Închide meniul
VIDEO

Mirel Rădoi, noi imagini impresionante din Arabia Saudită. A condus deja primul antrenament. Ce a făcut în vestiarul lui Al-Tai

Dan Roșu Publicat: 25 ianuarie 2023, 8:50

Comentarii

Mirel Rădoi a avut parte de o primire specială și noi imagini impresionante din Arabia Saudită au fost postate de Al-Tai pe rețelele de socializare. Fostul selecționer a fost primit cu flori și a avut un mesaj special pentru fani.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

”Sunt mândru să fiu aici, sunt entuziasmat să încep o nouă provocare. Urmează o nouă perioadă pentru echipă. Îi aștept pe toți fanii să vină la stadion și să facă atmosfera pe care am văzut-o la televizor la toate meciurile de acasă.

Mirel Rădoi, noi imagini impresionante din Arabia Saudită

Sper să fim împreună pentru că trebuie să câștigăm meciuri împreună. Sunt aici”, au fost cuvintele spuse de Mirel Rădoi, în timp ce era transportat cu o mașină de lux către baza clubului.

După ce a participat la o ședință alături de șefii clubului, Rădoi a ajuns în vestiarul echipei. Acolo, românul a dat mâna cu fiecare jucător în parte. Apoi, a ținut și un mic discurs, înainte de mandatul său la Al-Tai.

Reclamă
Reclamă

Mirel a condus deja și primul antrenament la Al-Tai, echipă pe care o găsește pe locul 9 în prima ligă din Arabia Saudită, cu 18 puncte după primele 14 etape. Al-Tai are 4 eșecuri în ultimele cinci meciuri.

Mirel Rădoi a dezvăluit motivul pentru care a semnat cu Al-Tai

Mirel Rădoi a dezvăluit motivul pentru care a semnat cu Al-Tai. Fostul tehnician de la Universitatea Craiova a dezvăluit că echipa din Golf l-a contactat încă de pe vremea când pregătea echipa naţională.

Mirel Rădoi a demisionat de la Universitatea Craiova la începutul lunii decembrie. Tehnicianul de 41 de ani nu a stat mult timp „pe bară”, în urmă cu câteva zile a semnat cu Al-Tai, formaţie din prima ligă din Arabia Saudită, un contract valabil pe un an şi jumătate, în care va câștiga 1.8 milioane de dolari.

Reclamă

Rădoi: ”Negocierile nu au durat mult”

„O nouă aventură, dar nu era o surpriză pentru că de luni de zile am tot avut contacte, chiar și înainte de perioada echipei naționale mari, după ce am avut acel mandat la naționala de tineret. După aceea, chiar și când am fost la Universitatea Craiova.

Dar în momentul în care sunt angrenat într-un proiect, merg până la capăt dacă mi-am dat cuvântul, dat cel puțin până când simt că nu mai pot să aduc un plus. Au existat mai multe contacte în această perioadă, nu am vrut imediat să mă duc la prima ofertă după despărțirea de Craiova, pentru că lucrurile nu erau clare nici pentru mine, trebuia să reflectez puțin asupra a ceea ce s-a întâmplat la Craiova, ce am făcut bine, ce am făcut rău.

Numai bine au venit și sărbătorile de iarnă, am putut să stau mai mult cu familia și să încerc să aleg următoarele destinații. Negocierile nu au durat foarte mult, pentru că mi-a plăcut proiectul.

În momentul în care am fost sunat și am avut o discuție prin videoconferință cu președintele, în 7, 8, 10 minute maximum s-a terminat totul, pentru că le-am spus ce îmi doresc eu de la o echipă. Dar în mare, ideile au fost cam la fel. Și a fost o chestiune ușor de pus la punct”, a declarat Mirel Rădoi.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Pe ce loc va termina România în Grupa B4 a Nations League, din care mai fac parte Polonia, Bosnia şi Suedia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
9:57
Mihai Stoica a dat replica, după atacul lui Gigi Becali: “Asta s-a întâmplat, din nefericire”
9:32
Neymar s-a întors! Primul meci al brazilianului după operaţia la genunchi din decembrie
9:22
Ce au arătat echipele mari în Bahrain. Analiza lui Adrian Georgescu
9:21
FCSB “tremură” pentru play-off! Ce şanse are campioana en-titre de a prinde un loc în Top 6
9:16
“Nu există echipă în România cu aşa ceva”. Ilie Dumitrescu a lăudat doi jucători ai Universităţii Craiova, după victoria cu FCSB
9:03
Gestul făcut de Sorin Cârţu când l-a văzut pe Mihai Stoica, după Universitatea Craiova – FCSB: “E prietenul meu”
1 Alessandro Del Piero l-a criticat pe Cristi Chivu, după Inter – Juventus 3-2: “A greşit! Poate îşi va da seama” 2 FotoPetrecere la Dinamo: Florentin Petre s-a căsătorit pentru a treia oară. Zeljko Kopic şi jucătorii nu au lipsit de la nuntă 3 FotoValentin Costache, în lacrimi după ce a marcat în ultimul lui meci pentru UTA: “Nu mă mai lăsau să joc” 4 Universitatea Craiova – FCSB 1-0. Înfrângerea care adânceşte colapsul, campioana se îndepărtează de play-off 5 “MM s-a înşelat” Transferul pe care Gigi Becali îl regretă, după Craiova – FCSB 1-0: “Nu eram în situaţia asta” 6 Gigi Becali nu l-a iertat! Jucătorul scos de patronul FCSB-ului la pauza meciului cu Universitatea Craiova
Citește și