Închide meniul

Mesajul viral al lui David Popovici, după ce a cucerit medalia de aur în proba de ştafetă la Campionatele Europene de juniori. Mii de români au reacţionat

Viviana Moraru Publicat: 5 iulie 2022, 23:43

Mesajul viral al lui David Popovici, după ce a cucerit medalia de aur în proba de ştafetă la Campionatele Europene de juniori. Mii de români au reacţionat

David Popovici, alături de ştafeta de 4x100 metri liber/ Inquam Photos / Octav Ganea

David Popovici a transmis un mesaj pe contul s[u de Facebook, după ce a reuşit să triumfe în proba de ştafetă, marţi, la Campionatele Europene de Juniori. În mai puţin de jumătate de oră, postarea a adunat peste 700 de aprecieri şi peste 400 de comentarii de la susţinătorii sportivului român.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ştafeta de 4×100 de metri liber, formată din David Popovici, Vlad Ştefan Stancu, Ştefan Cozma şi Patrick Sebastian Dinu a cucerit medalia de aur marţi, la Campionatul European de juniori, ce se desfăşoară la Otopeni. Pe locul secund, la mică diferenţă, s-a clasat echipa Marii Britanii.

Mesajul lui David Popovici, după ce a cucerit medalia de aur în proba de ştafetă

David Popovici a apreciat suţinerea oamenilor prezenţi la bazinul de la Otopeni. Înotătorul consideră că performanţa sa şi a colegilor săi se datoreză şi publicului.

“Vă mulțumim! Publicul și susținerea tuturor ne-au dat aripi!”, a fost mesajul lui David Popovici, postat pe contul oficial de Facebook.

Reclamă
Reclamă

Totodată, cei patru înotători români au postat şi o fotografie pe conturile de Instagram, imediat după primirea medaliilor de campioni europeni la juniori. În aceasta, sunt surprinşi toţi bucuroşi de performanţa obţinută pentru România.

David Popovici, alături de colegii din ştafetă

David Popovici i-a adus României medalia de aur la proba de ştafetă 4×100 m la Campionatele Europene de Juniori de la Otopeni

David Popovici i-a adus României medalia de aur la proba de ştafetă 4×100 metri. Naţionala noastră a încheiat pe primul loc la Campionatele Europene de Juniori de la Otopeni.

Reclamă

Popovici a intrat primul în bazin şi a schimbat primul. Puştiul minune al nataţiei româneşti, cu timpul de 47.54. A fost urmat de Vlad-Ştefan Stancu, care a încheiat al doilea, după britanicul Painter. Ştefan Cozma l-a urmat, dar nu a putut recupera avansul obţinut de Marea Britanie.

În schimb, Patrick-Sebastian Dinu a făcut minuni. A forţat în ultimii metri şi a adus cea mai strălucitoare medalie. România a devenit campioană europeană la juniori. 3:18.93 a fost timpul tricolorilor, care au fost urmaţi de reprezentanţii Marii Britanii (3.19.01) şi Italiei (3:19.42).

A fost primul aur pentru România la această ediţie a Campionatelor Europene de Juniori găzduite chiar de ţara noastră.

În proba feminină de 4×100, naţionala României s-a clasat pe locul 5. Campioane europene au devenit reprezentantele Italiei, care au obţinut timpul de 3:42.98. Podiumul a fost completat de Franţa (3:43.49) şi Germania (3:45.63).

David Popovici, reacţie emoţionantă după ce România a câştigat medalia de aur la Campionatele Europene de Juniori de la Otopeni

Popovici a ţinut să-şi felicite coechipierii şi asigură că România are o echipă de juniori de excepţie. Puştiul minune al nataţiei româneşti e convins că strategia aleasă de antrenori a contribuit decisiv la această reuşită.

„A fost o strategie foarte bună. Mă bucur că împreună am avut putere să ne sincronizăm şi să ne coordonăm atât de bine. E un câştig muncit împreună. Am muncit la fel de mult, suntem la fel de buni şi facem o echipă super super bună.

Eu mă simt foarte bine, mă bucur că pot să reprezint o echipă atât de frumoasă şi puternică„, a precizat David Popovici.

David Popovici se va lupta pentru medalia de aur şi în proba de 200 de metri liber. Puştiul minune al nataţiei româneşti s-a calificat fără emoţii în finală! A făcut spectacol în cea de-a doua semifinală şi a încheiat cu timpul 1:47.93. Pe locul secund s-a clasat maghiarul Daniel Meszaros (cu timpul 1:49.82), urmat de un alt reprezentant al Ungariei, Attila Kovacs (1:50.27).

Finala probei de 200 m liber masculin este programată miercuri, de la ora 17:07.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va lua Cristi Chivu titlul cu Inter în sezonul 2025-2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
15:40

LIVE SCOREMusetti – Alcaraz se joacă ACUM, în prima semifinală de la Roland Garros. Sinner – Djokovic începe la 20:00

15:26

CFR Cluj dă o nouă lovitură! Un fundaş croat va semna cu formaţia din Gruia

15:00

Austria – România LIVE VIDEO (sâmbătă, 21:45, Antena 1 şi AntenaPLAY). Cum arată primul 11

14:56

“Nu pot decât să mă înclin” Ralf Rangnick, cuvinte uriaşe pentru Mircea Lucescu, înainte de Austria – România

14:06

NBA ia în considerare o expansiune! Ce planuri are Adam Silver în Europa

13:54

Primul jucător pe care Cristi Chivu îl vrea la Inter! Românul vrea să aducă un fost elev de la Parma

1 „Am câștigat. Eu sunt Steaua”. Florin Talpan a anunțat victoria „militarilor” în procesul pentru palmares cu FCSB 2 Gigi Becali a anunțat transferul lui Dennis Politic la FCSB: „Azi semnăm”. Suma plătită către Dinamo 3 Louis Munteanu a părăsit cantonamentul României, chiar înaintea meciului cu Austria! Anunţul FRF 4 BREAKING NEWSCristi Chivu semnează cu Inter! Gazzetta dello Sport: “Contract pe 2 ani!” 5 Florin Niţă, marea lovitură încercată de Dinamo pe piaţa transferurilor 6 Mihai Stoica a dezvăluit ce jucători vor pleca de la FCSB: “E mai uşor să accepte”. Două reveniri anunţate
Citește și