Paulo Dybala l-a eclipsat pe Cristiano Ronaldo la numărul de tricouri vândute! Starul argentinian a declanșat haosul la Roma: “Ni s-a terminat litera Y”

Cosmin Cioboată Publicat: 23 iulie 2022, 11:11

Comentarii
Paulo Dybala l-a eclipsat pe Cristiano Ronaldo la numărul de tricouri vândute! Starul argentinian a declanșat haosul la Roma: Ni s-a terminat litera Y

Paulo Dybala, în tricoul lui AS Roma / Fabrizio Romano

Google News As.roAdaugă-ne ca sursă preferată în Google

Paulo Dybala l-a depășit pe Cristiano Ronaldo la numărul de tricouri vândute, după ce a semnat cu AS Roma. Fanii din capitala Italiei au luat cu asalt magazinele oficiale ale clubului și au epuizat încă din prima zi echipamentul cu numele starului argentinian.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Dybala s-a despărțit în această vară de Juventus și a semnat cu AS Roma un contract valabil pe 3 sezoane.

Paulo Dybala l-a eclipsat pe Cristiano Ronaldo la numărul de tricouri vândute

Transferul lui Paulo Dybala pe Olimpico a produs un haos general printre fanii “giallorossilor”. Potrivit Corriere dello Sport, sute de mii de tricouri cu numele argentinianului au fost vândute încă din prima zi de la lansarea în magazinele fizice și online.

Cererea a fost atât de mare încât multe magazine au rămas fără litere:

“De dimineață nu ne-am oprit nici măcar o secundă din vânzare, nu am făcut nimic altceva decât să printăm tricouri cu Dybala. Nu am plecat de la stația de printare, am făcut cu schimbul pentru a mări viteza de lucru. A trebuit să comandăm și litere noi, pentru că ni s-a terminat litera Y”, au povestit angajații unui magazin al Romei, potrivit Corriere dello Sport.

Reclamă
Reclamă

În magazinele din Italia, impactul transferului lui Dybala la Roma este asemănător cu cel al lui Cristiano Ronaldo la Juventus, din urmă cu 4 ani. Mai mult, presa din Peninsulă anunță că atacantul argentinian i-a doborât recordul lui CR7 din punct de vedere al vânzării de tricouri.

Paulo Dybala va purta tricoul cu numărul 21 la Roma. Sud-americanul a refuzat să preia celebrul număr 10, purtat de legendarul Francesco Totti, considerând că acest lucru ar reprezenta un privilegiu mult prea mare.

În ciuda trecutului său de la Juventus, Dybala a devenit imediat un idol printre fanii Romei, care abia așteaptă să-l vadă în acțiune.

Reclamă

Mourinho vrea să facă furori la AS Roma, alături de Paulo Dybala

Jose Mourinho a fost factorul decisiv în realizarea transferului lui Paulo Dybala la AS Roma. „The Special One” a discutat personal cu fotbalistul de 28 de ani, căruia i-a promis un rol de star în noua echipă a Romei.

Argentinianul a plecat de la Juventus după 7 ani, în care a câștigat cinci titluri în Serie A, patru Cupe ale Italiei și trei Supercupe ale Italiei. La Joya a jucat și o finală UEFA Champions League, pierdută în fața lui Real Madrid (2017).

Paulo Dybala a fost adus la Juventus în 2015 de la Palermo, în schimbul a 41 de milioane de euro. A adunat 292 de meciuri, în care a marcat 115 goluri și a oferit și 46 de assisturi. El a intrat în topul celor mai buni 10 marcatori din istoria piemontezilor.

În această vară, AS Roma i-a mai transferat pe Nemanja Matic și Mile Svilar, liberi de contract, dar și pe Zeki Celik, pentru 7 milioane de euro, de la Lille.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine câștigă titlul de golgheter la Cupa Mondială?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:37 12 iun.

Premieră istorică la Cupa Mondială! Ce s-a întâmplat odată cu primul gol de la turneul final

0:11 12 iun.

Cinci lucruri după Mexic – Africa de Sud, primul meci al Cupei Mondiale

0:07 12 iun.

Coreea de Sud – Cehia, 05:00, LIVE VIDEO. Fostul coleg al lui Radu Drăguşin, Son, caută prima victorie la Mondial

23:59

VIDEOMexic – Africa de Sud 2-0! Gazdele Mondialului câștigă primul meci de la Mondial, în direct la Antena!

23:52

EXCLUSIVFlorin Răducioiu şi Bogdan Stelea au spus cu cine ţin la Mondial, după ce Gică Hagi şi-a ales favorita

23:45

Cupa Mondială 2026, în Universul Antena, Ziua 1 | Programul complet de la turneul final din Statele Unite, Canada şi Mexic

1 Jovan Markovic a bătut palma! Echipa din Liga 1 la care va evolua fostul atacant de la Universitatea Craiova 2 A plecat de la FCSB şi a semnat cu altă echipă din Liga 1: “Face pasul în primul eşalon” 3 Portughezii şi-au pierdut răbdarea cu Cristiano Ronaldo, înaintea Cupei Mondiale 2026: “Scandalos” 4 Plecare de la FCSB! Gigi Becali a anunţat cine părăseşte echipa lui 5 „Le mulțumim pentru contribuție!” Clubul din Liga 1 de la care au plecat 7 jucători dintr-un foc 6 Prima adversară a FCSB-ului din această vară! Când are loc primul amical din Olanda
Citește și