Închide meniul

Tragedie în fotbal. Un internaţional panamez a fost împuşcat mortal!

Publicat: 4 septembrie 2023, 21:55

Tragedie în fotbal. Un internaţional panamez a fost împuşcat mortal!

Gilberto Hernandez, într-un meci pentru naţionala statului Panama / Profimedia Images

Tragedie în fotbal. Fundaşul internaţional panamez Gilberto Hernandez a fost împuşcat mortal, duminică, într-un schimb de focuri.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

Tragedia s-a petrecut în oraşul panamez Colón, port la Marea Caraibilor, informează news.ro.

Tragedie în fotbal. Un internaţional panamez a fost împuşcat mortal!

Decesul fundaşului internaţional Gilberto Hernandez (26 de ani) a fost confirmat duminică de Federaţia Panameză de Fotbal (FEPAFUT) pe Twitter. „Federaţia de Fotbal din Panama regretă moartea tristă a lui Gilberto Hernández. FEPAFUT şi întregul fotbal panamez îşi exprimă condoleanţele familiei jucătorului, dar şi apropiaţilor săi. Odihnească-se în pace!”, scrie în comunicatul Federaţiei.

Într-un comunicat de presă, poliţia locală din Colón a confirmat că a arestat un „cetăţean suspectat de uciderea unui fotbalist, duminică, în provincia Colon. Alte şapte persoane au fost rănite în urma schimbului de focuri”.

Gilberto Hernandez era jucătorul echipei CA Independiente şi evoluase în două meciuri pentru echipa naţională panameză.

Reclamă
Reclamă

Omul de afaceri Mohamed Al-Fayed, fost proprietar Harrods şi al echipei de fotbal Fulham, a murit la vârsta de 94 de ani

Mohamed Al Fayed, fostul proprietar al magazinului britanic Harrods, al cărui fiu, Dodi Al-Fayed, a decedat alături de Diana, prinţesa de Wales, într-un accident de maşină în august 1997, a murit vineri la vârsta de 94 de ani, anunţă BBC şi Sky News.

Născut în Egipt, acesta a construit un imperiu de afaceri în Orientul Mijlociu înainte de a se muta în Marea Britanie în anii 1970. Nu şi-a îndeplinit însă niciodată visul de a obţine un paşaport britanic.

După ce fiul său cel mare, Dodi, a murit într-un accident de maşină alături de prinţesa Diana, Mohamed Al-Fayed a petrecut ani de zile punând la îndoială circumstanţele acelei tragedii. Decesul său intervine la o zi după ce se împliniseră 26 de ani de la moartea fiului său, Dodi Al-Fayed.

Reclamă

În ultimul deceniu, el rămăsese în mare parte în afara atenţiei publice, locuind în conacul său din Surrey împreună cu soţia sa Heini. Potrivit Forbes, Mohamed Al-Fayed avea o avere estimată la 2 miliarde de dolari.

Potrivit Sky News, Mohamed Al-Fayed a murit vineri dimineaţa devreme şi a fost înmormântat deja, conform tradiţiei musulmane, în centrul Londrei, după rugăciunile de vineri.

Omul de afaceri de origine egipteană, cunoscut mai ales ca fost proprietar al magazinului Harrods, a deţinut şi clubul de fotbal Fulham din Londra.

El a vândut Harrods către Qatar Holdings în mai 2010. Trei ani mai târziu, a vândut şi FC Fulham omului de afaceri american Shahid Khan.

„Povestea clubului Fulham nu poate fi spusă fără un capitol despre impactul pozitiv al lui Al-Fayed”

Fulham i-a adus vineri un omagiu omului de afaceri. Succesorul său, Shahid Khan, a declarat: „În numele tuturor celor de la Fulham Football Club, transmit sincere condoleanţe familiei şi prietenilor lui Mohamed Al-Fayed la aflarea veştii decesului său la vârsta de 94 de ani. Povestea clubului Fulham nu poate fi spusă fără un capitol despre impactul pozitiv al lui Al-Fayed în calitate de preşedinte. Moştenirea sa va fi amintită pentru promovarea noastră în Premier League, o finală de Europa League şi momentele de magie ale jucătorilor şi ale echipelor deopotrivă”.

Născut la Alexandria în 1929, Mohamed Al-Fayed a fondat o companie de transport maritim înainte de a se muta la Londra. În scurt timp, a devenit prietenul familiei regale şi al înaltei societăţi şi a cumpărat afaceri de profil înalt, precum hotelul Ritz din Paris în 1979 şi Harrods în 1985. Ulterior, a cumpărat Fulham în 1997 pentru 6,25 milioane de lire sterline.

Al-Fayed a devenit prietenul prinţesei Diana prin sponsorizarea de către acesta a unor organizaţii de caritate şi a unor evenimente la care au participat membri ai familiei regale.

Relaţia miliardarului cu familia regală a fost prezentată recent în sezonul cinci al serialului The Crown, unde Al-Fayed, interpretat de Salim Daw, face cunoştinţă cu Prinţesa Diana.

Înapoi la Homepage
Reclamă

Va lua Cristi Chivu titlul cu Inter în sezonul 2025-2026?
Loading ... Loading ...
Citește și:
Reclamă
0:24

România, șanse infime de calificare directă la World Cup 2026! Verdictul specialiștilor după 1-2 cu Austria

0:22

Video“Poate eu am greşit” Mircea Lucescu ştie de ce România a pierdut în Austria: “Nu trebuia să fac asta”

0:15

EXCLUSIV“Nu mă mai întorc la Inter” Ce i-a transmis Marko Arnautovic lui Cristi Chivu după Austria – România 2-1!

0:07

Video“Parcă cineva ne-a turnat plumb în ghete” Horațiu Moldovan, mesaj despre golurile primite în Austria -România

0:05

Video“Goluri norocoase”. Vlad Chiricheş, reacţie fermă după Austria – România 2-1. Ce le-a transmis Mircea Lucescu la pauză

23:52 7 iun.

Video“Trebuia să schimbe mai devreme Mircea Lucescu?” Răspunsul autorului golului cu Austria, Florin Tănase!

1 VIDEOAustria – România 2-1. “Tricolorii” lui Mircea Lucescu, al doilea eşec în preliminariile World Cup 2026 2 Neluţu Varga face o nouă mutare de titlu! Titularul din naţională, prioritatea lui Dan Petrescu 3 Radu Drăguşin ar putea ajunge la Inter, sub comanda lui Cristi Chivu 4 Gigi Becali “le-a declarat război” celor de la CSA! Schimbă numele celor de la FCSB şi dă în judecată Steaua 5 EXCLUSIVDecizia luată de Mircea Lucescu după accidentarea lui Mihăilă! Cum va arăta primul 11 pentru Austria – România 6 Fanii Stelei l-au premiat pe Florin Talpan, dar au comis o gafă. Ce scrie pe trofeul primit de juristul “militarilor”
Citește și