Victor Angelescu a avut o primă reacţie după ce Andrei Cordea a declarat că jucătorii lui Adi Mutu nu sunt favoriţi în derby-ul FCSB – Rapid, din etapa a 17-a a Ligii 1. Acţionarul giuleştenilor i-a dat dreptate mijocaşului ofensiv de la marea rivală.
„Ne dorim foarte mult să batem Rapidul. Nu e favorită, jucăm acasă la noi, în fața suporterilor noștri și avem o echipă foarte bună„, a spus Cordea la finalul înfrângerii cu Rapid, scor 0-3.
Victor Angelescu, reacţie după anunţul făcut de Andrei Cordea înainte de FCSB – Rapid
Finanţatorul Rapidului nu ia în calcul situaţia din clasament. Rapid are 12 puncte avans faţă de FCSB. Roş-albaştrii au două restanţe de disputat.
„Sunt de aceeaşi părere (n.r. cu Andrei Cordea), nu cred că e nimeni favorit. Cine o să îşi dorească mai mult, va câştiga. Cred că şansele sunt 50-50%.
În derby-uri nu cred că se mai pune vorba pe formă sau pe moral. Sunt o echipă puternică. Eu cred că se va umple stadionul, sunt convins că vor veni peste 30.000 de oameni. Sunt convins că vor fi foarte mulţi la meci.
Noi am avut 2.400 de bilete. Eu cred că vor fi şi mulţi rapidişti care şi-au cumpărat bilete în stadion. Nu cred că vor fi probleme, eu mă aştept să fie un spectacol fără a fi incidente majore.
E foarte important meciul pentru suporterii noştri, e un meci special pentru noi. E probabil cel mai important derby. Sunt trei puncte importante, noi nu ne dorim să ţinem FCSB în afara play-off-ului. Eu îmi doresc ca şi Rapid, şi FCSB, să fie în play-off şi să ne mai întâlnim de două ori„, a declarat Victor Angelescu la Pro Arena.
FCSB are un singur succes în ultimele cinci meciuri din toate competiţiile. În tur, roş-albaştrii au cedat cu 0-2. Dugandzic şi Săpunaru au marcat în Giuleşti. Toni Petrea a fost demis la finalul acelei partide.
