CFR Cluj a reconstituit, cu juniorii, golul anulat cu Rapid! Cristi Balaj, președintele campioanei României, susține că va trimite la FRF și CCA o filmare prin care să demonstreze că golul marcat de Anton Maglica, în meciul cu Rapid, a fost valabil.
CFR Cluj și Rapid au remizat, 2-2, în prima etapă din play-off-ul Ligii 1. Golurile CFR-ului au fost marcate de Janga și Boateng, în timp ce reușitele rapidiștilor au fost semnate de Kait și Onea.
CFR Cluj a reconstituit, cu juniorii, golul anulat cu Rapid
Cristi Balaj spune că a reconstituit, cu juniorii, faza în urma căreia Anton Maglica a trimis mingea în poarta Rapidului, pentru a se convinge că atacantul ardelenilor nu s-a aflat într-o poziție de ofsaid.
„Poziția mea în timpul jocului a fost în tribună, în spatele asistentului. După gol, m-am bucurat. Apoi am văzut că a ridicat fanionul. Eu am văzut că nu este ofsaid. Acela a fost sentimentul meu, am un gest reflex. Rar mă păcălesc, am avut o poziție foarte bună.
Am stat oarecum liniștit, mai ales că după au apărut reluările la televizor. Când am văzut că a fost anulat golul, absurditatea a crescut, nu mi-a mai păsat de nimic. Apoi am văzut modul în care au fost trasate liniile, e greu să mai explici ceva.
Îți pierzi credibilitatea. O manieră total neprofesionistă. Modul în care s-a analizat faza demonstrează că s-a greșit.
Astăzi, s-a nimerit să văd echipa juniorilor la antrenament. Am poziționat jucătorii în aceeași formă ca în timpul jocului, am plasat o cameră sus, de unde s-a filmat meciul, și am pus o cameră pe linia porții.
Este clar în poziție regulamentară. Apărătorul din spate are piciorul cam cu 20-30 de centimetri aproape de linia porții. Am făcut această analiză din dorința de a trimite imaginile la FRF și la CCA. Când mai apar asemenea situații, să le discute acum și să nu mai apară asemenea greșeli”, a declarat Cristi Balaj, pentru orangesport.ro.
Dan Petrescu: „E viciere de rezultat!”
„E posibil să anulezi golul, dă-mi ce e al meu. E viciere de rezultat! Cei de la VAR să îl plătească degeaba. Meritam gol, restul e cancan. Se duc la naţională vedetele noastre şi uită să mai joace. Ne merităm soarta. De aia nu a fost gol, fiecare se gândeşte la ce vrea să facă, nu la meciul ăsta. Băieţii au fost cu capul în nori, mai ales cei patru fundaşi.
Să mai spună şi ei că sunt cu capul în nori. Toţi cei patru fundaşi nu meritau la naţională. Camora nu ştiu ce are, are ruptură, a jucat puţin accidentat şi s-a văzut.
Costache îl ştiu bine, Sefer bun, Dugandzic îl ştiam. Nu m-au surprins. Fundaşii noştri, toţi 4, au fost sub nivel. Aşa nu poţi să câştigi un meci.
Ni s-a anulat un gol în minutul 94, când nu pierzi e bine. Dar la întoarcere va fi iar foarte greu. Cei de la Craiova am înţeles că nu au chemat niciun gol, se vor pregăti bine. Eu nu am cum să pregătesc meciul bine. Va fi greu să avem pretenţii în continuare.
Nu mă aşteptam ca la VAR să ni se anuleze aşa. Am primit pe telefon că e gol clar şi aşteptam liniştit decizia. Nu se poate aşa ceva!”, a spus Dan Petrescu, la finalul partidei cu Rapid.
- CFR Cluj a reconstituit, cu juniorii, golul anulat cu Rapid
- NBA și NHL se văd live exclusiv în AntenaPLAY
- Liga Campionilor Asiei şi Liga Campionilor Asiei 2 sunt live în AntenaPLAY
- Gigi Becali a pregătit lovitura totală în războiul cu Armata. “Am dat ordinul la CEDO”
- Telefonul de la miezul nopții. Gigi Becali l-a sunat pe Rădoi după scorul rușinos cu Metaloglobus: “Poate e dezamăgit”
- Condiţia pusă de Gică Popescu pentru a deveni acţionar majoritar la Farul în locul lui Gică Hagi: “Era imposibil!”
- Ciprian Marica anunță “decizii mai aspre” la Farul Constanța după ce Gică Popescu a preluat clubul
- “Două oferte în șase sau șapte ore!” Gigi Becali l-a pus pe liber, dar două cluburi l-au căutat imediat


































