Daniil Medvedev a câştigat turneul de la Roma. Rusul s-a impus în turneul ATP 1000 Internazionali BNL d’Italia, învingându-l în finală pe danezul Holger Rune.
Daniil Medvedev (27 de ani, locul 3 ATP) a cucerit trofeul la Roma după un meci care a durat o oră şi 42 de minute. Medvedev a dispus de Holger Rune (20 de ani, locul 7 ATP) în două seturi, 7-5, 7-5.
Daniil Medvedev a câştigat turneul de la Roma
Pentru jucătorul rus este cel de-al cincilea titlu ATP câştigat în anul 2023, după cele de la Rotterdan, Doha, Dubai şi Miami.
„Întotdeauna am vrut să cred în mine și să câștig cele mai importante turnee din lume. Dar, în același timp, nu credeam că e posibil să câștig un turneu ATP 1000 pe zgură, pentru că uram această suprafață, uram să joc pe ea.
Simțeam că nimic nu merge. Înainte de turneele de la Monte Carlo și Madrid, însă, m-am simțit bine. „Bun, hai să profit cât pot”. Apoi, am venit aici, la Roma, și i-am zis antrenorului meu: „Nu știu ce se întâmplă, dar mă simt incredibil”.
Dar, când trebuie să întâlnești cei mai buni jucători din lume pe zgură, e greu să ajungi la final. Sunt foarte fericit că am reușit să îmi demonstrez mie și tuturor că sunt capabil să câștig un turneu important și pe zgură”, a spus Medvedev, citat de eurosport.ro.
- Daniil Medvedev a câştigat turneul de la Roma
- Medvedev l-a învins pe Holger Rune, cu 7-5, 7-5
- Deportivo La Coruna - Real Madrid e live în AntenaPLAY, pe 12 august, de la ora 22:00
- Europe Smash - Sweden 2026 e live în AntenaPLAY în perioada 8-18 august
- Irina Begu s-a căsătorit în acest weekend cu antrenorul ei, Victor Crivoi
- După Alcaraz, Jannik Sinner le dă şi el emoţii fanilor înainte de US Open! Italianul nu va juca la Cincinnati
- Aryna Sabalenka, out de la Toronto, după un meci maraton. Jessica Pegula, eliminată şi ea
- Virginia Ruzici nu uită cei 14 ani de colaborare cu Simona Halep: „O personalitate de excepţie”
- Favoritele defilează la Toronto, în ciuda ploii! Victorii fără emoții pentru Sabalenka, Swiatek și Pegula


































