Prima reacţie a lui Neluţu Varga, după scandalul uriaş provocat de Dan Petrescu. Antrenorul ardelenilor a făcut o criză de nervi şi a sărit chiar la bătaie.
Dan Petrescu a făcut un scandal monstru la finalul meciului dintre CFR Cluj şi Farul, scor 1-2. Tehnicianul a început să înjure şi s-a luat chiar şi de Hagi. Mai mult, Petrescu a fost ţinut cu greu să nu sară la bătaie cu Zoltan Iaşko. Neluţu Varga, patronul celor de la CFR Cluj, şi-a cerut scuze pentru derapajul lui Petrescu.
Prima reacţie a lui Neluţu Varga, după scandalul uriaş provocat de Dan Petrescu
„Îmi cer scuze în nume personal și al clubului CFR Cluj petru incidentele de aseară. Nu aceasta este imaginea CFR Cluj. Indiferent de presiune, trebuie întotdeauna să ne respectăm blazonul. Felicit echipa Farul Constanța pentru titlul de campioană și pentru modul în care a jucat seară la Cluj.
Acesta este drumul. Aceasta este calea, calea fotbalului, calea corectitudinii sportive cu orice preț. Dacă ne abatem de la ea, pierdem și esența fotbalului, esența unui club precum CFR Cluj. Ne pierdem identitatea, ceea ce este infinit mai grav decât un rezultat sau un campionat ratat.
Vă asigur că, atât timp cât voi fi eu patron, nu veți mai vedea asemenea scene la CFR, indiferent de cât am fi de supărați, indiferent dacă am avut dreptate sau nu. Trebuie să producem fotbal, nu frustrări. Forța CFR Cluj!„, a spus Neluțu Varga pentru fanatik.ro.
Cristi Balaj, reacţie după ce Dan Petrescu a înjurat şi a sărit la bătaie după meciul cu Farul
Dan Petrescu a făcut „circ total” la finalul meciului dintre CFR Cluj şi Farul. „Bursucul” i-a făcut reproşuri lui Gică Hagi, chiar pe teren, fiind nemulţumit de rezultatul înregistrat de echipa sa, în ultima etapă a sezonului de Liga 1.
„Regret evenimentele care au avut loc la finalul meciului. Nu ne caracterizează și nu încurajăm astfel de lucruri. Nervii, stresul și ratările au dus la o oarecare exasperare și de aceea au fost și acele evenimente.
Clubul CFR Cluj o felicită pe Farul pentru că a câștigat campionatul. Merită! Noi apreciem că Farul a jucat azi cu cea mai bună echipă. E un lucru normal. Ni se pare normal ca Farul să-și apere corect șansele, așa cum mi s-a părut normal când FC Voluntari a încurcat-o pe FCSB în sezonul trecut, iar Sepsi a câștigat acum în fața Craiovei.
Totuși, poate ar fi fost recomandat ca Zoli Iașko, văzându-l pe Dan Petrescu, să nu fie lângă el pe teren. Dan Petrescu a trăit meciul diferit de față cum l-a trăit Iașko. Probabil ar fi fost bine să evite să fie lângă el. Sunt convins că s-au aruncat cuvinte grele, pe care ambii le regretă”, a spus Cristi Balaj la digisport.ro.
- Prima reacţie a lui Neluţu Varga, după scandalul uriaş provocat de Dan Petrescu
- CFR Cluj a pierdut cu Farul
- Cele mai tari momente de la Campionatul Mondial sunt în AntenaPLAY
- Marele Premiu al Ungariei se vede în Universul Antena în weekend-ul 24-26 iulie
- Record negativ egalat de Universitatea Craiova! Când au încasat oltenii ultima oară 5 goluri într-un meci
- „A contat meciul de miercuri în ce s-a întâmplat?” Răspunsul lui Mario Felguieras, după ce Dinamo a umilit campioana
- Alexandru Musi, savuros după ce Dinamo a „zdrobit-o” pe Universitatea Craiova: „Asta rămâne între mine și el”
- Nuno Campos, discurs echilibrat după Dinamo – Craiova 5-1: „Nu am făcut totul perfect”
- Filipe Coelho le-a cerut scuze fanilor după ce Dinamo a umilit-o pe Craiova! Avertisment pentru jucătorii săi
































