Ianis Hagi (28 de ani) a început ca rezervă duelul dintre Genclerbirligi – Alanyaspor 5-0, din etapa a zecea a campionatului Turciei. Internaţionalul român a fost trimis pe teren în repriza secundă.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Ianis Hagi l-a înlocuit pe Gaius Makouta, în minutul 55. Scorul era de 1-0 pentru Genclerbirligi, după ce Ogulcan Ulgun a marcat încă din primul minut al partidei.

Ianis Hagi a fost trimis pe teren în repriza a doua din Genclerbirligi – Alanyaspor 5-0. Echipa lui a încasat trei goluri în nouă minute

După ce Ianis Hagi a fost trimis pe teren, Alanyaspor s-a „prăbuşit” şi a încasat nu mai puţin de trei goluri, în doar nouă minute.

În minutul 59, Franco Tongya a dus scorul la 2-0. În minutul 66, a marcat şi Tiago Gouveia, iar două minute mai târziu, Pedro Mendes a făcut 4-0 pentru Genclerbirligi. Ulterior, în minutul 78, scorul a căpătat proporţii, Gouveia reuşind „dubla”.

Genclerbirligi nu mai câştigase de şapte meciuri în campionat, înaintea partidei cu Alanyaspor, fiind pe penultimul loc. Alanyaspor, de cealaltă parte, are 12 puncte, după nouă meciuri disputate, fiind pe locul 12.

Ianis Hagi a bifat al nouălea meci pentru Alanyaspor, în acest sezon. Internaţionalul român nu a reuşit să marcheze vreun gol, oferind doar o pasă decisivă, în remiza cu Goztepe, scor 2-2.

Ianis Hagi se pregăteşte şi de meciurile echipei naţionale. El urmează să afle dacă face parte din lotul final ales de Gică Hagi, fiind inclus pe lista preliminară a stranierilor pentru duelurile cu Polonia şi Bosnia, care se vor disputa pe 14 şi 17 noiembrie, în direct pe Antena 1 şi live în AntenaPLAY.