Închide meniul

Cristi Balaj îl apără pe Istvan Kovacs! Cum explică decizia centralului de a nu dicta niciun penalty pentru Petrolul

Bogdan Stănescu Publicat: 19 septembrie 2023, 10:23

Comentarii
Cristi Balaj îl apără pe Istvan Kovacs! Cum explică decizia centralului de a nu dicta niciun penalty pentru Petrolul

Cristi Balaj, la un meci al lui CFR Cluj / Profimedia Images

Cristi Balaj îl apără pe Istvan Kovacs! Preşedintele lui CFR Cluj consideră că centralul a procedat corect atât la faza din minutul 32, cât şi la cea din minutul 48.

ARTICOLUL CONTINUĂ DUPĂ RECLAMĂ

CFR Cluj – Petrolul s-a încheiat 1-0, dar oaspeţii au susţinut că trebuiau să primească două lovituri de la 11 metri. În minutul 32, a avut loc un contact în careu între portarul Răzvan Sava şi Alexandru Musi, jucătorul Petrolului, în timp ce acesta se îndrepta spre balon.

Cristi Balaj îl apără pe Istvan Kovacs!

Ulterior, în minutul 48 al meciului, fundaşul Arlind Ajeti i-a pus talpa pe gleznă, în careu, lui Pedro Justiniano. Nici la acea fază Istvan Kovacs nu a dictat penalty.

Dacă se întâmplă ceva foarte clar la această fază, este jucarea mingii de către portar. După asta apare un contact întâmplător, pentru că fotbalul se joacă în mișcare. Vedem atacantul care îşi lasă vârful picioarelor, ceea ce înseamnă că el nu mai are intenţia să păşească. Nici nu îşi doreşte acest lucru.

În momentul în care un atacant târăşte vârful picioarelor pe sol, este clar că îşi doreşte să cadă. Să vă uitaţi la vârful picioarelor lui.

Reclamă
Reclamă

De ce nu a mers la VAR? În momentul în care arbitrul din camera VAR sesizează că atacantul forţează şi îşi târăşte vârful picioarelor pe sol, este clar. Mesajul pentru arbitru este că atacantul îşi doreşte să cadă. El refuză să încerce să păşească”, a declarat Cristi Balaj pentru primasport.ro despre faza din minutul 32.

“Există circumstanțe care oferă o neclaritate”

Cristi Balaj a comentat şi faza din minutul 48, atunci când Ajeti l-a atacat cu talpa pe Pedro Justiniano.

Din ce am discutat cu jucătorul, a ajuns târziu pentru că inițial a fost tras din spate de un adversar, suficient cât să nu poată porni atunci când și-a dorit. Dacă nu dai fault pentru că este o ținere scurtă, care-l împiedică să ajungă la timp, atunci dai penalty.

Reclamă

Dar Ajeti, din ce am înțeles, a ajuns cu întârziere la minge pentru că este ținut scurt, dar suficient, pentru a nu porni la timpul potrivit.

De ce nu a intervenit VAR? Probabil arbitrul a considerat că există circumstanțe care oferă o neclaritate”, a spus Cristi Balaj pentru sursa citată.

Dialogul incredibil pe care Istvan Kovacs l-a avut cu arbitrul din camera VAR: „E grav!”

Iată dialogul incredibil pe care Istvan Kovacs l-a avut cu arbitrul din camera VAR. La faza din minutul 48, Istvan Kovacs a fost surprins de camerele TV în timp ce îl întreba pe arbitrul din camera VAR dacă e penalty pentru Petrolul.

Istvan Kovacs a fost în centrul atenţiei, după ce nu a acordat penalty pentru oaspeţi în minutul 48. „Lupii” au primit un corner în startul reprizei secunde, la scorul de 1-0 pentru CFR Cluj. Mingea a fost centrată în centrul careului, iar Ajeti a încercat să îl blocheze cu orice preţ pe Gomes.

Fundaşul central al ardelenilor s-a dus cu talpa pe piciorul adversarului şi, în cele din urmă, balonul a fost îndepărtat de jucătorii CFR-ului. „Pentru Petrolul?” au fost cuvintele care s-au putut citi pe buzele lui Kovacs. Momentul a stârnit reacţii dure din partea lui Constantin Zotta şi Basarab Panduru.

Comunici pentru penalty. Era evident. Când îţi spune că e o situaţie de penalty trebuie să pui nişte întrebări, la ce fază, poate mi-a scăpat, aici nici măcar nu întreabă. Este grav!”, a spus Zotta la orangesport.ro, în timp ce se uita la imaginile cu Istvan Kovacs. „De ce întreabă pentru Petrolul? (n.r. către Zotta) Ai vorbit un minut şi nu mi-ai zis”, a spus şi Basarab Panduru.

 

Înapoi la Homepage
Reclamă
Recomandări

Ce va face FCSB în grupa principală a Europa League?

Vezi rezultatele

Loading ... Loading ...
Citește și:
0:02
Lando Norris, prima reacție după succesul din Marele Premiu al Mexicului: „O cursă simplă, așa cum îmi doresc”
23:59 26 oct.
Gigi Becali a anunțat un nou transfer, după FCSB – UTA 4-0: „Vine din iarnă”
23:40 26 oct.
VIDEOLando Norris a câștigat Marele Premiu al Mexicului. Britanicul, noul lider din clasamentul general al piloților
23:30 26 oct.
Adrian Mihalcea a răbufnit după umilința cu FCSB: “E ca un vis urât din care nu ne trezim. A fost un meci școală”
23:29 26 oct.
Florin Tănase, discurs devastator la adresa lui Giovanni Becali: „Mi-e milă de el, săracul. A decăzut”
23:13 26 oct.
Gestul lui Denis Alibec care arată ruptura lui de FCSB. Gigi Becali: “Îl bag acolo, măcar cu ei să dai gol”
1 Gigi Becali, dezvăluire incredibilă despre sfințirea Catedralei Neamului. Fără precedent 2 FotoGestul lui Mirel Rădoi pentru Ştefan Baiaram după ce l-a schimbat în meciul Metaloglobus – Universitatea Craiova 3 FCSB – UTA 4-0. Campioana României se apropie la doar trei puncte de zona de play-off 4 Jucătorii lăudați de Gigi Becali, după FCSB – UTA 4-0: „Fotbalul e foarte ușor” 5 Cum a fost surprins Gigi Becali la sfinţirea Catedralei Neamului, la prima oră! Ce a făcut chiar la intrare 6 „Alege drumul lui Neymar”. Lamine Yamal, făcut praf după Real Madrid – Barcelona 2-1. Nota umilitoare primită
Citește și