Închide meniul
Foto

Gică Hagi, surpriză la conferință, de ziua lui! Jurnaliștii i-au pregătit un tort superb. Mesajul “Regelui”: “E o zi fericită!”

Cosmin Cioboată Publicat: 5 februarie 2023, 16:31

Comentarii
Gică Hagi, surpriză la conferință, de ziua lui! Jurnaliștii i-au pregătit un tort superb. Mesajul “Regelui”: “E o zi fericită!”

Gică Hagi împlinește astăzi 58 de ani / Colaj Antena Sport

Gică Hagi a avut parte de o surpriză minunată la conferință, de ziua lui. Jurnaliștii prezenți în sala de conferințe i-au pregătit un tort superb “Regelui”, în ziua în care acesta împlinește frumoasa vârstă de 58 de ani. Hagi s-a arătat extrem de bucuros de cadoul primit și a avut un mesaj special pentru familia și prietenii săi.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Gică Hagi își serbează astăzi aniversarea a 58 de ani. După ce a fost serbat de suporterii Farului, “Regele” a avut parte de o surpriză și la conferința de presă premergătoare derby-ului cu Universitatea Craiova, din etapa a 24-a din Liga 1. Meciul de la Ovidiu se va disputa luni seară, de la ora 20:00, și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe AS.ro.

Gică Hagi, surpriză la conferință, de ziua lui! Jurnaliștii i-au pregătit un tort superb

Toți jurnaliștii au început să-i cânte “La mulți ani” lui Gică Hagi în momentul în care managerul de la Farul a intrat în sala de conferințe. Ziariștii i-au pregătit “Regelui” un tort, cu mesajul “La mulți ani, Mister!” și ornamentat cu emblema Farului și o minge de fotbal de dimensiuni mari. (VEZI GALERIA FOTO)

Gică Hagi a fost impresionat de gestul jurnaliștilor și i-a invitat pe toți să facă o poză de grup.

“Regele” a transmis un mesaj special de ziua lui, în care le-a mulțumit tuturor pentru urări. Hagi a anunțat că se simte bine la 58 de ani, alături de familie și prieteni.

Reclamă
Reclamă

Gică Hagi, mesaj special de ziua lui: “Mă simt bine, motivat ca întotdeauna!”

“O zi fericită, e ziua în care m-am născut, le mulțumesc în primul rând părinților mei care m-au adus pe lume. După aceea familiei, am o familie frumoasă, soției și copiilor și tuturor prietenilor.

Când faci fotbal la un nivel foarte mare, ai prieteni foarte mulți. Le mulțumesc tuturor, pe această cale. Toată lumea m-a felicitat și nu au fost puțini. Mă simt bine, sunt sănătos și întotdeauna încărcat, ambițios, motivat să devin mai bun, să fac lucruri mai bune, cu entuziasm mult.

Aici la Constanța am plecat într-un proiect foarte important, unde încercăm să creăm o mentalitate de învingător”, a spus Gică Hagi, de ziua lui, la conferința de presă premergătoare meciului Farul – Universitatea Craiova.

Reclamă

Înaintea derby-ului cu Universitatea Craiova, Farul lui Gică Hagi se află pe locul 2 în Liga 1, la două puncte în spatele lui CFR Cluj.

Gică Hagi, sărbătorit de galeria Farului, de ziua lui

Gică Hagi a fost sărbătorit de galeria Farului, o ocazia aniversării sale. “Regele fotbalului românesc” împlinește duminică 58 de ani.

Farul Constanța a postat pe Facebook un videoclip în care fanii “marinarilor” îl întâmpină pe Hagi la baza de la Ovidiu cu torțe și fumigene.

Suporterii i-au scandat numele “Regelui” și i-au cântat “La mulți ani!”. Seara s-a încheiat cu o sesiune de autografe din partea lui Gică Hagi.

La mulți ani, Gheorghe Hagi! „Regele” împlinește astăzi 58 de ani

Palmaresul lui Hagi în prima ligă din Romania totalizează 223 meciuri şi 141 goluri, trei titluri de campion şi trei Cupe ale României. De asemenea, Gheorghe Hagi a fost în două rânduri golgheterul României, în sezoanele 1984/1985 şi 1985/1986.

După revoluție a început perioada petrecută în străinătate. Prima experiență a fost în Spania. Hagi a evoluat la Real Madrid (1990-1992, 19 goluri în 64 de meciuri) şi FC Barcelona (1994-1996, 7 goluri în 36 de meciuri). Între Madrid şi Barcelona, Hagi a jucat în Italia, la Brescia (1992-1994).

A urmat o perioadă de glorie în Turcia. Între 1996 şi 2001, Hagi a jucat la Galatasaray Istanbul, alături de care a obţinut patru titluri de campion şi două Cupe ale Turciei, o Cupa UEFA şi Supercupa Europei.

Alături de echipa națională, Hagi a participat la trei ediţii ale Campionarului European (1984, 1996 şi 2000) şi la trei ediţii ale Cupei Mondiale (1990, 1994 şi 1998). La finalul anului 1999, a fost desemnat fotbalistul român al secolului. Este golgheterul all-time al naționalei, alături de Adrian Mutu, ambii înscriind 35 de goluri.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Va fi titular de drept Ianis Hagi la Alanyaspor?
Loading ... Loading ...
Citește și:
20:56
OFICIAL | Beni Nkololo a plecat de la CFR Cluj! Francezul va evolua în Grecia
20:43
VideoJurnal Antena Sport | Mii de fani din Moldova au fost la cursa din raliul României
20:39
VideoJurnal Antena Sport | Stadionul din Cipru se umple de români la meciul naţionalei
20:30
VideoJurnal Antena Sport | Elias Charalambous vrea să îmbătrânească pe bancă, la fel ca Mircea Lucescu
20:26
VideoJurnal Antena Sport | Cipru – România, meci de totul sau nimic pentru tricolori
20:20
VideoJurnal Antena Sport | Tamaş şi Alexa au dat de greu din prima la Asia Express
1 Virgiliu Postolachi pleacă de la CFR Cluj şi semnează cu o rivală 2 Scenariul pentru ca România să mai câştige grupa şi să se califice la World Cup 2026, după victoriile Austriei şi Bosniei 3 Dinamo s-a reorientat, după ce nu l-a putut transfera pe Matei Ilie. Noua ţintă a lui Zeljko Kopic 4 Carlos Alcaraz a câștigat US Open 2025! Succes în patru seturi în finala cu Jannik Sinner 5 Dan Şucu, lovitură decisivă pentru Gigi Becali! Leo Bolgado ajunge la Rapid, după ce a fost dorit de FCSB 6 Vestea dată de Mihai Stoica despre transferurile pregătite de FCSB, în ultima zi de mercato din Liga 1
Citește și