Înfrângerea ruşinoasă a FCSB-ului cu Gloria Bistriţa, din Cupa României, 0-1, l-a făcut pe Gigi Becali (68 de ani) să treacă la măsuri dure la FCSB.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Foştii fotbalişti de la Dinamo, Dennis Politic (26 de ani) şi Eddy Gnahore (32 de ani), sunt pe lista neagră a lui Becali. Patronul FCSB-ului s-a oferit să le dea bani pentru ca aceştia să renunţe la contractele pe care le au.

Dennis Politic şi Eddy Gnahore nu mai au viitor la FCSB! Gigi Becali: „Le-aş da bani să plece. Zero valoare”

„Și Politic, și Gnahore, zero valoare. Nu sunt! Eu le-aș da bani să plece. Nu au pic de valoare, nu ai cum să câștigi. Nu ai fost în stare să-i dai un gol Bistriței, care e slabă de tot. Reghe mi-a zis de Politic, că o să văd… Ce să văd, mă? Du-te, bă, de aici, nu l-am văzut eu? Ce să văd, cum alunecă? De la indolență aluneci. Când ești concentrat, mușchii sunt întăriți, nu aluneci”, a declarat Gigi Becali pentru digisport.ro.

Patronul FCSB-ului a anunţat în mai multe rânduri, în ultima vreme, o „revoluţie” în lotul echipei sale în perioada de mercato din iarnă.

Becali vrea să se despartă de câţiva jucători şi să aducă alţii în locul lor. Patronul FCSB-ului a vorbit de 5 jucători noi în lotul echipei sale în perioada de transferuri. Reghecampf a suferit prima înfrângere din acest al treilea mandat al FCSB-ului, după 3 victorii la rând în campionat.

Gloria Bistriţa – FCSB 1-0, în Cupa României

Echipa de ligă secundă Gloria Bistriţa a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, gruparea bucureşteană FCSB, în grupa C a Cupei României.

Echipa lui Reghecampf a avut prima ocazie a meciului, în minutul 4, prin Gnahore, care a trimis peste poartă, apoi Miculescu l-a luat la ţintă pe portarul Greab, în minutul 10, dar scorul a fost deschis de gazde, în minutul 23, prin Lupu, după o eroare în defensiva oaspeţilor. Bucureştenii l-au pierdut pe Gnahore, accidentat şi înlocuit în minutul 38.

Oaspeţii au atacat în partea secundă şi au ratat prin Stoian, în minutul 52, apoi prin Luca Stancu, în minutul 55.

Bistriţeanul Arnaud a rămas singur cu portarul Popa, însă nu a putut prinde buturile adverse, în minutul 57, iar asalturile roş-albaştrilor nu au fost finalizate.

Gloria Bistriţa – FCSB 1-0 şi în grupa C conduce FC Bihor, cu 4 puncte, urmată de FCSB, Csikszereda şi Gloria Bistriţa – toate cu câte 3 puncte.