Antrenorul lui Alaves a avut un mesaj clar pentru Ianis Hagi. Luis Garcia Plaza a vorbit despre prestaţiile jucătorilor săi care au evoluat la echipele naţionale în pauza internaţională.
Ianis Hagi a fost titular în victoria României de pe teren propriu cu Andorra, scor 4-0. Internaţionalul român a marcat primul gol în tricoul naţionalei după accidentarea suferită în 2022, a oferit o pasă de gol şi a obţinut şi o lovitură de la 11 metri.
Antrenorul lui Alaves, mesaj clar pentru Ianis Hagi
Cu toate acestea, faptul că a evoluat la naţionala României nu îi asigură locul de titular la Alaves, a avertizat antrenorul formaţiei din La Liga, Luis Garcia Plaza.
El a remarcat prestaţia internaţionalului român şi se bucură că a marcat la echipa naţională, dar acest lucru nu reprezintă un factor în momentul în care alcătuieşte primul 11:
“Doar pentru că au jucat zilele acestea nu asigură continuitatea în campionat. De exemplu Abqar, care nu a jucat niciun minut pentru Maroc. Nu mă uit la asta. Da, este important ca ei să marcheze goluri pentur echipele lor naționale pentru că acesta este un semn bun (n.r. despre Samu și Hagi)”, a declarat Luis Garcia Plaza, antrenorul lui Alaves, potrivit infobiwenger.com.
Deportivo Alaves va juca duminică, de la ora 19:30, în etapa a 10-a din La Liga. Echipa lui Ianis Hagi va merge pe terenul “submarinului galben”, Villarreal.
După 9 meciuri, Deportivo Alaves se află pe locul 17 în La Liga, cu 8 puncte, la doar două puncte deasupra primului loc retrogradabil.
Gică Hagi a anunţat postul pe care Ianis Hagi se simte cel mai bine
Gică Hagi a anunţat postul pe care Ianis Hagi se simte cel mai bine. În ultimele zile, după victoria cu Andorra din preliminariile EURO 2024, s-a vorbit foarte mult despre postul preferat al lui Ianis Hagi.
„Eu vă zic ce mi-a zis când a fost la mine. La mine juca la un moment dat în bandă, în 4-3-3 poate juca şi inter, mijlocaş ofensiv, pentru că s-a dezvoltat foarte bine şi el zice că îi şi place foarte mult.
La mine a jucat la început atacant, pentru că era mic şi fizic nu era foarte puternic. Am mizat mult pe creativitatea lui, pe care o are. După, uşor-uşor, am discutat la un moment dat şi mi-a zis că dacă vreau să văd cel mai bun randament la el îl pun număr 10. Cred eu că la Europene a jucat în sistemul 4-2-3-1 şi a excelat. Probabil număr 10 îi stă cel mai bine.
Cu Germania a jucat extremă şi a dat gol. Fotbalul şi viaţa sunt făcute din momente şi oportunităţi. E un jucător polivalent care poate juca pe toate posturile în atac. El îmi spune că poate juca inter şi îi place foarte mult inter după accidentare.
Aleargă foarte mult, vede jocul, are creativitate, are spaţiu. Are ultimă pasă, vede jocul… aşa mi-a zis el”, a declarat Gică Hagi, la digisport.ro.
- Luis Garcia Plaza a avut un mesaj pentru Ianis Hagi
- Internaţionalul român a revenit la Alaves după ce a marcat pentru echipa naţională
- Cursa Marelui Premiu de la Miami e duminică, 3 mai, de la ora 22:50, pe Antena 1 şi AntenaPLAY
- Meciurile României de la Campionatul Mondial de hochei, Divizia I/B sunt LIVE în AntenaPLAY
- Diego Simeone a atins o bornă fabuloasă şi l-a egalat pe Mircea Lucescu: “Să continuăm așa cât îmi va permite puterea”
- Ce răspuns a oferit Joan Laporta când a fost întrebat direct despre transferul lui Julian Alvarez la Barcelona
- Arbeloa, pus față în față cu ruptura din vestiarul lui Real: “Primul lucru pe care l-am învățat acum 20 de ani”
- Primul transfer pe care Mourinho îl va face la Real Madrid! Aduce pe Bernabeu un star de 110 milioane de euro!
- Florentino Perez l-a ales pe viitorul antrenor al lui Real Madrid! Va merge personal să-l convingă să preia echipa

































