Andreea Prisacariu a dezvăluit umilințele pe care le-a trăit din cauza kilogramelor în plus! Cunoscuta jucătoare de tenis va avea următorul meci oficial, astăzi, împotriva spanioloaicei Lucia Cortez Llorca.
În prezent, Andreea Prisacariu ocupă locul 443 în clasamentul WTA.
Andreea Prisacariu a dezvăluit umilințele pe care le-a trăit din cauza kilogramelor în plus
Andreea Prisacariu susține că, în trecut, a fost umilită din cauza faptului că era supraponderală.
„Mi-aduc aminte că am avut… nu pot s-o numesc traumă, că e mult zis, dar a rămas cu mine. De fiecare dată când făceam circuitul medical, o dată la șase luni, erau femeile alea care trebuiau să mă măsoare. Și rămâneai în fața lor în bustieră și în lenjerie intimă.
Mereu, dar mereu – din șase în șase luni – mi se spunea că sunt prea grasă pentru sportul ăsta. Dar mereu! Veneau și te ciupeau de părțile astea, care sunt mai pufoase, că eu așa le zic, și te ciupeau tare. Și mă-ntrebau: «Ce-i asta? Ce-i asta aici?».
Te simți așa, că eu mâncam bine, după care am mâncat pe fond nervos, că mi s-a spus asta. După aia o dai în cealaltă extremă, nu mănânci, slăbești prea mult. Chestiile astea rămân cu tine.
Circuitul ăla îl făceam de la 12 ani, iar din șase în șase luni să auzi aceleași lucruri, rămân cu tine. După care, trebuie lucrat la iubirea de sine, nu e simplu.
Să ne înțelegem: nu spun că obezitatea e în regulă. La americani acum e la modă să promovezi obezitatea, că e mișto să ai șunculiță și le vezi pe femeile alea care sunt mari. Aia nu mai e sănătate. Să fii grasă e frumos, dar să fii obeză nu mai e frumos, e o problemă de sănătate acolo”, a declarat Andreea Prisacariu, în emisiunea „Un Podcast.”.
