Aflat la al patrulea an pe banca tehnică a celor de la Castilla, Raul a refuzat să plece la Espanyol, deși a fost curtat cu insistență. ”Vreau să fac totul pas cu pas”, a spus el
Înainte ca cei de la Espanyol să-l numească tehnician, pe 31 mai, pe Diego Martinez, catalanii l-au căutat pe Raul Gonzalez, antrenorul Castillei. Aflat la al patrulea său sezon la pepiniera lui Real Madrid, fosta mare vedetă madrilenă era dorită la catalani, care considerau că perioada lui de ”probă” s-a terminat. Așa că Rufete a fost trimis să negocieze, i-a prezentat un plan, dar Raul a preferat să rămână la Valdebebas.
La fel stătuseră lucrurile și în iarnă, când cei de la Leeds îl căutaseră pentru a-l înlocui pe Marcelo Bielsa. Și cei de la Eintracht Frankfurt plecaseră dezamăgiți. Pentru că omul vrea să capete experiență. ”Are o relație excelentă cu Ancelotti, ar putea veni, oricând, antrenor la echipa mare, dar nu vrea”, spun apropiații. ”A început proiectul acesta, numai el decide când face pasul sper o echipă mare!”
- A evoluat în 741 de meciuri pentru Real Madrid
- A fost numit la echipă pe 20 iunie 2019
- Franţa - Maroc e pe 9 iulie, de la ora 23:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Spania - Belgia e pe 10 iulie, de la ora 22:00, live pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Barcelona a început asaltul pentru fotbalistul pe care FRF l-a refuzat
- OFICIAL | Mourinho începe curăţenia! Jucătorul cedat de Real Madrid la o rivală din La Liga
- Lovitură de teatru: „Pentru prima dată, Atletico ia în calcul să-l vândă!” Julian Alvarez, pe drum spre Barca
- „Acord total!” Barcelona s-a mișcat imediat după eliminarea Portugaliei de la Mondial! Ce jucător transferă
- Bombă în Anglia: Erling Haaland, la Real Madrid? “Întrebarea nu e dacă, ci când”































