România a învins Bosnia şi Herţegovina, scor 4-1, în ultimul meci din faza grupelor Nations League. Victoria din Giuleşti a fost una „amară”. Tricolorii antrenaţi de Edi Iordănescu au retrogradat în Liga C. Nicolae Stanciu a avut prima reacţie după România – Bosnia.
Nicolae Stanciu i-a transmis selecţionerului Edi Iordănescu că îşi doreşte ca acesta să rămână pe banca naţionalei. Mijlocaşul vrea să ajungă la EURO 2024 alături de Iordănescu Jr.
Nicolae Stanciu, categoric după România – Bosnia 4-1
„Suntem mulţumiţi atât de jocul acesta, cât şi de cel din Finlanda. Cred că am făcut ce trebuia să facem, ce ne-a cerut Mister. Am arătat o altă atitudine. Retrogradarea în Liga C nu a mai depins doar de noi în ultima etapă. Nu vreau să vorbesc şi nu am dreptul să vorbesc despre ceea ce s-a întâmplat la meciurile din iunie pentru că nu am fost aici.
Eu sunt mulţumit şi vreau să-i felicit pe băieţi pentru aceste două meciuri. Cred că lumea a văzut un meci mai bun al echipei naţionale. Cred că şi cei tineri vor veni cu încredere mult mai mare acum, la echipa naţională. Victoria este de moral şi aşteptăm anul ce vine ca să ne luptăm pentru un loc la EURO.
Eu mă bucur că sunt sănătos, că am reuşit să termin meciul şi nu s-a întâmplat nimic. Este clar că mi-am dorit foarte mult să joc şi Mister ştie lucrul acesta. De asta am venit atâta drum. Mă bucur că am reuşit să joc, să duc tot meciul şi am încheiat ultimul meci oficial… este o victorie de moral, avem un punct de pornire pentru la anul.
Eu îmi doresc să fie cu dânsul, cred că Edi Iordănescu va rămâne. Trebuie continuitate. Am mai spus şi înainte, ar trebui să se dea mai mult timp unui selecţioner pentru că nu este uşor. Îmi doresc să ne calificăm cu dânsul la EURO şi să fie cât mai mult timp la naţională”, a declarat Nicolae Stanciu, în exclusivitate, pentru Antena Sport.
România a retrogradat în Liga C din Nations League
România a retrogradat în Liga C din Nations League. Tricolorii lui Edi Iordănescu au suferit o nouă ruşine naţională, după ce au terminat pe ultimul loc în grupa cu Bosnia şi Herţegovina, Muntenegru şi Finlanda.
Victoria de pe Giuleşti dintre România şi Bosnia, scor 4-1, nu a mai contat. Naţionala noastră avea nevoie ca Finlanda să nu câştige în Muntenegru pentru a urca pe locul 3. Am sperat numai 45 de minute!
Finlanda a dat două lovituri imediat după pauză. În superioritate numerică încă din minutul 17, nordicii şi-au asigurat victoria graţie golurilor marcate de Antman (47) şi Kallman (53). Au urcat astfel până pe locul 2 în Grupa 3 şi au depăşit-o pe Muntenegru.
Victoria României cu Bosnia a fost una doar de palmares. Din cauza rezultatelor din meciurile directe cu Muntenegru, am rămas pe ultima poziţie. România nu a mai avut nicio şansă, a încheiat pe ultima poziţie şi a retrogradat în Liga C. Este o nouă contraperformanţă înregistrată de jucătorii echipei naţionale. Pe tricolori îi aşteaptă meciuri în Liga Naţiunilor cu naţionale precum Gibraltar, Luxemburg, Insulele Feroe sau Cipru.
România – Bosnia 4-1
România – Bosnia, ultima partidă din această ediţie de Liga Naţiunilor, s-a încheiat cu victoria clară a „tricolorilor”, scor 4-1. George Puşcaş, cu o „dublă”, Dennis Man şi Andrei Raţiu au marcat pentru naţionala lui Edi Iordănescu.
Confruntarea din Giuleşti a început cu incidente în tribune. Meciul a fost oprit preţ de câteva secunde, după ce suporterii s-au luat la bătaie cu jandarmii.
România şi-a creat mai multe ocazii şi a dechis scorul în minutul 38, prin Dennis Man. Fotbalistul lui Parma a înscris cu un șut cu stângul din interiorul careului, din pasa lui Bancu. Iniţial, reuşita a fost anulată, dar golul s-a validat după intervenţia VAR.
„Tricolorii” au continuat să atace, iar al doilea gol a venit în minutul 73, prin George Puşcaş. Tot Bancu a pasat decisiv.
Edin Dzeko a redus din diferenţă după doar 4 minute, dar naţionala lui Edi Iordănescu a punctat pentru a treia oară în Giuleşti. Andrei Raţiu, din pasa aceluiaşi Bancu, şi-a trecut numele pe lista marcatorilor.
George Puşcaş a închis tabela, în minutul 86, după ce a reuşit o „dublă” de senzaţie.
Chiar dacă România a câştigat clar, echipa naţională a încheiat pe ultimul loc grupa din Nations League şi a retrogradat în Liga C. Două victorii, o remiză şi trei înfrângeri au înregistrat „tricolorii” în 6 meciuri.
- România – Bosnia 4-1
- Nicolae Stanciu, mesaj categoric
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- România U21 şi-a aflat urna de la EURO 2025! Ce adversari pot întâlni jucătorii lui Daniel Pancu în Slovacia
- Florin Prunea a dezvăluit care va fi partida naţionalei care se va juca fără spectatori, după decizia UEFA: „Acela este meciul”
- „E cel mai bun număr 9” Care este atacantul român care trebuie să fie titular la naţională în opinia lui Florin Bratu şi a lui Marius Niculae!