Andrei Burcă este aproape de un transfer în Serie A. Fundaşul de 29 de ani poate ajunge la Monza, echipa lui Silvio Berlusconi care este pe ultimul loc în prima ligă din Italia. CFR Cluj e pe punctul de a obţine o sumă importantă de bani.
Anunţul a fost făcut de un cunoscut jurnalist italian, Alfredo Pedulla, pe site-ul său oficial. Internaţionalul român ar putea reuşi un mutare spectaculoasă în chiar ultima zi de mercato.
Andrei Burcă, aproape de un transfer în Serie A. E dorit de Monza
„Un nume nou și surprinzător pentru apărarea Monzei. Este Andrei Burcă, 29 de ani, un stâlp al Clujului. Negocierile au început și se desfășoară bine. Operațiune în valoare de aproximativ 1,5 milioane plus bonusuri. Monza caută întăriri după un început de sezon foarte complicat, patru înfrângeri consecutive și probleme majore în faza defensivă. Burca este un fundaş central care poate fi folosit şi pe dreapta şi, la nevoie, la mijloc„, anunţă Alfredo Pedulla.
La finalul meciului CFR Cluj – FC Voluntari, scor 4-0, Burcă a recunoscut că ar putea pleca. A refuzat să ofere mai multe detalii.
„La CFR, tricoul te obligă. Trebuie să facem o figură bună și-n campionat, și-n Conference. Îmi doresc să fac performanță aici, la CFR, în continuare. În fiecare zi se negociază. E dificil să te transferi când nu-ți convine ceva la echipa care te vrea. Nu știu dacă plec„, a declarat Andrei Burcă la digisport.ro.
Şi Dan Petrescu a fost întrebat despre care sunt şansele ca Andrei Burcă să părăsească deţinătoarea ultimelor cinci tituluri din campionatul României. I-a găsit şi înlocuitor. Gabi Tamaş ar putea ajunge în Gruia.
„Orice jucător de la CFR care are o ofertă și clubul e fericit, poate să plece. Nu ne-a spus nimeni nimic despre el, până la ora asta. Vedem ce va fi„, a spus Dan Petrescu.
Andrei Raţiu poate da lovitura în ultimele ore de mercato
Şi Andrei Raţiu poate da lovitura şi să ajungă la Villarreal sau la Monza. Perioada de transferuri se încheieie pe 1 septembrie, iar fundaşul român este dorit atât în La Liga, cât şi în Serie A. Jucătorul de 24 de ani, care are o cotă de piaţă de 1 milion de euro, e aproape de a pleca de la Huesca.
Jurnaliştii de la marca.com au dezvăluit că Raţiu e în cărţi pentru a reveni la Villarreal, echipă care şi-a păstrat o opţiune de a-l răscumpăra pe internaţionalul român. Totul după ce Juan Foyth s-a accidentat.
Raţiu este a doua opţiune pe care o are „Submarinul galben”, echipă care a ajuns până în semifinalele ultimei ediţii din UEFA Champions League. Crescut la academia lui Villarreal, Andrei Raţiu se poate întoarce la gruparea pregătită de Unai Emery în cazul în care nu se ajunge la un acord cu Alvaro Odriozola de la Real Madrid.
„Clubul ia în considerare opţiunea de a semna cu o extrămă mult mai versatilă, iar principalul candidat este Odriozola, de la Real Madrid. Villarreal are şi opţiunea de a semna cu internaţionalul român Raţiu, care este la Huesca, dar principala variantă rămâne fotbalistul de la Real Madrid„, anunţă sursa citată anterior.
Andrei Raţiu are şi o variantă de rezervă, în cazul în care nu va îmbrăca tricoul lui Villarreal. Este pe lista de transferuri şi a lui Monza, ultima clasată din Serie A. Echipa patronată de Sillvio Berlusconi a încasat 11 goluri în primele 4 etape şi are nevoie de întăriri pentru a spera că nu va retrograda. Nu este singura grupare din Italia care îl doreşte pe Raţiu.
„Monza s-a interesat de Andrei Ratiu, fundaş dreapta român care evoluează la Huesca. Pentru a se realiza transferul, echipa italiană trebuie să negocieze cu Villarreal, care îl poate răscumpăra pe fotbalist în schimbul unei sume mici de bani. Clubul lui Berlusconi vrea să obţină un împrumut, cu o opțiune de cumpărare definitivă, care nu este descurajată la Villarreal.
Udinese și Sassuolo sunt interesate și ele de internaționalul român, căutând un fundaș dreapta la finalul pieței„, anunţă grada3.com.
- Andrei Burcă, ofertat de Monza
- Ce a declarat fundaşul lui CFR Cluj
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Dan Petrescu a făcut iureş după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt foarte supărat, nu ai voie să faci asta!” A plecat brusc după o întrebare din interviu
- „Am fost inspirat!” Marius Şumudică, mesaj categoric după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Meritam să câştigăm”
- Alin Fică şi Burmaz, primele reacţii după ce au marcat în CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt supărat că nu am câştigat!” / „Cel mai bun rezultat pentru ambele echipe”