Închide meniul

Marius Măldărășanu, reacție dură după ce Hermannstadt a fost depunctată: „Nu rămâne așa!”

Alexandru Ivan Publicat: 23 decembrie 2022, 12:30

Reclamă
Marius Măldărășanu, reacție dură după ce Hermannstadt a fost depunctată: „Nu rămâne așa!

Marius Măldărășanu, Hermannstadt

Marius Măldărășanu, în timpul unui meci/hepta

Marius Măldărășanu a avut o reacție dură după ce Hermannstadt a fost depunctată, din cauza situației financiare de la club. Tehnicianul sibienilor a anunțat că echipa să va încerca să întoarcă decizia.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

„M-a surprins vestea, am fost sunat ieri de unul dintre patroni și mi-a transmis-o. Mi-a spus să stăm liniștiți, că se va rezolva în 3 săptămâni, o lună. Nu pot decât să aștept, să vedem decizia finală.

Marius Măldărășanu, reacție după ce Hermannstadt a fost depunctată

Această monitorizare a venit la 30 noiembrie. Am înțeles că de atunci s-ar fi plătit 500.000 de euro ca datorii la jucători și antrenori, o sumă foarte mare. Iar suma pentru care am fost depunctați știu că este foarte mică. Problemele au apărut din cauza unei amânări vizavi de noul plan de reorganizare. Creditorii au fost de acord cu noul plan, dar a existat o amânare a unui termen și s-a depășit data de 30 noiembrie, iar banii nu mai puteau fi plătiți pe vechiul plan.

Decizia ne-a surprins, pierdem cele nouă puncte pentru o sumă mică. E clar că nu rămâne așa, clubul merge mai departe. Patronii sunt foarte optimiști, iar lucrurile sunt în regulă.
Chiar astăzi vom primi un salariu și prima pentru meciul cu CFR. La noi, salariile sunt scadente pe data de 25 a lunii următoare. Așadar, până în Crăciun trebuie să primim salariile pe noiembrie, dar se va întâmpla chiar astăzi, înainte de Crăciun.

Când lucrurile au fost în neregulă, am spus-o. După ce s-au îndreptat, am vrut să vorbesc tocmai pentru că ar fi fost ciudat să fi vorbit de probleme când existau, dar să nu mai spun nimic după ce au fost rezolvate”, a spus Marius Măldărășanu, conform gsp.ro.

Reclamă

Hermannstadt a pierdut 9 puncte

Revelaţia sezonului în Liga 1, Hermannstadt, a fost depunctată cu 9 puncte din cauza unor datorii, scrie gsp.ro. Deşi, după rezultatele obţinute pe teren, Hermannstadt a terminat pe locul 6, cu 33 de puncte, în urma depunctării, formaţia din Sibiu a ajuns pe locul 9, cu doar 24 de puncte.

Informaţia e confirmată şi pe site-ul frf.ro, care a publicat clasamentul actualizat. Hermannstadt a emis şi un comunicat de presă prin care a anunţat că va merge la TAS.

FC Hermannstadt a învins-o pe CFR Cluj, în ultimul meci din an, cu scorul de 1-0. Unicul gol al partidei a fost marcat de Bejan, în al patrulea minut de prelungire al reprizei secunde.

Reclamă 4 / 0/3

Comunicatul lui Hermannstadt după depunctare

„În cei 7 ani și jumătate de (scurtă) existență, s-au întâmplat atât de multe la clubul nostru încât foarte probabil cândva se va scrie o carte după care se va face un film. Iată că acum, în prag de sărbători, primim ,,cadou” în premieră o depunctare de 9 puncte. Fără îndoială, situația este una regretabilă, însă noi ne permitem să o catalogăm ca fiind una 100% nemeritată și injustă. Depunctarea ne-a fost dictată de către Administrația de Monitorizare Financiară a FRF, fără să se țină cont de noul plan de reorganizare A.F.C.Hermannstadt. Vă reamintim că acest nou plan a fost aprobat săptămâna trecută de către Tribunalul Sibiu și a intrat deja în aplicare.
Prin urmare, îi asigurăm pe toți suporterii FCH și pe iubitorii fotbalului sibian că vom lupta până la ultima resursă legală și morală pentru a recupera această pierdere grea! Este vorba despre munca staff-ului administrativ, staff-ului tehnic și mai ales a acestor fotbaliști minunați care ne-au făcut pe toți să fim atât de mândri! Sunt puncte muncite din greu, la care nu vom renunța sub nici o formă! Nu ne batem joc și nu vom permite nimănui să facă așa ceva!
Ştim că avem dreptate și este o chestiune de timp până când inclusiv Tribunalul de Arbitraj Sportiv (T.A.S.) din Lausanne, Elveția, ne va recunoaște acest fapt!
Așa că vom lupta pe toate căile juridice posibile! În astfel de momente dificile avem nevoie de înțelegerea, răbdarea și susținerea tuturor suporterilor noștri. Contează enorm!
Recomandări
Citește și:

Rămâne Edi Iordănescu la naţională şi după EURO 2024?

Loading ... Loading ...
Reclamă
Ultimele știri
14:00 LIVE VIDEODanemarca – Elveția şi Letonia – Suedia sunt ACUM în AntenaPLAY. Canada – Finlanda (17:20). Spectacol la CM de hochei 13:55 LIVE VIDEOA treia sesiune de antrenamente a Marelui Premiu de la Imola e ACUM în AntenaPLAY. Cursa e pe Antena 1, duminică, de la ora 16:00 13:22 Bolton – Oxford United LIVE VIDEO (18:15) în AntenaPLAY. Play-off-ul de promovare în Championship se joacă pe Wembley 12:50 Larry Ten Voorde va pleca din pole-position la Porsche Mobil 1 Supercup Imola 2024. Cursa e duminică (12:45, AntenaPLAY) 12:37 „L-a trimis să se bucure de pensie”. Grecii nu au avut milă de Fatih Terim, după ce Răzvan Lucescu i-a grăbit demiterea 12:35 Ovidiu Popescu, la un pas de a fi deturnat din drumul spre Sepsi de o altă rivală de Liga 1 a FCSB-ului. Anunţ de ultimă oră 11:50 VIDEONoel Leon a câştigat sprintul din Formula 3 de la Imola, LIVE în AntenaPLAY! Cursa e duminică, ora 9:30, în AntenaPLAY 11:49 Reacţia lui Marius Lăcătuş, după atacul brutal al CSA Steaua la adresa FCSB: „Sunt sigur că vor acţiona!” 10:42 FotoMeseriile pe care le au cei doi băieţi ai lui Florin Răducioiu: „Nu trebuie să le fie ruşine! Aş fi vrut să facă mai mult!” 10:42 Lewis Hamilton, luat la ţintă de Max Verstappen şi Fernando Alonso la Imola: „Crede că e singur pe circuit” Vezi toate știrile
Citește și