Închide meniul
EXCLUSIV

FRH depune memoriu după România – Muntenegru 34-35! Constantin Din, reacție de ultimă oră: “Suntem în discuții cu Federația Europeană!”

Cosmin Cioboată Publicat: 16 noiembrie 2022, 15:30

Comentarii
FRH depune memoriu după România – Muntenegru 34-35! Constantin Din, reacție de ultimă oră: Suntem în discuții cu Federația Europeană!

FRH depune memoriu la EHF, după România - Muntenegru 34-35 / Profimedia

FRH depune memoriu după România – Muntenegru 34-35! Constantin Din, președintele Federației Române de Handbal, a avut o reacție de ultimă oră după înfrângerea suferită aseară de naționala noastră. Cristina Neagu&Co au fost învinse dramatic, pe final, și au pierdut șansele de calificare în semifinalele Campionatului European de handbal feminin.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Constantin Din a oferit prima reacție, după meciul cu Muntenegru, la finalul căruia jucătoarele noastre au acuzat greșeli mari de arbitraj.

FRH depune memoriu după România – Muntenegru 34-35! Anunțul lui Constantin Din

Constantin Din a anunțat că FRH va depune memoriu la Federația Europeană de Handbal (EHF), pentru a atrage atenția asupra aribtrajului din partida cu Muntenegru. Au apărut informații conform cărora depunerea memoriului ar costa 5.000 de euro.

Totuși, președintele Federației Române de Handbal nu are speranțe că memoriul va schimba rezultatul meciului. Constantin Din va organiza o conferință de presă astăzi, în jurul orei 19:00.

“O să fac o conferință de presă la ora 19:00. Vom face o adresă către Federația Europeană (n.r. – EFH), ca membru afiliat, din care să reiasă că ne dorim mult mai mult respect și mult mai mult profesionalism din partea arbitrilor și mult mai multă calitate, la acest nivel, din partea arbitrajului.

Reclamă
Reclamă

Un arbitraj slab, foarte multe greșeli, peste 30 de greșeli și de o parte și de alta, din care noi am fost mult mai afectați, cel puțin în finalul jocului când… dublu dribling, o decizie de gâgă nu a fost sancționată și din care a reieșit un alt gol. Era mult prea târziu ca să mai putem repara greșeala de arbitraj.

Nu știu ce decizie va lua Federația Europeană, cert e că un asemenea arbitraj nu prea își are locul la un Campionat European. Trebuie să fie mult mai atenți, să le acorde mult mai multă atenție în procesul de evaluare și selecție a arbitrilor pentru aceste competiții.

(N.r. – Putem să mai salvăm ceva?) Absolut nimic, rezultatul din teren este acesta, nu are cum să se schimbe, indiferent cât de bine fundamentat este memoriul. Ceea ce putem este să le atragem atenția că aceste arbitraje nu ar trebui să se mai repete.

Reclamă

(N.r. – Acest memoriu va exista din partea dvs?) Da, va exista, deja sunt în discuții cu Federația Europeană. Și dânșii au simțit nivelul arbitrajului, lucrurile sunt destul de evidente pentru toată lumea”, a spus Constantin Din, în exclusivitate pentru Antena Sport.

Cristina Neagu, un car de nervi după România – Muntenegru 34-35

Cristina Neagu a răbufnit seară, imediat după România – Muntenegru 34-35. Cea mai bună jucătoare a României a atacat dur arbitrajul şi a avut un discurs în care a incriminat, punctual, mai multe faze.

Neagu spune că România a fost echipa mai bună şi merita să câştige. Jucătoarea noastră nu îşi explică de ce arbitrii din partida cu Muntenegru nu au revăzut unele faze.

E al nu știu câtelea meci de la Europeanul care se desfășoară în acest fel. Nu mă interesează că se va spune acum că așa suntem noi românii, că vorbim despre arbitraj atunci când pierdem. Dacă nici acum nu-ți dai seama că eram echipa care merita să câștige, înseamnă că nu ești român sau nu îți pasă de sport! S-a văzut clar pe teren.

