Vica Blochina a povestit, cu lacrimi în ochi, că a fost atât de afectată că avea, la un moment dat, kilograme în plus încât a ajuns în depresie.
Lituanianca, ce a fost amanta lui Victor Piţurcă timp de 16 ani, a avut întotdeauna un complex al kilogramelor în plus. Acest lucru a determinat-o să îşi facă, recent, o intervenţie de micşorare a stomacului.
Cea mai cunoscută amantă din România a făcut mărturisiri cu lacrimi în ochi
„Am fost foarte supărată pe mine, pe lumea din jurul meu, efectiv mi-a afectat modul de viață și comportamentul față de oameni și față de mine (n.r- kilogramele în plus). Am fost foarte nemulțumită, nemulțumirea asta venea 100% din cauza faptului că aveam kilograme în plus. Dacă nu mă văd bine, eu nu mă simt bine. Eu sunt un om care cere foarte mult de la el, pot spune perfecționistă. Tot timpul vreau să arăt bine, să fiu frumoasă.
Mă certam singură, mă uram, am ajuns să mă urăsc. Pur și simplu când treceam pe lângă oglindă în casă întorceam capul pentru că nu mai știam ce să fac. Mă certam foarte mult, îmi ziceam: Băi, dar tu nu ești în stare să slăbești. Făceam eforturi supranaturale. Au fost 21 de zile în care am ținut post cu apă plată și 3 zile post negru fără apă și am slăbit 900 de grame, până la un 1 kilogram”, a mărturisit Vica Blochina în emisiunea ei online.
„E foarte tristă povestea asta. Mi-e foarte greu să povestesc prin ce am trecut, pentru că efectiv am vrut să mor. Erau momente în care mă trezeam și mă gândeam că viața nu are sens. Pur și simplu eram disperată că nu puteam să slăbesc.
Frustrarea asta m-a afectat, încât nici dacă mergeam la preot și vorbeam cu el nu știam încotro să o iau, dar a fost foarte grea perioada și eu știu că sunt foarte multe persoane care au această problemă, dar nu vor să arate sau să povestească, pentru că dacă ești plinuț, gras, ești asociat cu lipsa de bun simț”, a mai dezvăluit Vica Blochina.
Ce a putut să spună Vica Blochina despre Victor Piţurcă
Ani la rândul, Victor Pițurcă și Vica Blochina au fost la cuțite. Femeia a apelat la justiție pentru ca Victor Pițurcă să îl recunoască pe micuțul Edan. Între timp, se pare că relațiile dintre cei doi au devenit mai bune.
Vica Blochina a dezvăluit că l-a întâlnit pe Victor Pițurcă în urmă cu aproape doi ani și a rămas șocată. Potrivit fostei sale amante, Victor Piţurcă arăta fabulos. Şi acum, la 67 de ani, fostul selecţioner al României se menţine într-o formă fizică extraordinară.
