Vlad Iacob trage un semnal de alarmă. Administratorul special al lui Dinamo a organizat astăzi o conferinţă de presă. Vlad Iacob a susţinut că datoriile curente ale clubului sunt de 800.000 de euro şi că, în afară de acestea, Dinamo mai are datorii de 7 milioane de euro.
Vlad Iacob a precizat că, până acum, acţionarii au introdus în club aproximativ 2 milioane de euro.
Vlad Iacob trage un semnal de alarmă: „Dinamo are nevoie de finanțare acum”!
„În prezent, în pofida informațiilor transmise pe diverse canale, pe lângă lucruri care reprezintă o normalitate pentru multe lucruri mici din Superligă – cum ar fi plata salariilor la zi și posibilitatea de a face transferuri – Dinamo are următoarea situație: astăzi, clubul are datorii curente de aproximativ 800.000 de euro și un singur plan de reorganizare aprobat. (…) Mai sunt datorii totale de aproximativ 7 milioane de euro.
Nu consider că mă aflu într-un război cu acționarii clubului. Sunt, evident, niște diferențe de viziune, dar nu sunt într-un război. Sunt niște divergențe de viziune și cred că, într-o echipă, scopul și vizunea ar trebui să fie comune. Cred că persoanele cu experiză trebuie să fie cele care coordonează proiectul, iar între mine și Red&White, dar mai ales între mine și domnul Andrei Nicolescu, e o incompatibilitate conceptuală, de viziune, de conduită, de abordare și de implementare.
Am descoperit incompatibilitatea pe parcurs. Lucrurile s-au schimbat din punctul meu de vedere. În primul rând, Dinamo are nevoie de finanțare acum. Astăzi, clubul nu poate angaja persoane competente, de nivel înalt, de care are atât de mare nevoie pentru a funcționa așa cum e normal pentru un club de talia lui Dinamo. Repet, astăzi nu avem această posibilitate, așa că e nevoie de o finanțare rapidă, serioasă, care să confere clubului posiblitatea de a ajunge la nivelul care merită.
În interiorul clubului au ajuns sub 1,4 milioane de euro. Am cunoștințe că s-au mai făcut plăți pentru ridicarea interdicției la transferuri, undeva spre 400.000 de euro. Acționarii au făcut aceste plăți. Nu știu detaliile din interiorul Red&White. Ajungem, deci, pe la 1,8 – 1,9 milioane de euro. Au mai fost niște plăți făcute pentru prime, pentru cantonament. În total, undeva pe la două milioane de euro. Probabil sub.
Ca să putem reproiecta clubul, avem nevoie de bani, nu de promisiuni! Cu această datorie curentă de aproape 800.000 de euro, nu putem reproiecta clubul așa cum ne-am dori”, a declarat Vlad Iacob într-o conferinţă de presă.
Probleme mari în conducerea lui Dinamo! Eugen Voicu anunţă înlocuirea lui Vlad Iacob: „Am convocat Adunarea Generală”
Probleme mari în conducerea lui Dinamo! Eugen Voicu, unul dintre acționarii „câinilor” a vorbit despre problemele actuale de la echipa nou promovată.
Acționarul de la Red&White a precizat că își dorește ca Vlad Iacob să fie înlăturat de la club. De asemenea, acesta a convocat Adunarea Generală în acest sens.
„Noi ne așteptam la o asemenea soluție, suntem pregătiți pentru ceea ce urmează. Nu avea niște efecte pe care să nu le fi luat în considerare. Se vehiculează cifre departe de realitate. Până pe 26 august o să achităm toate datoriile care trebuiesc achitate, cu condiția să avem un reprezentant al nostru care să ne reprezinte interesele acționarilor în cadrul clubului și aici mă refer la administratorul special care are această obligație legală.
Această situație se poate rezolva prin convocarea unei Adunări Generale care să aibă pe ordinea de zi schimbarea administratorului special, lucru pe care l-am și făcut.
Mi se pare natural că dacă finanțezi un club trebuie să ai puterea de a impune o strategie, trebuie să știi că investești într-un proiect pe care ți-l asumi, nu pe care și-l asumă alții. Comunicarea e disfuncțională. La o asemenea situație nu mă așteptam, e inimaginabil.
Noi am făcut până acum tot ce am promis. Dacă vă uitați la primul comunicat, am promis că vom finanța clubul, că vom plăti restanțele, am obținut licența pentru Liga 1, iar cea mai costisitoare acțiune… am rezolvat problema transferurilor. A fost un efort la care am cheltuit niște bani, ca să nu spun că i-am risipit. Aceștia puteau merge la clubul Dinamo dacă lucrurile erau administrate altfel”, a declarat Eugen Voicu, pentru sport.ro.
- Vlad Iacob a susţinut că Dinamo are datorii totale de aproape 8 milioane de euro
- Administratorul special a făcut apel către acţionari să finanţeze clubul
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Dan Petrescu a făcut iureş după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt foarte supărat, nu ai voie să faci asta!” A plecat brusc după o întrebare din interviu
- „Am fost inspirat!” Marius Şumudică, mesaj categoric după CFR Cluj – Rapid 1-1: „Meritam să câştigăm”
- Alin Fică şi Burmaz, primele reacţii după ce au marcat în CFR Cluj – Rapid 1-1: „Sunt supărat că nu am câştigat!” / „Cel mai bun rezultat pentru ambele echipe”