Un român de 16 ani a făcut senzație la Campionatul Național de Drift. Aproape 70 de piloți din 7 țări au concurat la finalul săptămânii, pe circuitul special amenajat în jurul Palatului Parlamentului, la cea mai spectaculoasă etapă de drift a anului, unde învingător a ieșit bulgarul Petyo Radichev.
Mii de spectatori au asistat, de pe margine, la runda care a readus driftul în centrul Capitalei odată cu organizarea Apex Speed Fest. Evenimentul a atras și participare internațională, astfel că lupta pentru victorie a fost și mai intensă. La runda din Piața Constituției au participat, în premieră, și șase piloți din Italia.
Etapa finală a campionatului, care va decide și numele noului campion, este programată pentru perioada 29-30 septembrie la Transilvania Motor Ring din județul Mureș, conform RoDrift, organizația care se ocupă de evenimentele de drift în țara noastră.
Un român de 16 ani a făcut senzație la Campionatul Național de Drift. Mașina Nataliei Iocsak a luat foc în calificări
Singurul român de pe podiumul clasei Pro a fost brașoveanul Gabi Imre jr, care la numai 16 ani, a urcat pe locul 2 în clasamentul general, la numai 39 de puncte de liderul Nikola Popov, eliminat în Top 8 la această etapă. De menționat că, la drift, o victorie aduce 100 de puncte câștigătorului. Dacă va reuși să îl depășească în finală pe Popov, Imre va fi cel mai tânăr campion național de drift la profesioniști din istorie.
Aflată la rândul ei în lupta pentru titlu, Natalia Iocsak a fost nevoită să abandoneze înaintea tandemurilor după ce mașina i-a luat foc la ultima manșă de antrenamente.
La Semi Pro victoria i-a revenit tot unui pilot de la Sud de Dunăre, Kristiyan Karageorgiev, în timp ce sportivul din Miercurea Ciuc, Incze Tamaș, a ajuns până în finală. O premieră este prezența ucrainencei Anastasiya Marisenkova pe podiumul etapei.
- Bela Bartha nu se teme de campioana olimpică Franţa! „Cred că îi putem elimina! Suntem naşii lor”
- Gloria Bistrița, succes important în Liga Campionilor! Fetele lui Carlos Viver au învins Odense
- România s-a calificat în sferturile Campionatului European, după o victorie entuziasmantă cu Ucraina!
- CSM București, prima înfrângere în Liga Campionilor! „Tigroaicele”, repriză a doua de coșmar
- Gafă de proporţii: au încurcat imnul Coreei de Nord cu cel al Coreei de Sud, la Jocurile Asiatice

































