Sorana Cîrstea, pusă în dificultate după ce a revenit de la Miami Open: “O clasare în TOP 10 sau un titlu de Grand Slam?”. Ce răspuns a dat

Viviana Moraru Publicat: 2 aprilie 2023, 20:25

Comentarii
Sorana Cîrstea, pusă în dificultate după ce a revenit de la Miami Open: O clasare în TOP 10 sau un titlu de Grand Slam?. Ce răspuns a dat

Sorana Cîrstea / Profimedia

Sorana Cîrstea a fost pusă în dificultate la revenirea în ţară, după Miami Open, atunci când a fost întrebată ce preferă, o clasare în Top 10 WTA, sau un titlu de Grand Slam. Românca a avut un răspuns clar, şi a dezvăluit că îşi doreşte să continue forma bună arătată la Indian Wells şi Miami, şi va vedea ulterior unde se va clasa.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Sorana Cîrstea a revenit în ţară, după ce şi-a încheiat aventura de vis la Indian Wells şi Miami. Românca a bifat sferturi, respectiv semifinale, la turneele americane, iar acum se pregăteşte de sezonul de zgură.

Sorana Cîrstea, pusă în dificultate după ce a revenit de la Miami Open: “O clasare în TOP 10 sau un titlu de Grand Slam?”

Sorana Cîrstea a refuzat să dezvăluie care îi sunt obiectivele legate de clasament. Astfel, românca a declarat că îşi doreşte să aibă un parcurs bun şi la următoarele turnee, la fel cum s-a întâmplat la Miami şi Indian Wells.

De asemenea, “Sori” a vorbit şi despre adversarele pe care le-a învins în drumul către semifinalele de la Miami. Românca susţine că victoriile contra jucătoarelor de top au ajutat-o enorm.

Cîrstea a dezvăluit la ce turnee va participa, după cel de la Miami. Românca susţine că va începe pregătirea pentru sezonul de zgură, şi va merge la competiţiile din Madrid şi Roma, până la startul celui de-al doilea turneu de Grand Slam al anului, Roland Garros.

Reclamă
Reclamă

“(N.r. Top 10 WTA sau un Grand Slam) Nu pot să mai spun cu voce tare. Eu am obiectivele mele legat şi de rezultat, legat şi de clasament. Însă cred eu că rezultate sunt o consecinţă şi vom vedea cum vor fi. Tot ce pot să controlez este munca pe care o fac şi voi încerca să fiu pe aceeaşi linie. Sper să continui tot sezonul în acelaşi mod.

Mă voi odihni câteva zile, apoi voi începe pregătirea fizică pentru sezonul de zgură. Apoi voi începe antrenamentele la Bucureşti, apoi mă voi duce la Monaco pentru antrenament. Acolo are baza Thoms. Programul va fi unul clasic: Madrid, Roma, Roland Garros.

Cred eu că toate victoriile au însemnat mult, au fost… inclusiv victoriile cu Garcia…. Muchova. La fel, este o jucătoare cu un joc de TOP 20 lejer. E venită după o accidentare şi normal clasamentul nu arată realitatea. La fel Vondrousova.

Reclamă

Pe mine cel mai mult mă bucură această constanţă în joc. Înainte aveam foarte multe suişuri şi coborâşuri. Acum mi-am ridicat nivelul de bază şi asta mă bucură cel mai mult”, a declarat Sorana Cîrstea, la revenirea în ţară.

Sorana Cîrstea, prima reacţie după ce s-a întors în ţară

Sorana Cîrstea a oferit prima reacţie după ce s-a întors în ţară. Românca a vorbit despre turneele de la Indian Wells şi Miami, acolo unde a ajuns în sferturi, respectiv semifinale. „Sori” s-a declarat extrem de fericită de parcursul său de la competiţiile din America, şi speră să îşi continue forma bună şi în sezonul de zgură ce va urma.

Sorana Cîrstea a vorbit despre antrenorul său, Thomas Johansson. Românca a avut doar cuvinte de laudă pentru acesta, şi susţine că a apelat la serviciile lui deoarece simţea că poate să ajungă mai sus în turneele importante.

„Am spus-o de la începutul anului, am muncit extrem de mult ca să fiu aici şi mă bucur că în sfârşit rezultatele sunt pe măsura muncii. Normal, a fost o lună foarte frumoasă şi plină de un tenis de calitate. Am un gust amar legat de semifinală, pentru că simţeam că pot mai mult. Însă asta este, învăţ din greşeli, şi sper ca de acum înainte să pot să menţin acest nivel de tenis.

Eu îmi ştiu potenţialul, îmi ştiu nivelul de joc, ştiu ce pot să fac şi din cauza aceasta am şi tras extrem de mult, am încercat să îmi iau un antrenor nou, o echipă de calitate, pentru că simţeam că potenţialul meu este mult mai sus de clasamente sau de rezultatele pe care le-am avut în trecut. Am reuşit să arăt acest lucru la două turnee consecutive, la două turnee foarte mari. Sper să continui pe linia asta!”, a declarat Sorana Cîrstea.

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Cine ar trebui să fie titular în poarta României la barajul cu Turcia?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:01 24 mart.

“Te dărâmă” Decizia luată de Claudiu Niculescu după victoria uriaşă a echipei sale cu Oţelul!

23:47

“Nu e atât de gravă accidentarea” Primele reacţii după anunţul “bombă”, că Ionuţ Radu vrea să apere cu Turcia!

23:33

Sorana Cîrstea s-a ales cu o mică avere după parcursul de la WTA Miami. Ce bani a încasat pentru prezența în optimi

23:31

PSG, controversă uriașă înaintea dublei cu Liverpool din UCL. Anunțul oficial

23:21

Stjepan Tomas nu este îngrijorat, după debutul cu eșec pe banca Oțelului: „Avem o echipă bună”

22:57

Venirea lui Ionuţ Radu în cantonamentul României, confirmată de FRF: “Se vor face toate investigaţiile”

1 Transfer la Dinamo. Cine vine în locul lui Boateng? Nicolescu prelungește și cu Raul Opruț 2 Bogdan Stelea, reacţie dură după ce a văzut cine l-a înlocuit pe Ionuţ Radu la naţională: “El merita!” 3 „Oh, Doamne…” Reacția lui Florin Niță când a văzut cine apără poarta României cu Turcia 4 Ce pregătește Ferrari! Analiza lui Adrian Georgescu înaintea Marelui Premiu al Japoniei 5 Pleacă Andrei Nicolescu de la Dinamo? “Mandatul meu e pe masa acționarilor!” 6 „La bine și la greu” Surpriză mare în cantonamentul naționalei: cine a venit la Mogoșoaia
Citește și