Jose Mourinho a refuzat două oferte de milioane de euro din Arabia Saudită. „The Special One” a declarat că a fost dorit de două echipe din Golf, în această vară, însă le-a refuzat pe ambele şi a ales să rămână la AS Roma.
Jose Mourinho o antrenează pe AS Roma din vara lui 2021, şi mai are contract cu trupa de pe Olimpico până în la sfârşitul sezonului.
Jose Mourinho a refuzat două oferte de milioane de euro din Arabia Saudită
Jose Mourinho a dezvăluit că atât Al-Hilal, cât şi Al-Ahli l-au dorit în această vară. Tehnicianul lusitan a declarat că a refuzat cele două oferte, deoarece s-a gândit la jucătorii săi de la AS Roma.
De asemenea, Mourinho a mai spus că le-a făcut o promisiune fanilor italieni, după finala Europa League pierdută cu Sevilla, aceea de a rămâne la echipă.
„Vara aceasta am primit două oferte din Arabia Saudită: Al-Hilal și Al-Ahli. M-am gândit la ele și am transmis că nu am de gând să accept vreuna. Pe de-o parte, m-am simțit un prizonier al propriiilor mele cuvinte, adresate jucătorilor.
De asemenea, după meciul de la Budapesta, le-am făcut semn fanilor că rămân. Dar în cazul în care mă întrebați dacă doar din cauza asta am refuzat ofertele, răspunsul e nu, nu doar din cauza asta”, a declarat Jose Mourinho, într-un interviu acordat presei din Italia.
Jose Mourinho a refuzat o ofertă de 30 de milioane de euro
Jose Mourinho a refuzat o ofertă de 30 de milioane de euro. Antrenorul celor de la AS Roma a fost ofertat de Al-Hilal, înainte ca arabii să îi facă o ofertă şi lui Massimiliano Allegri.
Potrivit lui Fabrizio Romano, Al-Hilal a fost dispusă să îi ofere portughezului 30 de milioane de euro pe an, dar acesta nu a vrut să plece de la AS Roma, fiind în continuare dedicat proiectului de la clubul din capitala Italiei.
La AS Roma, Jose Mourinho a reuşit să câştige prima ediţie din Conference League, în sezonul 2021/22, după care a fost aproape şi de trofeul Europa League în sezonul 2022/23, atunci când a pierdut ultimul act la loviturile de departajare în meciul de la Budapesta cu Sevilla.
În cazul în care ar fi acceptat oferta celor de la Al-Hilal, Jose Mourinho ar fi devenit al doilea cel mai bine plătit antrenor din lume. Pe primul loc se află Diego Simeone, cel care primeşte în fiecare an 49 de milioane de euro de la Atletico Madrid. În prezent, Jose Mourinho are un salariu anual de 11,5 milioane de euro la AS Roma.
- Jose Mourinho a refuzat două oferte din Arabia Saudită
- Ce a declarat antrenorul de la AS Roma
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- „Vine Gheata de Aur!” Mirel Rădoi, răsfățat de bașkanul de la Gaziantep! Transferul anunțat în această seară
- Părea glumă, dar e adevărat! Ronaldinho se întoarce pe teren: va semna cu echipa unui fost antrenor din Liga 1
- Lionel Messi, pasibil de suspendare în MLS! Gestul pentru care argentinianul ar putea fi sancționat
- Fabulos! Un român, pe locul 3 în topul celor mai rapizi jucători din FC27!
- Real Madrid, aproape 2 miliarde şi jumătate de euro! Cum arată topul celor mai valoroase branduri de fotbal din lume

