 Chiar vreau să văd ultima fază. Sunt 99,99% convinsă că jucătoarea din Muntenegru a făcut dublu dribling înainte să scoată 7 metri. Dar bineînțeles că arbitrii nu vor să se uite la video la niciun meci de ale noastre.

Eu nu am ce să spun. Azi am luptat din primul în ultimul minut. Echipa a fost senzațională. Meritam să câștigăm. Aceste fete care ne-au arbitrat nu ar trebui să arbitreze pe nimeni. Pe mine nu mă scot arbitrii din ritm. Eram foarte obosită, a fost al 5-lea meci. În permanență am jucat la supraveghere sau om la om. Eu cred că am făcut un efort supraomenesc jucând și în apărare.

Nu mă scot arbitrii din ritm, dar s-a văzut că din primul minut au arbitrat în felul acesta. Nu am nicio treabă cu Muntenegru, iubesc Muntenegru. Nu e vina fetelor. Dar am fost echipa mai bună. 

Cristina Neagu nu înțelege deciziile arbitrilor: “Nu vor niciodată să revadă fazele!”

Azi am fost echipa mai bună și meritam măcar un punct. Am fost echipa mai bună, trebuie să o spun din nou. Dar nu poți juca handbal așa. Putem fi români, neromâni, danezi, dar cu un astfel de arbitraj nu poți juca. 

Nu ai cum să joci împotriva unor astfel de decizii. Fetele astea nu cred că știu ce s-a întâmplat azi, nu știu ce au arbitrat. Mi-ar plăcea ca arbitrii să se uite la meciuri și să-și vadă greșelile. La meciurile noastre, arbitrii nu se duc să vadă ce s-a întâmplat. La celelalte meciuri, se uită mereu la video. 

Eu tot cred că la ultima fază, Itana Grbic a făcut dublu dribling înainte să obțină 7 metri. Arbitrii nu vor niciodată să vadă fazele pe monitor. Și nu înțeleg de ce. Era un meci extrem de important. Consider că nu e corect”, a spus Cristina Neagu la interviul de după meci, conform gsp.ro.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Cum se va termina derby-ul etapei a 13-a din Liga 1, Dinamo - Rapid?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
12:29
VideoGrand Prix, ediţia 30: Antal Putinică şi Cătălin Ghigea au prefaţat Marele Premiu al Statelor Unite
12:28
Carlos Alcaraz apără turneul din Arabia Saudită: “Uneori oamenii nu ne înţeleg”
12:16
Cine e favorita specialiştilor la câştigarea Ligii 1. Cotă uriaşă pentru FCSB
12:16
Austria renunță la o regulă care a generat controverse în Liga 1: “Cluburile au votat în unanimitate”
11:53
Problemele se țin lanț de FCSB. Anunțul lui Mihai Stoica: “Nici el nu e foarte bine. E ceva la noi…”
11:48
Starul lui Inter l-a comparat pe Cristi Chivu cu Jose Mourinho: “Asta ne ajută să câştigăm meciurile”
1 Gigi Becali şi Marius Lăcătuş, dialog tensionat: “Am fost un prost că am crezut în tine! Îmi eşti dator” 2 “Mă aștept să fiu titular!” Răzvan Marin continuă disputa cu Mircea Lucescu 3 “Scandalosul atacant a publicat factura”. Ce s-a scris în Ucraina după ce Blănuță a donat bani către armată 4 Zeljko Kopic n-a ținut cont de orgolii. Antrenorul a numit jucătorul din Liga 1 pe care l-ar transfera la Dinamo 5 Cristi Chivu l-a anunţat deja de plecare. Românul, prima măsură radicală la Inter 6 Adrian Mutu a dat lovitura! Anunţul oficial
Citește și