anunţat că dublul campion mondial, în vârstă de 17 ani, va primi un milion de lei (200.000 de euro) pentru cele două medalii de aur de la Budapesta.
De la Ministerul Tineretului şi Sportului, David Popovici va primi câte 56.000 de lei pentru fiecare clasare pe locul 1. Astfel, va încasa 112.000 de lei, deci peste 22.000 de euro.
Înotătorul român David Popovici, în vârstă de 17 ani, a cucerit două medalii de aur la Campionatele Mondiale de nataţie de la Budapesta, în proba de 100 m liber, miercuri, şi în cea de 200 m liber, luni, la care a stabilit şi un nou record mondial de juniori.
Popovici este al doilea înotător din toate timpurile care reuşeşte să câştige aur în probele 100 şi 200 m liber la aceeaşi ediţie a Campionatelor Mondiale, după americanul Jim Montgomery, care a reuşit acest lucru în 1973, la Belgrad.
Cristian Tudor Popescu, reacţie vehementă la adresa Guvernului
Cristian Tudor Popescu a oferit o reacție vehementă după vestea că David Popovici va primi 1 milion de lei din Fondul de rezervă al Guvernului. Celebrul jurnalist român a pus “tunurile” pe premierul Nicolae Ciucă, atrăgând atenția că suma respectivă ar fi trebuit să fie pregătită în prealabil de Guvernul României, separat de Fondul de rezervă.
CTP nu înțelege de ce Nicolae Ciucă a trebuit să apeleze la Fondul de Rezervă, destinat situațiilor de urgență sau a urmărilor unor calamități.
“Cum adică din Fondul de Rezervă? De ce trebuie să recurgă domnul Ciucă la Fondul de rezervă? Fondul de rezervă e pentru situații grave, calamități, intervenții de urgență. Ce e urgență și calamitate în ce a făcut David Popovici?
Banii ăștia, mulți sau puțini, de ce să-i fie dați dintr-un Fond de rezervă? De ce nu erau pregătiți? De asta am spus că Popovici e un miracol, pentru că nimeni nu aștepta lucrul acesta dintre politicieni”, a spus Cristian Tudor Popescu, pentru B1 TV.
- aur david popovici
- bani david popovici
- campionatul mondial de natație
- david popovici
- guvernul romaniei
- nicolae ciuca
- răzvan florea
- David Popovici a câştigat două medalii de aur la Campionatele Mondiale de nataţie
- Răzvan Florea, avertisment pentru Nicolae Ciucă
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Fuchse Berlin – Dinamo 38-29! „Dulăii”, o nouă înfrângere în deplasare în Liga Campionilor
- România – Olanda 26-41! Înfrângere drastică pentru tricolore înaintea Campionatului European
- Selecţionerul Florentin Pera „atacă” Europeanul cu o naţională nouă! A spus care e obiectivul României. Sorina Grozav: „Suntem dornice de afirmare”