Atacantul Kylian Mbappe a declarat că nu este de acord cu utilizarea imaginii sale, fără acceptul său, pentru campania clubului PSG privind reînnoirea abonamentelor suporterilor, a spus acesta pe contul său de Instagram, scrie AFP.
„Niciun moment nu am fost informat despre ce se va întâmpla cu conţinutul interviului pe care l-am acordat interlocutorului meu. Nu am fost de acord ca acesta să fie postat, nu mi s-a cerut acceptul. De aceea lupt pentru drepturile individuale de imagine. PSG este un club mare, o familie mare, dar cu siguranţă nu este Kylian Saint-Germain„, a scris Mbappe.
Kylian Mbappe, mesaj tăios după ce PSG a publicat un clip cu el
Mbappe este singura vedetă a grupării care a vorbit în filmul de promovare a campaniei de reînnoire a abonamentelor pentru sezonul 2023-2024, film unde nu apar celelalte două vedete ale PSG, Messi, care ar putea părăsi gruparea la finele sezonului, şi Neymar, accidentat.
În clip apar mai apar însă Warren Zaire-Emery, Ismael Gharbi şi Ilyes Housni, precum şi internaţionalul portughez Nuno Mendes.
Filmat în tribunele Parc des Princes, videoclipul evocă forţa suporterilor lui PSG. „Al 12-lea om este cel care ne aduce forţă suplimentară pentru a ne duce bătăliile”, spune Mbappe. „A fi parizian înseamnă a fi mândru de ceea ce eşti, de ceea ce reprezinţi (…) şi să nu uiţi niciodată de unde vii”.
Kylian Mbappe a mai luat deja atitudine pentru a apăra drepturile individuale de imagine ale internaţionalilor din echipa Franţei.
- Annecy – Toulouse este azi, LIVE exclusiv în AntenaPLAY, de la ora 21:45. Învingătoarea va întâlni Nantes în finala Cupei Franţei
Kylian Mbappe, cel mai mare salariu din Hexagon
Kylian Mbappe are cel mai mare salariu din Hexagon! Asta potrivit clasamentului dat publicităţii de cotidianul sportiv L’Equipe. Mbappe (24 de ani), noul căpitan al selecţionatei Franţei, încasează un salariu lunar brut de 6 milioane de euro la PSG, sumă în care nu sunt incluse sponsorizările.
El devansează celelalte două mari vedete din lotul clubului parizian, brazilianul Neymar, plătit cu 3,675 milioane de euro, şi argentinianul Lionel Messi, care încasează la rândul său 3,375 milioane de euro.
La Olympique Marseille, cel mai bine plătit jucător este Jordan Veretout (locul 13, cu 550.000 de euro), în timp ce Alexandre Lacazette, fostul căpitan al lui Arsenal Londra, are cel mai mare salariu la Olympique Lyon (locul 18, cu 450.000 de euro).
Topul salariilor din Franţa
- 1. Kylian Mbappe (PSG) 6.000.000 euro
- 2. Neymar (PSG) 3.675.000
- 3. Lionel Messi (PSG) 3.375.000
- 4. Marquinhos (PSG) 1.200.000
- 5. Marco Verratti (PSG) 1.200.000
- 6. Achraf Hakimi (PSG) 1.083.000
- 7. Gianluigi Donnarumma (PSG) 916.000
- 8. Sergio Ramos (PSG) 791.600
- 9. Juan Bernat (PSG) 730.000
- 10. Nordi Mukiele (PSG) 700.000
- Kylian Mbappe, mesaj tăios după ce PSG a publicat un clip cu el
- Mbappe, reacţie incredibilă
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Manchester City – Tottenham, LIVE SCORE (19:00)! Duel „de foc” pentru Drăguşin! Ianis Hagi, meci cu Rangers de la 17:00! Parma – Atalanta (21:45)
- Laurenţiu Reghecampf, primele probleme în Tunisia! Ce l-a enervat la culme în ultimul meci al lui Esperance
- Antrenorul lui Rangers, reacţie fermă după ce Gică Hagi şi Mircea Lucescu l-au cerut în teren pe Ianis Hagi: „Pierdere de timp!”