David Popovici e un exemplu de modestie. Dublul campion mondial din 2022 a fost surprins într-o staţie de autobuz. Având în vedere programul strict pe care îl are, David Popovici mânca în staţia de autobuz.
David Popovici a devenit campion mondial în 2022 în probele de 100 şi 200 de metri liber. Din păcate, la Campionatele Mondiale de anul acesta, care au fost transmise exclusiv în AntenaPLAY, înotătorul român nu a mai reuşit să îşi adjudece un titlu mondial.
David Popovici, exemplu de modestie!
David Popovici a obţinut locul 4 în proba de 200 de metri şi locul 6 în proba de 100 de metri de la Campionatele Mondiale de Înot de la Fukuoka, din acest an.
„L-am întâlnit într-o staţie de autobuz, la masa de prânz. Îl privesc cu multă admiraţie pe tânărul acesta formidabil. Un campion, un om inteligent, extrem de muncitor, umil şi cu picioarele pe pământ. E un exemplu nu doar pentru generaţia sa, ci pentru întreaga societate. Să nu te opreşti, David Popovici.
Ps. Ca orice fan emoţionat, l-am salutat şi eu timid cu mâna. Sigur, eu şi mai toţi trecătorii”, a scris jurnalistul Claudiu Pândaru pe contul de Facebook.
Numeroase persoane l-au felicitat pe David Popovici pentru modestia lui. „Felicitări părinților care au știut să-i dea aripi, dar să îl țină cu picioarele pe pământ!!!”, a comentat cineva. „O minune de băiat”, a comentat altcineva.
Strategia perfectă a lui David Popovici: ”Trimiteau mesaje la 2 noaptea”
Strategia perfectă a lui David Popovici, atunci când vine vorba de regulile anti-doping, a fost dezvăluită de Cristi Balaj, fostul președinte de al ANAD.
În contextul scandalului de dopaj în care este implicată Simona Halep, oficialul lui CFR Cluj îl dă exemplu pe dublul campion mondial și european. Mama lui David popovici a participat la cursuri de ofițeri de control antidoping doar pentru a nu lăsa nimic la întâmplare.
“Eu spun că la sporturile individuale, la sportivii care au demonstrat şi au avut performanţe, la disciplinele care aduc premii foarte mari, sunt şanse mari să aibă paşaport biologic. David Popovici este un model.
Mama lui Popovici a plătit cursul pentru ofiţer de control doping şi a participat, fără să dea examenul pentru diplomă pentru că ea nu vrea să fie ofiţer doping, dar a participat la toate şedinţele ca să afle exact cum funcţionează corect un control doping, ca nu cumva băiatul ei să greşească.
„Luaţi exemplu de la David Popovici”
Popovici, cu părinţii, cu antrenorul, participând la competiţii şi pe alte continente, trimiteau mesaj, cu scuzele de rigoare, indiferent de ora care era în România şi se întâmpla să fie şi ora 02:00 – 03:00 dimineaţa, colegei mele de la ANAD, doamna Andreiaşu, directorul departamentului testări.
O trezea, comunica, pentru că era mai mult decât deschisă să discute cu sportivii care doreau să afle informaţiile corecte şi întrebau dacă pot să ia un anumit medicament. Nu conta că era ora 02:00 noaptea.
Mi-e greu să cred că la el s-ar putea să apară vreodată vreo eroare. Acordăm atenţie acestui domeniu anti-doping în momentul în care se întâmplă situaţii negative.
Luați exemplu de la David Popovici. Întrebați cum face. Este deschis, jovial. Nu pot să existe greșeli. Este extrem de simplu să nu greșești. A evoluat atât de mult acest domeniu anti-doping, încât dacă un sportiv nu greșește acum, asta nu înseamnă că nu se poate întâmpla peste 9 sau 10 ani de zile”, a spus Balaj, citat de fanatik.ro.
- David Popovici, surprins în staţia de autobuz
- „Regele” nataţiei mânca în staţia de autobuz, având în vedere programul aglomerat
- WTT Finals Fukuoka e live în AntenaPLAY, în perioada 20-24 noiembrie
- Cele mai tari meciuri din NBA şi NHL sunt live exclusiv în AntenaPLAY
- Adrian Mutu a intrat în Hall of Fame la Fiorentina! Reacţia „Briliantului” după ce a devenit oficial legendă la Firenze
- Imagini copleşitoare cu soţia lui Rafael Nadal. Nu şi-a putut stăpâni lacrimile în momentul în care soţul său spunea adio tenisului
- România a devenit campioană mondială la Counter-Strike. Câţi bani au primit românii pentru performanţa istorică