Închide meniul

Dan Petrescu a anunțat că Gabriel Debeljuh are șanse mici să mai joace în acest an! Antrenorul lui CFR Cluj îi caută deja înlocuitor: “Trebuie să aibă impact în Europa!”

Cosmin Cioboată Publicat: 13 august 2022, 17:52

Reclamă
Dan Petrescu a anunțat că Gabriel Debeljuh are șanse mici să mai joace în acest an! Antrenorul lui CFR Cluj îi caută deja înlocuitor: “Trebuie să aibă impact în Europa!”

Dan Petrescu, în timpul unui meci al campioanei CFR Cluj / Hepta

Dan Petrescu a anunțat că Gabriel Debeljuh are șanse mici să mai joace în acest an, după accidentarea gravă suferită în meciul cu Șahtior Soligorsk, scor 1-0, din Gruia. Antrenorul lui CFR Cluj a dezvăluit că se află în căutarea unui jucător care să umple golul lăsat de atacantul croat.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Debeljuh a ieșit accidentat în minutul 59 al meciului retur cu Soligorsk, din turul 3 preliminar al UEFA Conference League. La finalul partidei din Gruia, Petrescu a declarat că atacantul său este suspect de ruptură de ligamente încrucișate.

Dan Petrescu a anunțat că Gabriel Debeljuh are șanse mici să mai joace în acest an

Inițial, după meciul de joi seară, Dan Petrescu a anunțat că, dacă diagnosticul se va adeveri, Debeljuh ar urma să lipsească aproximativ 6 luni.

Astăzi, la conferința de presă premergătoare partidei cu FC Botoșani, “Bursucul” a oferit noi detalii despre starea atacantului croat. Tehnicianul campioanei a dezvăluit că, aproape sigur, Debeljuh nu va mai juca deloc în 2022, dar că speră să revină în mai puțin de 6 luni.

Dan Petrescu caută să mai aducă la CFR Cluj un atacant care să aibă impact imediat în cupele europene. Pentru ardeleni urmează dubla “de foc” cu NK Maribor, din play-off-ul Conference League.

Reclamă
Reclamă

„Mi s-a spus că e posibil ca în 3 luni… în acest an să nu mai joace decât poate la final. Ar fi foarte bine pentru că avem nevoie de el cât mai repede pe teren. Sperăm să nu fie 6 luni, cum am zis eu după meci.

(N.r. – Transfer pentru postul de atacant?) Și acolo mi-aș dori, dar tot așa. Trebuie să luăm jucători care să aibă impact rapid în meciurile din cupele europene, să fie pregătiți și să nu fi jucat la alte echipe din Europa.

Jucători am mai găsit eu așa, dar au jucat în Europa și nu mai au voie să joace la altă echipă. (N.r. – Mai pleacă vreun jucător?) Totul e posibil până la finalul perioadei de transferuri”, a spus Dan Petrescu, la conferința de presă.

Reclamă

Dan Petrescu nu știe de unde va urmări meciul CFR Cluj – FC Botoșani

Dan Petrescu va fi suspendat la meciul cu FC Botoșani, programat duminică seară, la ora 18:30. Antrenorul campioanei încă nu s-a decis de unde va urmări partida din Gruia.

“Nu m-am decis, trebuie să mă gândesc bine. Vorbesc și cu secunzii mei și mă voi decide. (N.r. – Va fi greu fără dvs pe bancă?) Nu cred, echipa a câștigat mereu și cu mine, și fără mine. Nu e asta o problemă, n-ar trebui să fie o scuză pentru noi”, a mai spus Dan Petrescu.

Dan Petrescu, Emanuel Yeboah şi Gabriel Debeljuh au fost suspendaţi după scandalul monstru din Chindia Târgovişte – CFR Cluj 0-2. Cei trei au primut o suspendare pentru următoarele două meciuri. „Bursucul” va fi „păzit” de un delegat la partide şi riscă o amendă uriaşă dacă încalcă regulamentul.

Antrenorul campioanei României este obligat să vină la meci, dar nu poate comunica cu echipa. Un delegat va fi cu ochii pe el în timpul partidei. Dacă comunică în vreun fel, „Bursucul” riscă o amendă de 10.000 de euro.

„AFC Chindia Târgoviște vs. FC CFR 1907 Cluj – Eliminare: Yeboah Emmanuel | Dan Petrescu | Debeljuh Gabriel (oaspeti) – În temeiul art.63.2.4.a se sancționează jucătorul Yeboah Emmanuel cu suspendare pentru două jocuri și penalitate sportivă de 3.000 lei.

În temeiul art.53.1. din RD se sancționează dl. Dan Petrescu cu suspendare pentru două jocuri si penalitatea sportivă de 320 lei. În temeiul art.63.1.a.raportat la 63.2.4.a se sancționează jucătorul Debeljuh Gabriel cu suspendare pentru 2 jocuri și penalitate sportivă de 3.000 lei”, se arată pe site-ul LPF.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce echipă va reuşi tripla istorică în acest sezon?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
11:23

„Dă-l afară!” Momente incredibile cu Alexander Zverev. S-a întâmplat de faţă cu soţia jucătorului

11:21

VIDEOMiami Heat şi Memphis Grizzlies, calificate în play-off-ul NBA. Tabloul complet

11:08

Luka Doncic şi-a spart telefonul când a aflat că va pleca de la Dallas Mavericks! Dezvăluiri în premieră

11:01

Raul Rusescu a fost ofertat de CSA Steaua! „Veneam la conferinţă cu un tricou cu ‘FCSB = Steaua’”

9:53

S-a decis soarta lui Florinel Coman! Ce va face Cagliari la finalul sezonului. Italienii au spus clar

23:55 18 apr.

Nicolae Stanciu, în formă maximă! Căpitanul României a înscris, din nou, în Arabia Saudită

1 „Nu pot să cred” Ianis Hagi i-a șocat pe scoțieni în Bilbao – Rangers 2-0: „De ce?” 2 FotoCând a prevestit Valentin Ceaușescu că Steaua va câștiga Cupa Campionilor: „Jucătorii au început să râdă!” 3 Farul Constanţa nu a primit licenţa pentru Europa dintr-un motiv incredibil! Gică Popescu: „Exces de zel” 4 UPDATEBilbao – Rangers 2-0. Ianis Hagi, OUT din Europa League. Manchester United – Lyon 5-4! Rezultatele 5 Manchester United – Lyon 5-4! Echipa lui Amorim e în semifinale după un meci absolut „nebun”! 6 Marius Șumudică a plâns în hohote la stadion! Antrenorul s-a prăbușit după moartea lui Aaron Boupendza
Citește și