Ce s-a întâmplat în vestiarul Farului la pauza meciului cu Sepsi e un lucru care a fost dezvăluit chiar de Gică Hagi. ”Regele” a ”tunat” după prima repriză, încheiată la egalitate, 1-1. Constantin Budescu a fost cel care a ”răspuns” pe teren după pauză cu un gol superb și dobrogenii s-au impus cu 2-1.
”Am vrut să avem inițiativa, am plănuit să jucăm cât mai bine. Am marcat, apoi trebuia să fim cât mai atenți. Am vorbit la pauză, mă bucur că jucătorii au avut răbdare și au reușit să fie mai periculoși la reluare.
Ce s-a întâmplat în vestiarul Farului la pauza meciului cu Sepsi
Eram supărat la pauză. Chiar dacă tonul meu a fost ridicat, mă bucur că ei au reușit să înțeleagă ceea ce am vrut să le transmis.
Budescu ne-a adus cele trei puncte. E un jucător despre care nu se mai poate spune nimic, îi știm valoarea!”, a spus Hagi, citat de digisport.ro.
Constantin Budescu a fost omul meciului în Farul – Sepsi 2-1, dar are un regret: „Mi-am stricat seara”
Constantin Budescu a fost omul meciului în Farul – Sepsi 2-1, dar are un regret. Decarul Farului a spus după meci că şi-a stricat seara fiindcă şi-a bătut joc de o ocazie.
În minutul 55 al meciului Constantin Budescu a marcat cu un voleu superb din careu.
„Cum să trăiesc? Cu emoţii, aveam nevoie de această victorie. Am câştigat împotriva unei echipe foarte bune şi ne bucură acest lucru.
Am făcut o a doua repriză foarte bună. Chiar am avut acea ocazie de care mi-am bătut joc. Mi-am stricat seara, dar nu mai contează. Am vrut să dau din prima, cum încerc de fiecare dată în aceste situaţii.
Este destul de greu, avem mult de recuperat pentru că am pierdut multe meciuri şi totodată puncte. Trebuie să venim din spate şi să fim acolo sus.
Am fost într-o situaţie delicată, e bine că am ieşit. A fost o perioadă cu multe jocuri, acum ne-a rămas doar campionatul şi sper să prindem playoff-ul”, a declarat Constantin Budescu pentru sursa citată după Farul – Sepsi 2-1.
- Ce s-a întâmplat în vestiarul Farului la pauza meciului cu Sepsi
- Constantin Budescu i-a adus victoria Farului, 2-1
- Marele Premiu al Olandei se vede LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21-23 august
- Campionatul European de volei feminin va fi LIVE în AntenaPLAY, în perioada 21 august – 6 septembrie
- Alex Dobre, ironizat după gesturile controversate făcute la Ploieşti: „Dansul Călușarilor”
- OFICIAL | Marius Şumudică mai pierde un jucător important înaintea derby-ului cu FCSB! Suma încasată de CFR
- Fanii Petrolului şi Rapidului s-au bătut rău după meci! Zeci de ultraşi au fost arestaţi. Anunţul Jandarmeriei
- Remarcatul lui Victor Angelescu, după victoria Rapidului: „Incredibil. E un mare plus pentru noi”
- Daniel Pancu, dezvăluirea serii după victoria Rapidului! Ce i-a putut spune De Rossi: „Nu pot să cred”

































