Sorana Cîrstea, primul mesaj pentru fani după eliminarea de la Hong Kong: „Am ajuns la capătul puterilor”
Sorana Cîrstea este din ce în ce mai aproape de retragerea din tenis. Românca de 36 de ani a încheiat sezonul 2026 pe locul 15 WTA, cea mai bună clasare a carierei.
Cel mai bun sezon al carierei sale, 2026 a fost şi un an extrem de solicitant pentru Cîrstea. La Hong Kong, ea a fost eliminată în sferturi de rusoaica de 21 de ani Alexandra Shubladze, locul 136 WTA. Cel mai probabil, acesta a fost ultimul meci al carierei româncei.
Sorana Cîrstea, primul mesaj pentru fani după eliminarea de la Hong Kong
La două zile distanţă, Sorana Cîrstea a postat şi primul mesaj pe contul ei de Instagram. Ea le-a mulţumit fanilor din Asia pentru dragostea şi susţinerea din ultimele săptămâni şi a spus că a ajuns la capătul puterilor, atât fizic, cât şi mental, după un an solicitant, fără să spună nimic despre retragere.
„Mulțumesc, Asia, pentru amintirile minunate! Pe măsură ce acest an se apropie de final, mi-am dat seama că am ajuns la capătul puterilor, atât din punct de vedere mental, cât și fizic.
Cu toate acestea, a fost un an extraordinar, pentru care am atât de multe motive să fiu recunoscătoare. Vă mulțumesc pentru toată dragostea și susținerea oferite”, a fost mesajul postat de Sorana Cîrstea.
View this post on Instagram
Despre retragere, Sorana Cîrstea a vorbit în presa din Asia. Românca a dezvăluit că anunțul final privind viitorul său în tenis va fi făcut peste câteva săptămâni.
„Având în vedere felul în care s-au încheiat lucrurile aici, în Asia, cred că decizia este destul de clară. Am fost complet epuizată, nu mai aveam energie deloc și a fost un an lung.
Am nevoie de o pauză pentru a procesa totul, apoi anunțul final va veni, cel mai probabil, peste câteva săptămâni”, a declarat Sorana Cîrstea, conform scmp.com.
În 2026, Sorana Cîrstea a avut rezultate remarcabile și a obținut nu mai puțin de 40 de victorii. Ea a câștigat turneul de la Cluj Napoca și a bifat cea mai bună clasare din carieră, locul 15 WTA.