Bianca Bazaliu a oferit prima reacție după golul dramatic reușit la ultima secundă a meciului România – Spania 28-27, de la Campionatul European de handbal.
Jucătoarea României a mărturisit că, sub presiunea timpului, a lăsat deoparte orice gând și a privit doar spre poarta Spaniei. Bianca Bazaliu e optimistă că tricolorele pot face și alte meciuri de poveste la Europeanul de handbal.
Bianca Bazaliu, prima reacție după România – Spania 28-27
„E bine, mă bucur pentru victorie, sunt bucuroasă pentru echipă, pentru că am reușit să câștigăm toate punctele. Am văzut că nu mai aveam timp, am primit mingea de la Neagu și am dat! Acum avem o șansă mare, trebuie să jucăm fiecare meci în parte și să ne continuăm drumul. Mă simt foarte bine cu fetele, suntem bine toate. În ultimele secunde nu mai e nevoie de nimic, iei mingea și o dai, atât!”, a spus Bianca Bazaliu, după meci.
România avea nevoie de victorie pentru a spera la calificarea în semifinalele Campionatului European. Totul a părut că se va ruina cu 8 secunde înainte de final, când Spania a reuşit să marcheze golul prin care a egalat.
Chiar dacă mai erau doar câteva secunde, România a sperat că poate câştiga un meci pe care l-a controlat în marea majoritate a timpului. Cristina Neagu i-a pasat Biancăi Bazaliu iar aceasta nu a stat pe gânduri şi a aruncat la poartă de la o distanţă uriaşă. Golul o menţine pe România în cursa pentru calificarea în semifinalele de la EURO. „Incredibil! Ce moment!”, au reacţionat cei de la EHF.
𝐔𝐍𝐁𝐄𝐋𝐈𝐄𝐕𝐀𝐁𝐋𝐄!! 😱 Bianca Bazaliu gives Romania the win on the buzzer!! 🇷🇴 What a moment! 😳#ehfeuro2022 | #playwithheart pic.twitter.com/xOlDjibeeg
— EHF EURO (@EHFEURO) November 11, 2022
Oana Manea, reacție după golul colosal reușit de Bianca Bazaliu
Oana Manea e sigură că Bianca Bazaliu și-a luat revanșa pentru ratările din celelalte partide și a lăudat prestația României împotriva Spaniei.
„Senzațional! Nu se aștepta nimeni! La ce șut are Bianca, i-a dat mâinile peste cap portarului. Și-a răscumpărat toate greșelile, toate păcatele. Am făcut un meci bun, s-a făcut mult mai multă motivație și ambiție! S-a discutat și s-a pus problema că nu avem o repliere bună, s-a văzut o altă față în apărare, mult mai dinamică!”, a spus Oana Manea, conform digisport.ro.
Pe de altă parte, Mariana Târcă a spus că a mai văzut aruncări fulger ca ale Biancăi Bazaliu, însă nu i-a luat din merite jucătoarei României.
„La nivel de trăiri, sunt foarte intensă! Știm ce așteptări are Sorina! Legat de echipă, e o victorie superbă. Am mai văzut astfel de aruncări. România nu a cedat, este un mare câștig, le dă mai multă încredere jucătoarelor cu mai puțină experiență la acest nivel. Poate meciul ăsta cu Spania ne va da mai multă încredere și o exprimare mai consistență”, a spus și Mariana Târcă.
România speră la calificarea în semifinale
Principalele marcatoare pentru România au fost Pintea 7 goluri, Buceschi 6, Neagu 5, iar din echipa Spaniei s-au remarcat Gutierrez şi Gonzalez, cu câte 4 reuşite. În urma rezultatului, România obţine primele 2 puncte în clasamentul grupei II.
Tot vineri, în primul meci al zilei din grupă s-a înregistrat şi prima surpriză, Olanda – Germania 28-36. Duminică se vor juca partidele dintre Franţa – Muntenegru şi Olanda – Spania, iar România va juca abia în 15 noiembrie, cu Muntenegru (ora 19.00), atunci când e programată şi disputa dintre Franţa – Germania. În ultimul meci din grupa II, tricolorele vor juca în 16 noiembrie, cu Germania (ora 16.30).
România s-a calificat în grupa II, după următoarele rezultate în grupa C preliminară: 28-29 cu Olanda, 21-35 cu Franţa şi 31-23 cu Macedonia de Nord.
În grupa principală I s-au jucat, marţi, primele partide, între Ungaria – Danemarca 27-29 şi Croaţia – Slovenia 18-26, iar sâmbătă vor avea loc meciurile Norvegia – Suedia şi Croaţia – Danemarca.
Meciurile din grupele principale se încheie în 16 noiembrie şi doar primele două clasate obţin calificarea în semifinale, programate în 18 noiembrie. Finalele pentru medalii vor avea loc în 20 noiembrie.
Campioana europeană din 2022 se va califica automat la Jocurile Olimpice din 2024, precum şi la Campionatul Mondial din 2023, la Mondiale urmând să se califice şi medaliatele europene cu argint şi bronz. CM de anul viitor va avea loc între 30 noiembrie – 17 decembrie, în Danemarca, Norvegia şi Suedia.
- România – Spania 28-27
- Cum a reacționat Bianca Bazaliu după golul extraterestru
- Panaitolikos - PAOK e duminică, de la ora 17:00, exclusiv în AntenaPLAY
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Norvegia – Ungaria, prima semifinală la Campionatul European de handbal feminin
- Reacţia lui Florentin Pera, după ce România şi-a încheiat parcurul la Campionatul European: „Echipa s-a autodepăşit, dar acum suntem dezamăgiţi”
- România – Polonia 24-29. Tricolorele au încheiat Campionatul European cu o înfrângere. Eşec dureros pentru handbalistele lui Pera