Rareş Ilie va avea coechipier un fost campion din Premier League. Nice şi-a rezolvat problemele dintre buturi după ce a oficializat transferul lui Kasper Schmeicher (35 de ani).
După 11 ani petrecuţi la Leicester, echipă cu care a reuşit una dintre cele mai mari surprize din istoria fotbalului, Kasper Schmeichel a semnat cu OGC Nice. Fiul legendarului Peter Schmeichel a plecat de la „vulpi”, alături de care a câştigat titlul în Anglia în 2016 şi FA Cup în 2021.
Rareş Ilie va avea coechipier un fost campion din Premier League. Kasper Schmeicher a semnat cu Nice
Schmeichel îl va înlocui la gruparea din Ligue 1 pe Walter Benitez, care a plecat, liber de contract, la PSV Eindhoven. Durata contractului nu a fost oficial precizată, anunţă news.ro.
Internaţionalul danez a trecut vizita medicală şi a parafat înţelegerea cu noul său club. Va juca alături de Rareş Ilie şi de Alexi Beka Beka. Mijlocaşul defensiv francez a fost adus cu 12 milioane de euro de la Lokomotiv Moscova. A mai fost transferat şi fundaşul central de la Empoli, Mattia Viti, adus cu 13 milioane de euro.
🙌🏻 Schmeichel + Ramsey + Beka Beka + VOUS pic.twitter.com/lmQgG9cvXB
— OGC Nice (@ogcnice) August 3, 2022
Rareș Ilie a fost transferat la Nice în această vară, de la Rapid, în schimbul sumei de cinci milioane de euro. Transferul lui Rareş Ilie intră în topul celor mai scumpi jucători din istoria Rapidului, fiind pe locul 2. Lider în această ierarhie este Cristi Săpunaru, vândut de giuleşteni, la Porto, pe 6 milioane de euro, în 2008-2009.
Rareș Ilie, felicitat de Lucien Favre, după pasa de gol din partida Nice – Torino 1-0
Rareș Ilie a bifat al doilea amical pentru noua sa echipă, Nice. Transferat în această vară de clubul francez de la Rapid, mijlocașul a fost introdus pe teren în minutul 71 al partidei cu Torino.
Rareș Ilie și-a făcut simțită prezența pe teren, la 7 minute după ce a fost introdus de către Lucien Favre. Mijlocașul a pasat decisiv la golul marcat de Calvin Stengs, după o fază frumoasă construită în careu.
La finalul partidei, antrenorul lui Nice a analizat jocul echipei sale, și a lăudat prestația reușită de Rareș Ilie. Lucien Favre este de părere că mijlocașul român a fost unul dintre jucătorii care au făcut diferența în ultimul amical disputat de Nice.
„La pauză, le-am spus jucătorilor că am pierdut multe mingi ușoare. Le-am spus să-și ia mai mult timp în posesie, să-și pregătească acțiunile. În repriza a doua, mingea a circulat mult mai bine.
Jucătorii care au intrat pe parcurs au făcut diferența, e un lucru foarte important. Am muncit mult pentru această victorie. Față de precedentele meciuri amicale, cu Benfica, cu Roma, am reușit să corectăm anumite aspecte din joc.
„Sunt bucuros pentru Rareş Ilie, care a intrat şi a fost decisiv”
Am văzut multe lucruri pozitive în repriza a doua. Am driblat, am verticalizat și ne-am creat trei-patru ocazii foarte bune. Toată lumea e fericită că am câștigat. Începe campionatul, vor fi multe meciuri, cinci meciuri în luna august.
Este greu să spun acum cine va juca duminică (n.r. – pe 7 august, în meciul cu Toulouse, în prima etapă din Ligue 1). Avem jucători buni pe toate pozițiile. Sunt mulțumit de mulți jucători după meciul de azi.
Rareș (n.r. Ilie) a intrat foarte bine, a driblat, un-doi, apoi i-a dat pasă de gol lui Stengs. E foarte bine! Sunt bucuros. Avem un nou recrut, Rareș (n.r. Ilie), care a intrat și a fost decisiv. Iată că avem un jucător care poate să îmbunătățească echipa. Perioada de transferuri nu s-a încheiat, dar nu este ușor să găsești jucători buni”, a declarat Lucien Favre într-un interviu, după amicalul Nice – Torino, pentru OGC Nice TV.
- Achraf Hakimi a semnat! Decizia internaţionalului marocan, după ce s-a spus că e dorit de Real Madrid
- Ianis Hagi, aproape de Ligue 1! Anunţul făcut în Franţa după ce scoţienii au anunţat că „Prinţul” e aproape de plecarea de la Rangers
- Jorge Sampaoli, revenirea momentului în Ligue 1. Cu ce echipă a semnat argentinianul