Închide meniul

Ironii din partea catalanilor, înainte de Barcelona – Real Madrid. Postarea cu care au “încălzit” El Clasico din Las Vegas

Viviana Moraru Publicat: 23 iulie 2022, 23:25

Comentarii
Ironii din partea catalanilor, înainte de Barcelona – Real Madrid. Postarea cu care au încălzit El Clasico din Las Vegas

Jucătorii Barcelonei, în timpul unui amical/ Profimedia

Barcelona se va duela cu Real Madrid, într-o partidă amicală ce va avea loc în Las Vegas. Înainte de partidă, oficialii “catalanilor” au postat o fotografie, prin care reamintesc scorul din ultimul El Clasico, 4-0 pentru trupa lui Xavi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Barcelona şi Real Madrid se pregătesc de noul sezon, într-un cantonament în Statele Unite ale Americii. Meciul cu “los blancos” ar putea marca debutul pentru noul star al “catalanilor”, Robert Lewandowski.

Ironii din partea catalanilor, înainte de Barcelona – Real Madrid

Cu câteva ore înainte de meci, Barcelona a postat, pe contul oficial de Twitter, o imagine ce înfăţişează tabela de marcaj din ultimul El Clasico. “Ultima dată când ne-am întâlnit”, a fost mesajul scris de “catalani”. Real Madrid a fost învinsă cu scorul de 4-0, de către gruparea lui Xavi, în meciul la care face referire postarea.

Meciul s-a desfăşurat în martie, iar formaţia blaugrana i-a umilit pe rivalii madrileni. Aubameyang a înscris o dublă în meciul respectiv, Araujo şi Torres marcând şi ei.

Reclamă
Reclamă

Pentru Barcelona, în meciul cu Real Madrid din Las Vegas, ar putea evolua vedetele transferate în această vară. Pe lângă Robert Lewandowski, ultima mutare oficializată, Frank Kessie şi Andreas Christensen pot fi introduşi în teren de către Xavi. Aceştia au fost transferaţi în această vară de la AC Milan, respectiv Chelsea.

De cealaltă parte, la Real Madrid pot debuta Aurelian Tchouameni, care a fost transferat pe Santiago Bernabeu în schimbul a 80 de milioane de euro, de la Monaco, şi Antonio Rudiger, sosit şi el în această vară, de la Chelsea.

Totodată, Carlo Ancelotti nu se va putea baza pe golgheterul Karim Benzema, care nu este refăcut complet. Nici Dani Carvajal nu va evolua pentru Real Madrid, în amicalul cu Barcelona, fiind accidentat, potrivit sport.es.

Reclamă

Luka Modric, pregătit de duelul cu Barcelona

Luka Modric a declarat că mereu este intensitate în duelurile dintre Real Madrid şi Barcelona, fie ele şi amicale. Cele două formaii vor să-şi facă fericiţi fanii, printr-o victorie împotriva eternilor rivali.

“Vom încerca să facem un meci bun, să ne pregătim cât de bine putem în aceste meciuri amicale. Ştim că este un El Clasico şi că mereu meciurile contra Barcelonei sunt pline de intensitate şi de multe aşteptări. De aceea este important să jucăm bine. Trebuie să dăm totul pentru a face un meci bun”, a declarat mijlocaşul croat, potrivit sport.es.

Duelul dintre Barcelona şi Real Madrid va avea loc pe arena Allegiant Stadium, din Las Vegas, ce are o capacitate de 65.000 de locuri.

Aubameyang, fericit după transferul lui Robert Lewandowski la Barcelona

Aubameyang s-a declarat fericit după transferul lui Robert Lewandowski, la Barcelona. Cei doi vor face echipă în atacul formaţiei antrenate de Xavi, după ce au fost coechipieri şi la Borussia Dortmund.

“Când transferul lui Lewandowski a devenit oficial, am fost foarte fericit. Acum avem mai multă experienţă şi putem face mai multe decât în trecut. Sunt sigur că şi eu, şi el, vom da totul pentru a îmbunătăţi cifrele pe care le aveam la Dortmund. Sunt fericit şi pentru că Barcelona va fi capabilă să se lupte pentru trofee, cu toţi atacanţii pe care îi are”, a declarat Aubameyang, citat de site-ul oficial al Barcelonei.

Totodată, acesta a oferit declaraţii şi despre El Clasico. Vârful gabonez a înscris şapte goluri în şapte partide, contra lui Real Madrid.

“Am un sentiment special când joc contra lui Real Madrid şi sper că va continua. Să întâlneşti Real Madrid este mereu captivant şi eşti extrem de motivat”, a mai spus Pierre Emerick Aubameyang.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va câştiga Cristi Chivu titlul în Serie A cu Inter în acest sezon?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:57
VideoJurnal Antena Sport | Nicuşor Micu îşi dă bacul la jiu-jitsu şi MMA
20:53
VideoJurnal Antena Sport | România are fete de aur şi la dans sportiv
20:50
VideoJurnal Antena Sport | Gheorghe Gajion este poreclit “Bestia Estului”
20:48
Echipa ideală a anului 2025! Câți fotbaliști sunt de la Paris Saint Germain
20:45
VideoJurnal Antena Sport | Campionii de la FCSB au adus cadouri pentru nevăzători
20:34
VideoJurnal Antena Sport | Louis Munteanu vrea o nouă provocare
1 Decăderea unui milionar al României. Cum a nenorocit 20 de milioane de euro. Meme Stoica: “Nu mai știu nimic de el” 2 Fotbalistul semnează astăzi cu FCSB. Mutarea surprinzătoare făcută de Gigi Becali 3 Şase fotbalişti vin la FCSB. Gigi Becali a făcut anunţul: “Bombe!” Decizie şi cu Louis Munteanu 4 Afacerea de 3.500.000 de euro a lui Alex Piţurcă cu care a dat lovitura. Nu mai duce grija banilor 5 Fotbalist de la FCSB şi Rapid, ajuns om al străzii. Dezvăluirea unui fost coleg: “Cu părere de rău…” 6 Anunţul făcut de UEFA despre Ștefan Târnovanu. Ce lovitură pentru portarul FCSB-ului
Citește și