Închide meniul

Malcom Edjouma rămâne cu picioarele pe pământ, după “dubla” reușită în FC Voluntari – FCSB 1-2: “Prețul meu nu se schimbă!”

Cosmin Cioboată Publicat: 12 februarie 2023, 22:09

Comentarii
Malcom Edjouma rămâne cu picioarele pe pământ, după dubla reușită în FC Voluntari – FCSB 1-2: Prețul meu nu se schimbă!

Malcom Edjouma a marcat 3 goluri în ultimele două meciuri / Profimedia

Malcom Edjouma rămâne cu picioarele pe pământ, după “dubla” reușită în meciul FC Voluntari – FCSB 1-2. Mijlocașul de la FCSB a marcat două goluri în poarta ilfovenilor și a adus o nouă victorie echipei lui Mihai Pintilii și Leo Strizu. Francezul a ajuns la 3 goluri în ultimele două partide disputate de roș-albaștri în Liga 1. Edjouma a fost decisiv și în etapa precedentă, când a marcat golul victoriei în Gruia, în fața lui CFR Cluj.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Malcom Edjouma a deschis scorul în minutul 45, după devierea cu capul a lui Florinel Coman. Francezul a dublat avantajul vicecampioanei în minutul 79, cu un șut puternic de la marginea careului.

Malcom Edjouma rămâne cu picioarele pe pământ, după “dubla” reușită în FC Voluntari – FCSB 1-2: “Prețul meu nu se schimbă!”

Edjouma s-a arătat extrem de bucuros după ce a adus o nouă victorie în contul FCSB-ului. Grație “dublei” sale de la Voluntari, roș-albaștrii au urcat pe locul 3 în Liga 1, peste Rapid.

Francezul rămâne însă cu picioarele pe pământ și anunță că prețul său nu a crescut după evoluțiile strălucitoare din ultima vreme.

“A fost o victorie bună. Am ajutat echipa, a fost un meci dificil, nici nu știu dacă am făcut un meci bun astăzi. Am încercat să-mi ajut echipa și am reușit să fiu la finalizare. E prima mea dublă.

Reclamă
Reclamă

Nu am avut timp să sărbătoresc, toată lumea a venit peste mine. După ce dau un gol, mereu mă gândesc să îl dau și pe al doilea. Am încredere în mine, sunt aici și toată lumea știe ce pot să joc.

Am avut nevoie de puțin timp să mă adaptez. Prețul meu nu se schimbă. Suntem pe drumul cel bun în acest moment, trecem printr-un moment foarte bun. Cel mai important e să luăm cele 3 puncte în fiecare meci”, a spus Malcom Edjouma, după FC Voluntari – FCSB 1-2, potrivit digisport.ro.

Malcom Edjouma, în super-formă la FCSB! Francezul, trei goluri în ultimele două meciuri

Edjouma traversează o perioadă de senzație în tricoul FCSB-ului. Mijlocașul adus de Gigi Becali de la FC Botoșani, în schimbul a 330.000 de euro, a deblocat tabela în meciul de la Voluntari.

Reclamă

Jucătorul de 26 de ani a dat lovitura în minutul 45, cu o execuție cu capul. FCSB a presat înainte de pauză, cu centrarea expediată de Darius Olaru din banda stângă.

Mingea trimisă în careul ilfovenilor a fost deviată cu capul de Florinel Coman spre bara a doua, unde Malcom Edjouna a apărut și s-a înălțat superb. Francezul a reluat cu capul în plasă, pe lângă portar.

Malcom Edjouma a făcut „dubla” în minutul 79. El a șutat puternic de la marginea careului, iar mingea a fost deviată de defensiva ilfovenilor în plasă, pe lângă portar.

A fost al treilea gol marcat de Edjouma în ultimele două meciuri. El a înscris și în poarta lui CFR Cluj, în finalul meciului din Gruia, când a fost servit în careu de Tavi Popescu.

Malcom Edjouma a ajuns la 6 goluri marcate în actualul sezon din Liga 1, în 20 de apariții. Francezul și-a trecut în cont și 3 pase decisive.

Cotat la 1,2 milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt.com, Edjouma a fost aproape de despărțirea de FCSB în această iarnă. Gigi Becali a primit o ofertă de 1,4 milioane de euro pentru mijlocașul francez, însă patronul vicecampioanei a refuzat.

Omul de afaceri cere cel puțin două milioane de euro în schimbul jucătorului de 26 de ani.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Este Denis Drăguş o pierdere mare pentru România pentru meciul cu Turcia?
Loading ... Loading ...
Citește și:
12:45
Cifre uluitoare pentru Carlos Alcaraz la turneele de Grand Slam
12:19
Mircea Lucescu, în stare gravă. Selecționerul se tratează pentru o boală cronică. Ce ia în calcul FRF
12:06
Joao Paulo a semnat cu FCSB! Anunţul oficial
11:56
Campionul mondial Jenson Button a devenit ambasadorul Aston Martin
11:53
Ce lovitură ar fi în NBA! James Harden își negociază plecarea de la Los Angeles Clippers. Unde poate ajunge
11:49
EXCLUSIVRaluca Strămăturaru, pregătită pentru a 5-a participare la Jocurile Olimpice de iarnă: “Putem să ne ridicăm la nivelul lor”
1 UPDATELIVEBLOG Mercato 2026. Cele mai importante transferuri din iarnă. Karim Benzema a semnat! 2 A trecut vizita medicală și a semnat cu FCSB! Toate detaliile despre transfer 3 Jucătorul care face vizita medicală şi semnează azi cu FCSB. Suma de transfer 4 Gigi Becali pregăteşte cea mai tare lovitură din ultimii ani, la FCSB: “Aş da pe el 3 milioane de euro” 5 Pe cine ameninţă PAOK cu judecata, după moartea celor șapte suporteri greci în România 6 Mircea Lucescu, internat de urgenţă la Spitalul Universitar! Ce se întâmplă cu selecţionerul României
Citește și